Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ioan 16:33 - Biblia în versuri 2014

33 V-am spus acestea, să puteți, În Mine, pace, să aveți. În lume, multe veți păți – Necazuri vă vor încolți – Dar îndrăzniți, necontenit, Căci Eu, lumea, am biruit.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

33 V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri. Dar îndrăzniți! Eu am învins lumea.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

33 V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în (legătură cu) Mine. În lume veți avea necazuri; dar să fiți curajoși, pentru că Eu am învins lumea!”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

33 V-am spus acestea ca să aveți pace în mine. În lume veți avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea!”.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

33 V-am spus acestea ca să aveţi pace în Mine. În lume aveţi suferinţe, dar îndrăzniţi: Eu am învins lumea.”

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

33 V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.”

Onani mutuwo Koperani




Ioan 16:33
46 Mawu Ofanana  

Suit-ai pe-nălțimi apoi, Unde-ai luat prinși de război; Și oameni ai luat în dar. Cei răzvrătiți veni-vor iar, Ca lângă Domnul Dumnezeu Să locuiască, tot mereu.


În vremile ce au să vie, El, pacea noastră, o să fie. Atunci când în a noastră țară, Asirianul vine iară Înaintând pân’ la palate, În contră-i fi-vor ridicate Opt căpetenii din cei cari, Peste popor sunt cei mai mari, Alături de șapte păstori.


Grabnic, aici, I-a fost adus Un slăbănog, și-n față-I pus. Iisus, văzând credința lui, Îi spuse, slăbănogului: „Hai! Îndrăznește fiule! Iertate-ți sunt păcatele!”


Toți zis-au: „Binecuvântat Să fie marele-mpărat, Care-n numele Domnului, Sosește-acuma! Slavă Lui! Pace în cerul Său cel Sfânt! Slavă-n locuri ce-nalte sânt!”


„Slăvit fie Domnul, mereu, În locuri ce prea-nalte sânt! Pacea coboare pe pământ, Peste întreg cuprinsul lui, Între oamenii Domnului!”


Acuma, este judecată Lumea, și-afară este dat Stăpânul ei. Când, înălțat,


„Să fiți tari, să nu vă lăsați, În inimi, a fi tulburați! Aveți credință-n Dumnezeu


Eu vă dau, vouă, pacea Mea – N-o dau cum lumea ști s-o dea. În inimi, nu vă tulburați, Și nici să nu vă-nspăimântați.


Referitor la judecată: Acel ce peste lumea toată Este stăpân, e judecat.


Și-au întărit, în calea lor, Sufletul ucenicilor. Să stăruie, i-au îndemnat – Toți – în credință, ne-ncetat, Spunând că-n cer, la Dumnezeu, Doar prin necazuri și prin greu, Putem pătrunde. Când sfârșiră,


În noaptea care a urmat, Domnul, din cer, S-a arătat Lui Pavel și i-a spus: „Vorbește, Necontenit, și îndrăznește! Căci precum ai mărturisit, Atuncea, când tu ai vorbit, Chiar la Ierusalim, de Mine, La fel aștept Eu, de la tine, Să faci, la Roma, când sosești. Cu îndrăzneală, să vorbești!”


Vă sfătuiesc, veseli să fiți, Pentru că nu o să pieriți. Pierderi, nimeni nu va avea – Pierdută-i doar corabia.


Deci, liniștiți-vă, căci eu Mă-ncred în ce-a zis Dumnezeu, Și totul fi-va împlinit Așa precum El a vorbit.


Biserica se bucura, Căci pace, peste tot, era: Liniștea se-ntindea-n Iudeea, Samaria și Galileea. Biserica, astfel, creștea Și, sufletește, se-ntărea, Umblând în frica Domnului. Cu ajutorul Duhului Cel Sfânt, în număr, se sporise, Căci, în scurt timp, se înmulțise.


„Vreau, Dumnezeu, pentru vecie, Ca, binecuvântat, să fie – El, Tatăl Domnului Iisus, El, Dumnezeul Cel de Sus, Părinte-al îndurărilor Și Domn al mângâierilor,


„Încolo, frații mei iubiți, Eu vreau ca, sănătoși, să fiți. Desăvârșiți-vă, mereu, Îmbărbătându-vă, la greu. În cugete, curați să fiți Și-n pace numai, să trăiți. Atunci, al păcii Dumnezeu – Precum și-al dragostei – mereu, Vă va veghea și, negreșit, În toate, vă va fi păzit.


„Să-I mulțumim, lui Dumnezeu, Care ne poartă, tot mereu, În carul Său – neîndoios – De biruință, în Hristos, Și care-n orice loc, prin noi, Își răspândește, mai apoi, Mireasma cunoștinței lui Și a științei Domnului.


„Comoara, ce o căpătăm, În vas de lut, noi o purtăm, Căci vrem, puterea dobândită – Și care-i nemaipomenită – Să fie de la Dumnezeu, Nu de la noi. Ne este greu,


În orișice privință, noi Dorim să arătăm, mereu, Că Îl slujim, pe Dumnezeu, Și-I suntem vrednici slujitori. De-aceea, suntem răbdători, Când un necaz ne-apasă tare, Ori, în nevoi, sau strâmtorare, Pe-al nostru drum, ne-am pomenit.


Astfel, în voi – în fiecare – Încredere am, foarte mare, Și am tot dreptul, mai apoi, De a mă lăuda, cu voi. De mângâiere, plin sunt eu, Și-mi saltă inima, mereu, De-o mare bucurie-aleasă, Chiar când necazuri ne apasă.


Pe Sine însuși, El S-a dat, Drept jertfă, pentru-al nost’ păcat, Ca, din acest veac rău – pe noi – El să ne poată smulge-apoi, Prin voia Celui care, iată, Ne este Dumnezeu și Tată.


Cât despre mine, nu doresc, Vreo laudă, ca să primesc, Din altceva, neîndoios, Decât din crucea lui Hristos, Prin care, lumea e găsită – Față de mine – răstignită, Iar eu apoi, de-asemenea, Sunt răstignit, față de ea!


Astfel, pacea lui Dumnezeu – Care întrece, tot mereu, Orice pricepere – apoi, Are a vă păzi pe voi, Și inimile voastre – iată – Și gândurile, totodată, În Domnul nost’, Hristos Iisus. Atâta am avut, de spus.


Prin El – apoi, să facă pace, Spre a putea ca să împace, Cu Sine, toate câte sânt În ceruri sus, sau pe pământ, Căci pace, a putut aduce, Prin sângele ce-a curs, pe cruce.


La ce v-am spus, mai dinainte, Când încă printre voi eram Și-nvățătură, vă dădeam. În vremea ‘ceea, v-am vorbit, Că vom avea de suferit Necazuri multe, ne-ncetat, Și chiar așa s-a întâmplat.


În strâmtorări și în nevoi, Veștile-acestea, despre voi, Îndată ne-au și mângâiat.


Al păcii Domn, vă dăruiască, Neîncetat, pacea-I cerească. Domnul Iisus, cu voi, să fie, Să vă-nsoțească, pe vecie.


De altfel, toți cari, ne-ndoios, Vor, cu evlavie-n Hristos, Ca să trăiască – să se știe – Că prigoniți au ca să fie.


Ci, mai degrabă, a dorit Ca și el să fi suferit, Cu tot poporul Domnului, Decât de-ale păcatului Plăceri de-o clipă, să fi vrut, Parte, atunci, de-a fi avut.


Și, zeciuială, negreșit, Avram, apoi, i-a dăruit. După însemnătatea care Numele său, în el, o are, La început s-a arătat Un lucru clar: că „Împărat” El este „al neprihănirii” Peste întreg cuprinsul firii; A doua oară, se arată Că, „Împărat” e, totodată, Și „al Salemului”; astfel, E, „Împărat al păcii”, el.


Tari, în credință, voi să fiți, Ca lui să vă împotriviți, Știind că-n lume-ai voștri frați, La fel se află încercați, Trecând și ei, prin suferință, Ca voi, ca orișice ființă.


Părinților, vouă vă scriu, Pentru că voi – cum bine știu – Sunteți cei ce L-au cunoscut, Pe Cel ce e de la-nceput. Și vouă dar, tinerilor, Vă scriu acuma, tuturor, Căci, pe cel rău, l-ați biruit. Iată, cu cale am găsit, Să scriu, și scris-am tuturor – Deci vouă, copilașilor – Căci precum bine am văzut, Pe Tatăl, voi L-ați cunoscut.


Voi, copilașilor, sunteți Din Dumnezeu și-astfel, puteți Să biruiți. Și-ați biruit Aceste duhuri ce-au venit, Căci Cel ce-n voi sălășluiește, Decât cel care se găsește, Acum, în lume, e mai mare Și e cu mult, cu mult, mai tare.


Cel ce-i născut din Dumnezeu, Va birui lumea, mereu. Iar ceea ce dă biruința, Asupra lumii, e credința Pe care noi am dobândit-o.


Ei biruință-au câștigat Prin sângele ce l-a vărsat Mielul, asupra tuturor, Și prin mărturisirea lor. Nimic nu au precupețit – Nici viața lor, nu și-au iubit – Ci au dorit, mai mult, să moară, Decât să-și lase, bunăoară, Cuvântul mărturiei lor.


Iată răsplata ce-o primește Cel care-n urmă biruiește: Acela va ședea, mereu, Cu Mine, pe scaunul Meu, Pe cari îl am, pentru domnie, Așa cum Mi-a fost dat și Mie, Când biruință-am câștigat; Cu al Meu Tată, Eu am stat, Pe al Său jilț împărătesc, Pe scaunul Lui cel ceresc.


„Doamne”, atuncea i-am răspuns, De spaimă-adânc, fiind pătruns, „Eu nu pot ști cine sunt ei. Doar tu îi știi pe toți acei.” El a răspuns: „Ei sunt cei care Vin din necazu-acela mare, Pentru că toți aceștia sânt Veniți de jos, de pe pământ. Oameni-aceștia și-au spălat Straiul, în sângele vărsat, De către Miel și, negreșit, În acest fel, și le-au albit.


Canaanul. Domnul a voit Ca vârstele de oameni care S-au ridicat fără-ncetare În Israel, să știe-apoi, Ceea ce-nseamnă un război.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa