42 Zicând: „Nu e Iisus El, oare? Nu-i, al lui Iosif, fiu? Nu are, Părinți, aicea? Nu-i știm noi? Cum poate dar, zice apoi, „Am coborât din cer”?” Iisus
42 Ei ziceau: „Oare nu este El Isus, fiul lui Iosif? Îi cunoaștem atât tatăl, cât și mama. Deci cum Își poate permite să zică «Eu am coborât din cer»?”
Oare, nu-i Iosif, tatăl Lui? Nu-i El, fiul tâmplarului? Maria nu-I e mamă? Da… Iacov, Iose, Simon, Iuda, Oare nu-s frații Lui? Și-apoi, Surorile-I, nu-s printre noi?” Gândind dar, după a lor fire, O pricină de poticnire, Găseau în El. Când le-a vorbit, „Nu este mai disprețuit” – Iisus le spuse – „un proroc Ca-n țara lui, ca-n al său loc.”
De bine, oameni-L vorbeau Și, foarte mult, se minunau De vorbele-I pline de har, Sfârșind prin a se-ntreba: „Dar, Oare, acest Învățător, Nu este-al lui Iosif fecior?”
Se duse la Natanael, Zicând: „Noi L-am găsit pe-Acel, De care, Moise ne-a vorbit, În Lege, și ne-au prorocit Proroci-atuncea, când au spus, Despre-un Nazarinean – Iisus – Cari este al lui Iosif fiu! Iată, să te-nștiințez, eu viu!”
Din patriarhi – ca trup – apare Hristos – Acela care poate Să fie mai presus de toate – Și-i Dumnezeu adevărat, Cel ce e binecuvântat Acum, în anii care vin, Și-n vecii vecilor. Amin!”
Omul dintâi s-a arătat Că, din pământ, a fost luat. De-aceea, el – în mod firesc – Nu e decât om pământesc. Al doilea om s-a dovedit, Precum că e, din cer, venit.
Dar când venit-a, peste fire, A vremurilor împlinire, Tatăl, din ceruri – cum a zis – Pe al Său Fiu, ni L-a trimis – Cari, prin femeie-i zămislit Și cari, sub Lege, a venit –