Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ioan 17:19 - Biblia în versuri 2014

19 Eu Însumi, pentru că voiesc Ca ei – cei ce Mi-au fost dați Mie – Prin adevăr, sfințiți, să fie.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

19 Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

19 Eu personal Mă sfințesc pentru ei, pentru ca și ei să fie sfințiți prin adevăr.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

19 și pentru ei mă consacru pe mine însumi, ca și ei să fie consacrați în adevăr.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

19 Şi eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi în adevăr.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

19 Și Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr.

Onani mutuwo Koperani




Ioan 17:19
24 Mawu Ofanana  

„De dragostea Sionului Și a Ierusalimului Nu tac și nu voi înceta Până nu se va arăta, În urmă, mântuirea lui, Ca și lumina soarelui, Iar izbăvirea-l va cuprinde Ca o făclie ce se-aprinde.


„Până când nici nu te-ai născut, Află că Eu te-am cunoscut. Nici nu erai încă-ntocmit, În pântece, când te-am găsit Că pentru planul Meu ești bun Și-am vrut deoparte să te pun Ca să te fac proroc al lor, Adică al neamurilor.”


Un miel de-un an, a mai dat el, Și un berbec și un vițel. A dăruit aceste vite, Ca ardere de tot menite.


Atuncea, cum de afirmați Că Eu hulesc – Eu, Cel sfințit De Tatăl, Eu care-am venit În lume, căci El M-a trimis, Cum prin Scripturi vi s-a promis?! Și-aceasta, doar pentru că Eu Zic: „Fiu Îi sunt, lui Dumnezeu”!


Nu este dragoste mai mare, Decât când cineva-i în stare, Ca viața – dar scump ce-l avea – Pentru prieteni, să și-o dea.


Acuma, voi v-ați curățat, Din pricina cuvintelor, Spuse – de Mine – tuturor.


Sfințește-i Tată, pe toți cei Pentru care, Eu M-am rugat. Cuvântul Tău e-adevărat, Și-n adevărul Său, voiam Să îi sfințești. Când Eu eram,


Și nu Mă rog doar pentru ei, Ci Eu Mă rog și pentru cei Care, în Mine, crede-vor, Prin ei, deci prin cuvântul lor.


Către Biserica pe care, Chiar în Corint, Domnul o are, Către cei care-au fost sortiți Să fie, în Hristos, sfințiți – Chemați, de Dumnezeu, să vie, Ca prin Iisus, sfințiți, să fie – Și către cei cari, ne-ncetat – În orice loc s-ar fi aflat – Caută a chema, anume, Al lui Iisus Hristos Sfânt Nume, Cari Domn ne este tuturor – Nouă și-asemenea, și lor:


Aceste lucruri se vădesc Că spre folosul vost’ muncesc, Pentru ca darul căpătat, Prin mulți, să facă, ne-ncetat, Ca mulțumirile să crească, În număr, și să se sporească, Spre lauda lui Dumnezeu Și pentru slava Lui, mereu.”


Și dacă eu am cutezat, Încât, puțin, m-am lăudat, Atunci, în fața lui, cu voi, N-am fost dat de rușine-apoi; Căci după cum, când am vorbit, Doar adevărul l-am rostit, La fel și-acum, lauda noastră, Cu voi – cu adunarea voastră – Față de Tit, e-ntemeiată Și-i, pe deplin, adevărată.


Cu toți cunoașteți, căci v-am spus, De harul Domnului Iisus: Bogat era, dar, pentru voi Sărac, El S-a făcut apoi, Pentru ca voi, îmbogățiți, Prin sărăcia Lui, să fiți.


Care-a ajuns până la voi – Precum și-n toată lumea-apoi – Dând roade și crescând, mereu. De harul, de la Dumnezeu, De la-nceput, ați auzit – Ba încă, voi l-ați și simțit –


Căci Dumnezeu, dragii mei frați, Nu ne dorește necurați, Ci, la sfințire, ne-a chemat.


Din astă pricină, mereu, Pe toate, am să le rabd eu, Pentru ca toți cei care sânt Aleși, ai Domnului Cel Sfânt, Să capete, neîndoios, Iertarea care-i în Hristos – Deci mântuirea Domnului Și veșnica slavă a Lui.


Pe Sine însuși, El S-a dat, Ca să ne scape de păcat; Plătit-a o răscumpărare Și-astfel, pe noi – pe fiecare – Din lanțul de fărădelege, A reușit să ne dezlege, Vrând un norod să-și curățească, Pe care să îl pregătească A fi al Lui, râvnă având, În lucruri bune, orișicând.


Atunci, cum oare, pedepsit, Va fi cel cari s-a arătat Că, în picioare, L-a călcat, Pe-Acela care e, mereu, Fiu, pentru-al nostru Dumnezeu, Și-a pângărit prin fapta lui, Sângele legământului – Sânge cu care-a fost sfințit – Și astfel, L-a batjocorit Pe Duhul harului apoi?


Cel ce sfințește și – să știți – Că și cei care sunt sfințiți, Dintr-unul sunt. De-aceea, Lui, Rușine-n fața nimănui, Nu îi va fi, de ei, și-astfel, „Frați” îi numește-atuncea El


Căci dacă acel sânge care Se-arată-a fi al țapilor – Și-asemeni, al taurilor – Și-apoi, cenușa adunată Din vaca cea de jertfă dată, Stropite peste cei aflați Plini de păcate și-ntinați, Face să li se curățească Trupul și-astfel, să se sfințească,


De-aceea, și la început, Întâiul legământ făcut, Cu sânge numai s-a vădit Că a putut a fi sfințit.


Pentru că ar fi trebuit Să pătimească, ne-ncetat, De când lumea s-a-ntemeiat. Pe când acum, când a venit – Iată – al vremilor sfârșit, O dată doar S-a arătat Să șteargă orișice păcat, Drept jertfă când S-a dăruit.


De-aceea, copilașilor, Îndemnul meu, dat tuturor, Este ca voi să vă iubiți, În adevăr, cum bine știți, Cu fapta – precum se cuvine – Și nu prin vorbe doar, de bine.


Acel care-a nădăjduit Astfel în El, s-a curățit, Precum curat este și El.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa