Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ioan 8:6 - Biblia în versuri 2014

6 Aceste lucruri, ei le-au spus, Să-L ispitească pe Iisus, Ca pricină să Îi găsească, Să poată să-L învinuiască. Iisus, însă, S-a aplecat Și, cu un deget, a zgâriat Pământul și, ceva, a scris;

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

6 Spuneau lucrul acesta ca să-L pună la încercare, pentru ca să aibă cu ce să-L acuze. Isus însă S-a aplecat și a început să scrie cu degetul pe pământ.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

6 Veniseră cu acest caz ca să Îl pună în dificultate și să aibă un cap de acuzare împotriva Lui. Dar Isus S-a aplecat și scria cu degetul pe pământ.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

6 Însă spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze. Dar Isus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

6 Ziceau aşa ca să-L pună la încercare şi ca să aibă pentru ce să-L acuze. Dar Iisus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

6 Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească și să-L poată învinui. Dar Isus S-a plecat în jos și scria cu degetul pe pământ.

Onani mutuwo Koperani




Ioan 8:6
27 Mawu Ofanana  

Acum, ascultă fiul meu: Tu – Iuda – ești un pui de leu! Tu te-ai întors de la măcel! Ca și un leu se culcă el – Ca o leoaică e culcat – De cine fi-va el, sculat?


Cu mine însumi am vorbit Și-n felu-acesta am grăit: „Necontenit – în toate cele – Am să-mi veghez căile mele, Ca nu cumva, dacă vorbesc, Cu limba să păcătuiesc. Un frâu am să-mi așez la gură, Ca să vorbească cu măsură, Atâta timp cât o să stea Omul cel rău, în fața mea.”


Un trecător ce se oprește Și-n cearta care nu-l privește Se-amestecă neîntrebat, E ca acel care-a luat Un câine de urechi. Privit,


Ruptul are un timp și el. Cusutul are vremea lui. Prinse de mersul timpului, Tăcerea și vorbirea sânt.


Doamne, nădejdea cea pe care Neamul lui Israel o are! Cei ce Te părăsesc pe Tine Acoperiți sunt, de rușine.” „Cei care, de la Mine, cată – Necontenit – să se abată, Scriși au să fie, pe pământ, Că-L părăsesc pe Domnul Sfânt, Pe Cel care – din veșnicie – Este izvor de apă vie.”


În acea clipă, au văzut O mână cum a apărut, ‘Naintea sfeșnicului. Ea – Pe tencuiala ce-o avea Zidul care a străjuit Acel palat – a scrijelit Niște cuvinte, de îndat’. Lucrul acest l-a observat Și împăratul, căci zărise Mâna aceea care scrise Ceva, atunci, pe tencuială.


Ei îl urăsc pe-acela care Îi mustră pentru-a lor purtare, Iar de cel care le-a vorbit Din inimă, ei s-au scârbit.


Iată ce trebuie să facă Cei înțelepți, acum: să tacă, Pentru că vremile sunt rele Și se arată timpuri grele.


Atât este de-adevărat Că toți cei care s-au uitat La slava Mea și au văzut Minunile ce le-am făcut – Și în Egipt și în pustie – Și-apoi au cutezat să vie, La Mine, și M-au ispitit De zece ori și n-au voit Ca să asculte glasul Meu –


„Iată, Eu vă trimit, acum, Să o porniți pe al Meu drum. Sunteți asemeni oilor, Plecate-n calea lupilor. Fiți înțelepți deci, dragii Mei, La fel ca șerpii. Porumbei, La răutate, vreau să fiți.


Iisus tăcea îngândurat. Atuncea, s-au apropiat Discipolii, încetișor, Și L-au rugat, stăruitor: „Privește Doamne, înapoi, Căci iată, strigă după noi!”


Grăbiți, veniră Fariseii – Îi însoțeau și Saducheii – Vrând, lui Iisus, să Îi vorbească. Gândind ca să Îl ispitească, Un semn, din ceruri, I-au cerut.


Mulți Farisei și-L ispitiră: „E-ngăduit, pentru vreo vină, Sau cine știe ce pricină, Bărbatul să-și lase nevasta?”


Iisus, care le cunoștea Gândul, le-a spus: „Părerea Mea, Este că voi nu vreți să știți, Voiți doar să Mă ispitiți!


Să-L ispitească pe Iisus. Un învățat al Legi-a spus:


Iisus tăcea, privind în jur. Preotu-a zis atunci: „Te jur Pe Dumnezeu cel viu, că-I ești Fiu și Hristos, cum ne vorbești!”


Și Farisei, de-L ispitiră; Ei, pe Iisus, L-au întrebat, Dacă-i permis, unui bărbat, Ca soața, să își părăsească.


Plătim sau nu, Cezarului?” Fățarnicul lor gând, ascuns, Iisus, îndată, l-a pătruns, Și-a întrebat: „De ce veniți, La Mine, să Mă ispitiți? Dați-Mi un ban!”, El le-a mai spus,


Toți Fariseii Îl pândeau, Pe Domnul, pentru că voiau Să poată a-L învinui, În caz că-l va tămădui, Pe bietul om. Când l-a zărit,


Veniră niște Farisei, Care, știindu-i din ‘nainte, Porniră-o ceartă de cuvinte, Cerând un semn din cer. Iisus


Să-l ispitească, pe Iisus, Un învățat al Legi-a spus: „Învățătorule, socot Să Te întreb, în ce fel pot, Veșnica viață, a obține? Ce sfaturi ai, deci, pentru mine?”


Alții, să-L ispitească-au vrut, Cerând un semn, din cer, să vadă, Să poată-n acest fel, să-L creadă.


Plecă Iisus, dar dimineață, Veni la Templu, să dea față, Din nou, cu-acele gloate multe, Nerăbdătoare să-L asculte. Acolo, jos, S-a așezat Și-nvățături, apoi, le-a dat.


Să nu-ncercăm, acum, și noi, Pe Domnul, să Îl ispitim, Căci nimiciți avem să fim. Unii din ei L-au ispitit, Iar El, prin șerpi, i-a prăpădit.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa