23 Are să vină ceasul, când, Închinători-adevărați, În duh și adevăr, curați, Tatălui lor au să se-nchine; Ceasul acel, acuma, vine, Căci Tatăl Meu așa dorește Și-astfel de-nchinători voiește!
23 Dar vine ceasul, și acum a și venit, când adevărații închinători I se vor închina Tatălui în duh și în adevăr. Căci astfel de închinători caută Tatăl.
23 Dar va veni un timp când adevărații închinători se vor închina Tatălui în spirit și în adevăr; pentru că Tatăl dorește să aibă astfel de închinători. Iar noi deja trăim acest timp.
23 Dar vine ceasul, şi a şi venit, când adevăraţii închinători i se vor închina Tatălui în Duh şi adevăr, fiindcă astfel de închinători îşi doreşte Tatăl.
23 Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.
Doamne, eu știu că Tu privești În inimă și că iubești Doar inima ce se arată Precum că e, mereu, curată. Daruri, de bună voie, eu Ți-am adus astăzi, Domn al meu, Și Ți le dau cu curăție De inimă și bucurie. Plin de-ncântare, am văzut Că și poporul a făcut Asemeni mie și, la fel, Daruri Ți-a dăruit și el.
Ascultă Doamne – al meu Tată – Pricina mea nevinovată, Și ia necontenit – Părinte – La strigătele mele-aminte! Pleacă-Ți urechea – Domnul meu – Și-ascultă-mi rugile, mereu, Pentru că ele sunt făcute Cu buzele neprefăcute!
Ferice e de orișicine Căruia Domnul nu-i va ține În seamă, vreo nelegiuire, Și-al cărui duh nu are știre De viclenii ascunse-n el! Ferice e de omu-acel!
Dar Tu, mereu, ai cercetat În inimi, pentru că dorești Ca adevărul să-l găsești În ele. Fă ca să pătrundă A-nțelepciunii blândă undă – Acum – și înlăuntrul meu,
Tu, porumbiță dintre stânci, Din scobiturile adânci Ale prăpăstiilor, mult – Glasul – voiesc să ți-l ascult. Vino degrabă – nu mai sta – Să pot privi la fața ta. Căci glasul tău – o știi prea bine – Cât e de dulce, pentru mine. Să-ți văd obrajii vreau, căci ei Plăcuți sunt, pentru ochii mei.
În ziua ‘ceea, rămășița Lui Israel, precum și vița Lui Iacov, nu vor mai avea Sprijin în cel ce le lovea, Ci al lor sprijin va fi Cel Cari Sfânt îi e lui Israel, Căci Domnul, doar, are să fie Nădejdea lor, pentru vecie.
Domnul a zis: „Eu văd prea bine, Când se apropie de Mine Poporu-acesta se vădește Că doar cu gura Mă cinstește. Inima, însă, el și-o ține, Mereu, departe-a fi de Mine, Iar teama ce-o împărtășește Față de Mine, se vădește Că este numai o măsură De omenească-nvățătură, Ținând de datina pe care Poporu-acesta doar, o are.
Ei – zi de zi – M-au întrebat, Căci vor să știe calea Mea. Ei par a fi asemenea Unui popor neprihănit, Ca și cum n-ar fi părăsit Legea pe cari le-am dat-o Eu, Cel care le sunt Dumnezeu.
Vicleana Iuda a văzut Ce fel de lucruri a făcut Sora pe care o avea Și cari, Israel, se numea, Dar n-a gândit că este bine Ca să se-ntoarcă, iar, la Mine – Din toată inima – căci ea, Doar prefăcută se vădea.”
De vei jura și-ai să rostești „Viu este Domnul, ne-ncetat!” Și drept te vei fi arătat, Cu adevăru-mpodobit – Precum e cel neprihănit – Atuncea, neamurile toate, În El, sunt binecuvântate Și vor ajunge-n acest fel De-a se făli, apoi, cu El.
Caut un om și tot privesc În rândul lor, dar nu găsesc Pe nimeni care ar putea Să se așeze-n fața Mea. Un zid să-nalțe omu-acel Și în spărtură să stea el, În fața Mea, pentru-a lui țară, Ca astfel ea să nu mai piară, Și să nu o mai nimicesc. Pe nimeni, însă, nu găsesc!
Din sinagogi, fără vreo vină Veți fi goniți; ba o să vină Vremea, când crede-va oricine, Că dacă vă ucide-i bine, Că el, o slujbă, a adus, Lui Dumnezeu, când v-a răpus.
„Femeie – crede-Mă – curând, Are să vină ceasul când – Ca Tatălui să vă-nchinați – Pe munte, n-o să mai urcați, Nici la Ierusalim apoi, Nu trebuie să mergeți voi.
Adevărat zic: în curând, Veni-va ceasul acel, când – A și venit, azi e-acea zi – Pe Fiu, morți-l vor auzi, Iar cei care-L vor asculta, Dintre cei morți, s-or deștepta.
Pe care Îl slujesc mereu, În al meu duh, fără-ncetare, Trudind în Evanghelia care E-a Fiului Său – cum v-am spus – A Domnului Hristos Iisus, Martor îmi e, precum că eu, În rugăciune, tot mereu, Vă pomenesc, cerând apoi,
Iar voi, cu toții, n-ați primit Un duh cari este de robie Ca frică, astfel, să vă fie; Aveți un duh de înfiere Care, mereu, ne dă putere, Ca să strigăm cu toți, deodată, Acum, „Ava”, adică „Tată”.
Dar Duhul, sprijin ni S-a dat, Și ne ajută, ne-ncetat, În slăbiciune, căci nu știm, Când ne rugăm, cum să vorbim. De-aceea, Duhul mijlocește Și-n locul nostru, El vorbește, Scoțând suspine negrăite, Spre a fi, rugile, primite.
Iar dacă Tatălui de Sus, Fii Îi suntem, acum v-a pus, În inimi, Duhul Sfânt, pe care, Doar Fiul Său, Iisus, Îl are, Iar Duhu-acesta strigă – iată – „Ava”, ceea ce-nseamnă „Tată!”
Prin Duhul, vă îndemn ca voi Să faceți rugăciuni apoi, Precum și cereri, negreșit. Vreau să vegheați, necontenit, La ce v-am spus și căutați, Ca pentru sfinți, să vă rugați.
Căci cei ce-s împrejur tăiați, Suntem chiar noi, dragii mei frați: Noi – care Îl slujim, mereu, Prin Duhul Sfânt, pe Dumnezeu – Noi – cei care am încercat, Atuncea când ne-am lăudat, S-aducem laude-n Iisus – Noi – cari, nădejdea, nu ne-am pus În lucrurile pământești, Ci doar în cele ce-s cerești.
„Acesta este sfatul meu: Teamă s-aveți, de Dumnezeu, Slujindu-I cu credincioșie Și scumpătate, pe vecie. Vă depărtați de toți acei Care erau drept dumnezei Pentru ai voști’ părinți – la care Ei au slujit, fără-ncetare, Când dincolo de Râu erau, Când – în Egipt – ei locuiau. Pe-al vostru Domn și Dumnezeu, Voi toți să Îl slujiți, mereu.
Voi, însă, sunteți socotiți, Drept o aleasă seminție, O-mpărătească preoție; Sunteți un neam de oameni, sfânt, Poporul cari, de pe pământ, Chiar Dumnezeu l-a câștigat, Să fie-al Lui, neîncetat. Mereu, voi trebuie să știți, Ca lumi-ntregi să îi vestiți, De lucrurile minunate, Pe care, să le facă, poate, Acela care v-a chemat, Din hăul cel întunecat – Din bezna cea de spaime plină – La minunata Sa lumină;
De Domnul, să vă temeți voi, Slujindu-L cu credincioșie – În vremea care o să vie – Din toată inima. Astfel, O să vedeți ce poate El Și ce putere – bunăoară – În fața voastră, desfășoară.