42 Iisus le zise: „Vă spun Eu: De L-ați avea Tată, pe Mine, Atuncea, M-ați iubi și-ați ține La ce v-am spus, pentru că Eu Ieșit-am de la Dumnezeu, Și-n lumea voastră am sosit; Nu de la Mine am venit, Ci sunt aici – cum v-am mai zis – Pentru că Domnul M-a trimis.
42 Isus le-a zis: ‒ Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, atunci M-ați iubi, pentru că Eu de la Dumnezeu am ieșit și am venit. Căci Eu n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis.
42 Isus le-a zis: „Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi și pe Mine; pentru că Eu provin de la Dumnezeu. Nu am venit din proprie inițiativă, ci El M-a trimis.
42 Isus le-a zis: „Dacă Dumnezeu ar fi tatăl vostru, m-ați iubi, pentru că eu am ieșit și vin de la Dumnezeu. Eu nu am venit de la mine însumi, ci el m-a trimis.
42 Iisus le-a zis: „Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-aţi iubi, fiindcă Eu de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că nu am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis.
42 Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați iubi și pe Mine, căci Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu; n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis.
Un fiu, pe tată, l-a cinstit, Iar sluga pe acela care Îl știe că stăpân îl are. Dacă Îmi spuneți că sunt Tată, Unde Îmi este cinstea dată, Cinstea care Mi se cuvine? Dar unde e frica de Mine, Dacă Stăpân Îmi spuneți voi?” – A zis al oștii Domn, apoi. Răspundeți dar, acum, cu toți, Voi cei care sunteți preoți, Cari Numele-Mi nesocotiți Și să-ntrebați mai îndrăzniți: „Cu ce-am nesocotit noi, oare, Numele Tău Cel sfânt și mare?”
Acest Cuvânt S-a întrupat Și-n har și adevăr a stat, Aici – la noi – de-a locuit, Iar noi, cu toții, am privit Slava și măreția Lui – Slavă, asemeni Tatălui, Cari, doar pe El, L-a zămislit.
Eu sunt în Tatăl, El e-n Mine – A crede-așa ceva, nu-ți vine? Cuvintele ce le-am spus Eu, Nu-s de la Mine; Tatăl Meu Care, în Mine, locuiește, Lucrările-Și înfăptuiește.
Le-am dat, ceea ce am adus: Cuvintele ce Mi le-ai spus. Ei au știut, când le-au primit, Că, de la Tine, am ieșit Și au crezut, precum le-am zis, Că Tu, în lume, M-ai trimis.
Pentru ca toți să Îl cinstească, Pe Fiu, și să Îl prețuiască, Precum, pe Tatăl, Îl cinstesc. Cei cari, pe Fiu, nu-L prețuiesc, Îl necinstesc – v-o spun deschis – Pe Tatăl, care L-a trimis.
Eu, În al Tatălui Meu Nume, Venit-am, în această lume, Și totuși, nu-s – de voi – primit. Un altul, când va fi venit – În propriu-i nume – imediat, De voi, el fi-va acceptat.
„Chiar dacă Eu, precum am spus, Mărturisesc” – zise Iisus – „De Mine Însumi, să se știe, Că dreaptă-i a Mea mărturie, Căci știu de unde am venit Și unde merg; dar, negreșit, Voi nu știți de unde vin Eu, Nici unde duce drumul Meu.
Dacă, cumva, se dovedește, Că cineva nu Îl iubește Pe Domnul nost’, Hristos Iisus, Să fie, anatema, pus! Mai înainte de-a fi gata Epistola, zic: „Maranata!” (Cuvântul, tălmăcit, e bine, Prin „Iată, Domnul nostru vine!”)
Dar când venit-a, peste fire, A vremurilor împlinire, Tatăl, din ceruri – cum a zis – Pe al Său Fiu, ni L-a trimis – Cari, prin femeie-i zămislit Și cari, sub Lege, a venit –
Noi am văzut și vă vestim – Căci tuturor mărturisim – Că Tatăl – Dumnezeu Cel viu – În lume, L-a trimis pe Fiu – Pe Fiul Său, precum se știe – Ca El, Mântuitor, să fie.
Noi știm că Fiul Domnului S-a pogorât din cerul Lui, Iar când, la noi, El a venit, Pricepere ne-a dăruit Și, să-L cunoaștem, ne-a-nvățat, Pe Cel cari e adevărat. Acum, noi ne aflăm în El: Suntem cu toții, în Acel Care-i adevărat, de sus, Adică, în Hristos Iisus – În Fiul care-i Dumnezeu Și-i viață veșnică, mereu.
„Apoi, un râu, eu am văzut, Iar apa lui, mi s-a părut A fi de-o limpezime care, Numai cristalul o mai are. Aceasta era apa vie, Ieșind din jilțul de domnie, Cari este al lui Dumnezeu, Precum și-al Mielului, mereu.