Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ioan 11:52 - Biblia în versuri 2014

52 Și nu doar pentru neamu-acel, Ci pentru toți, urma ca El Să se jertfească, să-i adune Și, într-un trup, apoi a-i pune, Pe toți copiii Domnului, De pe fața pământului.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

52 și nu numai pentru popor, ci și ca să-i adune într-un singur loc pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

52 Și moartea Lui urma să fie benefică nu doar acelei națiuni, ci ea garanta posibilitatea unirii tuturor copiilor dispersați ai lui Dumnezeu într-un singur „Organism”.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

52 Și nu numai pentru popor, ci și pentru a-i aduna laolaltă pe fiii risipiți ai lui Dumnezeu.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

52 şi nu numai pentru popor, ci şi ca să-i adune laolaltă pe copiii risipiţi ai lui Dumnezeu.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

52 Și nu numai pentru neamul acela, ci și ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți.

Onani mutuwo Koperani




Ioan 11:52
40 Mawu Ofanana  

În vremea care o să vie, Nicicând, toiagul de domnie, Nu se va-ndepărta de el. La fel va fi și cu acel Toiag de cârmuire, care, El îl va ține la picioare, Până când Șilo se ivește” – Numele Lui se tălmăcește „Mesia”. „De cuvântul Lui, Popoarele pământului – În vremile ce au să vie – Vor asculta, în veșnicie.


Toată puterea mi-a secat Și precum lutul s-a uscat, Încât chiar limba mi-am simțit, De-al gurii cer, cum s-a lipit. Către țărâna morți-acum, Ai îndreptat Tu, al meu drum.


Pământu-ntreg va ști de El Și toți se vor întoarce-astfel, La Dumnezeul nostru tare. Toate familiile care Se află pe acest pământ, În fața Domnului Cel Sfânt Veni-vor ca să se închine În vremea care grabnic vine.


Să fie binecuvântat Numele Lui, neîncetat! Să umple slava Celui Sfânt, Fața întregului pământ, Acum, în anii care vin Și-n veci de veci! Amin! Amin!


Ridică-ți ochii, te rotește Și-apoi jur împrejur privește: Aceștia toți se strâng – vezi bine – Pentru că vor veni la tine.” „Pe viața Mea”– Domnu-a vorbit – „Cu ei, vei fi împodobit Și-ncins vei fi, ca o mireasă Nespus de mândră și frumoasă.


Domnul, astfel, a glăsuit: „E prea puțin să fii numit Drept Rob al Meu, ca să Te duci Și înapoi să Mi-i aduci Pe Iacov și pe cei pe care Israel rămășiță-i are. De-aceea-n vremea ce-o să vină, Am să Te pun să fii Lumină A neamurilor care sânt Pe fața-ntregului pământ, Pentru ca, astfel, mântuire S-aduci peste întreaga fire.”


Iată – într-adevăr – apoi, La Mine, neamuri, chema-voi, Pe care nu le-ai cunoscut, De care – știre – n-ai avut. Popoare, voi chema apoi, Care nu vă cunosc pe voi. La tine, alerga-vor ele, Pentru că neamurile-acele Veni-vor, pentru Dumnezeu, Pentru Cel cari ți-e Domn, mereu. Ele-au să vine pentru Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel, Pentru Cel care Se vădește, Pe tine, că te proslăvește.”


Așa vorbește Dumnezeu Care îi strânge, tot mereu, Pe cei care s-au risipit Și din Israel au ieșit: „Voi strânge și alte popoare Și neamuri care sunt sub soare, Pe lângă cei ce i-am chemat Și cari, acum, i-am alungat.”


Ridică-ți ochii! Te rotește Și împrejurul tău privește! Toți se adună – cum vezi bine – Și-apoi se-ndreaptă către tine! Feciorii tăi, în graba mare, La tine vin, din depărtare. Fiicele tale-s ajutate Căci sunt, pe brațe-apoi, purtate.


Așa după cum un păstor Cari în mijlocul turmelor Împrăștiate, se așează Și rând pe rând le cercetează, La fel și Eu Mă voi purta Și turma Mi-o voi cerceta. De peste tot, le strâng apoi, Pe toate ale Mele oi, Căci ele Mi s-au risipit Când nori și neguri au venit.


„Totuși, copiii cei pe care Neamul lui Israel îi are Mulți au să fie-n largul zării, La fel precum nisipul mării Ce nu poate-a fi măsurat Și-asemenea, nici numărat. Dacă li se zicea, mereu Că „Nu sunteți poporul Meu”, Li se va spune, mai târziu „Fiii lui Dumnezeu Cel viu!”


Sau, o femeie de-ar avea, Zece arginți (lei, drahme), ea, Dacă pe unu-l rătăcește, Nu-l va căta până-l găsește? Nu va aprinde o lumină? Cu mătura, nu o să vină? Și nu va mătura, prin casă, Până când banul o să iasă, De prin unghere, la iveală, Cum își făcuse socoteală?


Lumină a Neamurilor Și slavă a lui Israel.”


Atunci, S-a-ntors și, drept, a dat, La toți cei cari L-au ascultat – Crezând dar, în Numele Lui – Să fie fii, ai Domnului.


Ioan, văzându-L pe Iisus – A doua zi – venind, a spus: „Iată, Mielul lui Dumnezeu, Care, al lumii păcat greu, O să-l ridice. Despre El,


Mai am, însă, și alte oi; Nu sunt din staul – de la voi – Dar trebuie ca să Mă duc, Ca și pe ele să le-aduc. Vor asculta de glasul Meu Și astfel, fi-vor, tot mereu, O turmă doar, și un Păstor Adevărat, al oilor.


De pe pământ, am să fiu Eu, Oameni, am să atrag, mereu.”


Să nu te temi, pentru că Eu, Cu tine, am să fiu mereu Și nimeni, rău, nu îți va face. Vorbește dar, și fii pe pace, Căci mult norod am, în cetate.”


Sau Dumnezeu e – fraților – Doar Dumnezeu, Iudeilor? Nu este Dumnezeu, la fel, Și pentru Neamuri? Nu-i tot El? Da, Dumnezeu este și-al lor, Adică al Neamurilor.


Așa precum s-a scris odată: „Te-am rânduit, ca tu să vii Și, pentru mulți, tată, să fii.” În fața Domnului, astfel, Tată al nostru, este el, Căci el, pe Domnul, L-a crezut Și, prin credință, a știut Că El, pe morți, îi înviază, Că-n fața Lui se-nfățișează Lucruri care nu au ființă, Venind după a Sa voință.


De la-nceput, când ne-a chemat Și ne-a ales, ne-a rânduit Ca, prin Hristos Cel răstignit, Noi să ajungem, înfiați, După plăcerea Lui – dragi frați –


După un plan veșnic, pe care, Acesta, în Hristos, îl are.


„Iacov, rob al lui Dumnezeu Și-al Domnului Iisus, mereu, Spre semințiile pe care, Neamul lui Israel le are, În diferite părții aflate – Și-s doisprezece – sănătate!


„Petru, acel care e pus Apostol, în Hristos Iisus, Către aleșii cari trăiesc, Printre străini, și se găsesc – Unii, prin Pont, împrăștiați, Alți-n Galatia aflați, Precum și-n Capadocia, Bitinia și Asia –


El este jertfa ispășirii, Pentru păcatul omenirii.


„Acum, și voi ați observat, Ce dragoste ne-a arătat Tatăl, când ne-a îngăduit, Copii ai Săi, de ne-am numit. Și chiar suntem copiii Lui. Suntem copiii Domnului, Chiar dacă lumea nu ne șie. Cum ar putea, altfel, să fie? Că nici pe El – cum am văzut Noi toți – ea nu L-a cunoscut.


Putând să îi deosebim – Pe toți copiii Domnului, De cei ce-s ai diavolului. De-aceea, să se știe bine, Lucrul acesta: orișicine, În curăție, nu trăiește – Și nici cel care nu-l iubește Pe al său frate – vă spun eu, Că nu e de la Dumnezeu.


Deci prea iubiților, zic eu, Că suntem ai lui Dumnezeu Copii, acum. Iar ce-o să fie, În vremile ce au să vie, Nu știm, căci nu s-a arătat. Dar știm – și sunt încredințat – Că și noi o să fim la fel – Asemeni Lui – când vine El. Așa va fi, nu-i o poveste: Îl vom vedea așa cum este.


Un cântec nou, cu toți cântau, Și-n cântec, astfel glăsuiau: „Tu singur doar, ai fost găsit, Cartea s-o iei, și-nvrednicit Să rupi pecețile pe care, Aceasta, peste ea, le are; Căci Tu ai fost înjunghiat Și astfel, ai răscumpărat, Cu al Tău sânge – cu mult greu – Mulți oameni, pentru Dumnezeu, Căci, către El, aveau să vie, Din orișicare seminție, Din orișicare limbă-anume, Din orișice norod, din lume.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa