Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ioan 12:40 - Biblia în versuri 2014

40 „Sunt orbi, inima le-a-mpietrit, Ca ochii lor să nu mai vadă, Să nu-nțeleagă, să nu creadă, Să nu se-ntoarcă înapoi – La Domnul – să-i vindec apoi.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

40 „Le-a orbit ochii și le-a împietrit inima, ca nu cumva să vadă cu ochii, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă și să-i vindec!“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

40 „Le-a orbit ochii și le-a făcut inima insensibilă, ca să nu vadă și să nu înțeleagă; și astfel, neîntorcându-se la Dumnezeu, să nu existe șansa de a-i vindeca.”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

40 „Le-a orbit ochii și le-a împietrit inima, ca nu cumva să vadă cu ochii, să înțeleagă cu inima și să se întoarcă, iar eu să-i vindec”.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

40 Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima ca nu cumva să vadă cu ochii şi să priceapă cu inima, să se întoarcă şi să îi vindec.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

40 „Le-a orbit ochii și le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înțeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu și să-i vindec.”

Onani mutuwo Koperani




Ioan 12:40
44 Mawu Ofanana  

Domnul, în juru-I, S-a uitat Și-n urmă El a cuvântat: „Cine are să-l amăgească, Pe-Ahab, ca el să se pornească Înspre Ramotul cel pe care Țara din Galaad îl are? Acolo, trebuie să piară! Cine-l va duce-n acea țară?”


De Domnul sunt tămăduite Acele inimi ce-s zdrobite, Căci El e-Acela care poate Să vindece rănile toate.


Eu strig mereu, Doamne, la Tine Zicându-Ți: „Milă ai, de mine! Față de Tine am greșit, Căci iată, am păcătuit! Acuma, sufletul mi-e greu, Dar vindecă-mi-l, Domnul meu!”


Ai milă, căci mă ofilesc Și-mi tremură oasele-n mine. Mă vindecă Tată ceresc, Căci aștept milă de la Tine.


Domnul, pe Moise, l-a chemat Și-apoi, astfel a cuvântat: „La Faraon, te duci, grăbit, Și-i spui că Eu am împietrit Inima lor, a tuturor – A lui și-a slujitorilor – Ca să-Mi arăt semnele Mele, Azi, între voi și, despre ele,


Astfel, Moise și cu Aron, Atunci, față de Faraon, Multe minuni au săvârșit. Dar Dumnezeu l-a împietrit Pe Faraon, din nou, iar el Nu l-a lăsat pe Israel, Să plece din al său ținut, Așa cum Domnul a cerut.


Grijă-ntre timp, Eu voi avea, Să împietresc inima lor – Inima Egiptenilor – Să-i fac să intre fiecare, După poporul Meu, în mare. Iar Faraon și oastea lui Vor face ca a Domnului Slavă, să fie cunoscută, Căci ea, atunci, va fi văzută.


Voi face, după planul Meu, Și împietri-voi așadar, Lui Faraon, inima, iar. El are să vă urmărească, Făcând atunci să se zărească Slava și măreția Mea, Ce în Egipt se va vedea; Toți cei de pe acest pământ, Vor ști că doar Eu, Domnul sânt.” Tot Israelul a făcut Așa precum i s-a cerut.


Domnul, a Faraonului Inimă, iar, a împietrit, Și Faraon a urmărit Pe ai lui Israel copii. Însă ai lui Israel fii, Gata de luptă au ieșit.


„Domnul i-a zis lui Moise-apoi: Când, în Egipt, vei fi-napoi, Ai grijă să înfăptuiești Minunile ce le primești, Pe care-n mână ți le pun. Să împlinești tot ce îți spun, În fața Faraonului. Am să-mpietresc inima lui, Iar el, pe-ai Mei, nu-i va lăsa, Să părăsească țara sa.


Degeaba, însă, a văzut El, semnele ce s-au făcut, Căci inima și-a împietrit Și să asculte, n-a voit, De Moise și Aron; făcuse – În ăst fel – precum Domnul spuse.


Nu-i va lăsa, căci Eu voiesc – Lui Faraon – să-i împietresc Inima-n zilele acele. Minunile, semnele Mele, Atunci au să se înmulțească.


Domnul – așa cum a vorbit Întâi, cu Moise – i-a-mpietrit Inima iar, lui Faraon, Care, de Moise și Aron, Nu s-a lăsat înduplecat, Căci vorba nu le-a ascultat.


Nu vede omul care-i rău, Cât e de tare brațul Tău. Dar pân’ la urmă, va vedea Râvna pe care-o vei avea Pentru al Tău popor și-ndat’ Are să fie rușinat. Focu-i va arde pe cei răi, Cari se vădesc dușmani ai Tăi.


Pentru că Domnul a turnat Un duh care s-a arătat A fi un duh de adormire. Duhul venit-a peste fire Și-a-nchis ochii prorocilor, Precum și-ai văzătorilor.


Pentru păcatele pe care Le-am săvârșit noi, fiecare, Străpuns a fost El, negreșit. De-asemenea, a fost zdrobit Pentru fărădelegi apoi, Cari făptuite-au fost de noi. Pedeapsa care trebuia, În urmă, pacea să ne-o dea, Asupra Lui doar a venit. Tămăduire-am dobândit Prin rănile ce le primise Și pentru noi le suferise.


Fă inimile tuturor Să se-mpietrească. Ăst popor, Iată, ureche bună are, Dar fă-o ca să fie tare! Ai lor ochi, fă-i să nu mai vadă, Inima lor să nu Mă creadă, Să nu-nțeleagă ce e bine, Să nu se-ntoarcă înspre Mine, Pentru ca să-i tămăduiesc!”


El a răspuns: „Ai să te duci Și-aste cuvinte le aduci Poporului cari este-al Meu: „Deși veți auzi mereu, Să înțelegeți nu-ți putea. Întotdeauna veți vedea, Însă nimenea dintre voi Nu va putea pricepe-apoi!”


„Fii răzvrătiți, acuma, voi Veniți degrabă înapoi, Căci am să iert al vost’ păcat!” „Primește-ne Doamne, de-ndat’, Căci Tu ai fost și ești, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu!”


„Ascultă dar, și ia aminte Poporule, care n-ai minte Și n-ai nici inimă, lipsit De văz și-auz deși-i vădit Că ai urechi, neîndoios, Și ochi, dar nu-ți sunt de folos!


Îmi zise: „Fiu al omului, Tu locuiești în casa care Doar îndărătnici, în ea, are. Deși au ochi, ei dovedesc Cum că nimica nu zăresc. Au și urechi, însă nimic N-aud cu ele, căci îți zic Că sunt o casă răzvrătită, Din îndărătnici întocmită.


Dacă prorocul amăgit Se lasă și va fi rostit Doar un cuvânt, Eu sunt Acel Care l-a amăgit pe el. În contră-i, am să-Mi repezesc Brațul, ca să îl nimicesc Îndată pe prorocu-acel, Din casele lui Israel.


Am să le vindec vătămarea Adusă de neascultarea Ce-au arătat-o, ne-ncetat! Îi vor iubi, cu-adevărat, Căci de la ei s-a abătut Mânia care M-a umplut!


„Haideți, veniți și înapoi, La Domnul, să ne-ntoarcem noi! Chiar dacă El S-a arătat Acela cari ne-a sfâșiat, Tot El este acela care Ne va aduce vindecare. Cu toate că El ne-a lovit – Și-n felu-acesta ne-a rănit – Tot El e-Acela care poate A ne lega rănile toate.


Sunt călăuze oarbe, iar Voi să-i lăsați în pace dar; Căci orbul care îl conduce Pe un alt orb, la groapă-l duce – Nici unul nu o va vedea Și, astfel, au să cadă-n ea.”


Eu, doar în pilde, le-am vorbit, Căci chiar de-aud, n-au auzit, Și chiar de văd, tot să nu vadă, Să nu-nțeleagă, să nu creadă; La Dumnezeu, să nu revină Ca să le ierte a lor vină.”


Pentru că ei n-au priceput Minunea care s-a făcut, Cu pâinea ce-a fost înmulțită, Căci aveau inima-mpietrită.


A scris: „Duhul lui Dumnezeu E, peste Mine, tot mereu. Astăzi, M-a uns, să vă vorbesc Și, Evanghelia, s-o vestesc, Săracilor. Trimis sunt Eu, De către Domnul Dumnezeu, Pentru-a aduce vindecare, La toți acei dintre voi, care Simt că li-e inima zdrobită. Prin Mine, vă va fi vestită Eliberarea robilor Războiului; iar orbilor, Vederile, le dăruiesc; Pe apăsați, îi slobozesc


Iisus, atuncea, le-a vorbit: „Doar vouă vi s-a-ngăduit, Aceste taine, să le știți – Ale Împărăției. Fiți, Deci, bucuroși de astă veste, Căci doar în pilde se vorbește, Pentru ceilalți. Drept, Eu vă zic: Măcar că văd, nu văd nimic; Deși aud, nu înțeleg.


De-aceea, lor le venea greu A crede, ceea ce-au văzut Și-au auzit – ei n-au putut, Căci, prin Isaia, s-a vorbit:


„Eu am venit ca, lumea toată, Astfel, să fie judecată:” – A zis Iisus – „cei orbi să vadă; Iar cei ce văd, să nu mai vadă Și orbi s-ajungă.” Lângă ei,


Atunci, pe gânduri, n-au mai stat, Ci au făcut precum au spus Și, spre Ierusalim, s-au dus. Biserica i-a însoțit Până cetatea-au părăsit, Urmând drumul Feniciei Și-apoi cel al Samariei. Pe unde au trecut, mereu, De-ntoarcerea la Dumnezeu A Neamurilor, au vorbit. Mari bucurii au dăruit, În orice loc, în calea lor, În rândurile fraților.


„Du-te la ăst popor, și-apoi, Spune-i în felu-acesta: „Voi, Cu ale voastre urechi chiar, Veți auzi, însă-n zadar, Căci, să pricepeți, nu puteți; ‘Geaba priviți, că nu vedeți.


Acum, vă pocăiți dar, voi! Veniți la Dumnezeu apoi, Ca să vă ierte-ntreaga vină Și-n seamă, să nu vă mai țină Păcatele, iar drept urmare, Vremuri să dea, de-nviorare.


Deci, milă o să aibă El, De cine vrea și, tot astfel – După dorință – împietrește Pe cel pe care El voiește.


Dar Domnul, minte, nu va dat Ca tot ceea ce s-a-ntâmplat Să înțelegeți; nu aveți Nici ochi cu care să vedeți; Și nici urechi de auzit, Voi, până astăzi, n-ați primit.


Faptele-așa s-au petrecut, Pentru că Domnul a făcut Ca toate neamurile care Erau în țara ‘ceea mare, În inimă să se-mpietrească Și-apoi ele să se unească Să-i țină piept lui Israel. Ajuns-au nimicite-astfel, Așa cum Domnu-a poruncit, Când El, lui Moise, i-a vorbit.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa