Ghehazi-a mers și a făcut Așa precum i s-a cerut. Astfel, ‘nainte el s-a dus Și-apoi, copilului i-a pus, Toiagul, pe obraz, de-ndat’; Însă nimic nu s-a-ntâmplat, Căci nici un semn nu da de știre Că își revine în simțire. S-a-ntors apoi, la Elisei Și-a zis: „Iată că fiul ei Nu s-a trezit.” Când a intrat
Oare nu Tu i-ai izgonit Pe-aceia care-au locuit Această țară minunată, Cari moștenire a fost dată Pentru Avram – pe veșnicie – Și pentru a lui seminție? Nu erai Tu iubit de el? N-ai dat țara, lui Israel?
Domnul, lui Moise, îi vorbea Față la față, cum vorbește Acela care se-ntâlnește Cu un prieten. Moise-apoi Venea în tabără-napoi, Dar tânărul care-i slujea, Din cort, afară, nu ieșea. Iosua-i fuse slujitor, Și era al lui Nun fecior.
Dar Tu Israel, rob al Meu, Tu Iacove, pe care, Eu Alesu-te-am, ca să te am, Căci ești sămânța lui Avram – Cel care, după cum se știe, Prieten bun, Îmi este Mie –
Mulți dintre-aceia care sânt Adormiți – astăzi – în pământ, Se vor trezi. Uni-au să vie Ca să trăiască-n veșnicie, În timp ce alții vor obține Numai ocară și rușine Cari veșnice se dovedesc.
Grabnic, cele două femei Trimiseră după Iisus Și-aceste vorbe I le-au spus: „Doamne, iată-Ți trimitem vești: Acel pe care îl iubești Este bolnav.” Însă, Iisus,
Mireasa este-a mirelui; Prietenul acestuia, Ce bucurie va avea, Că șade-alăturea de mire, Putând s-asculte-a sa vorbire! Acum, această bucurie Care îmi este dată mie – Aflați dar – că este deplină Și, veșnic, ea are să țină.
Apoi, el a îngenunchiat Și, cu glas tare, a strigat: „Te rog, îi iartă, Domnul meu! Iar de păcatu-acesta greu, Nu ține seamă!” A sfârșit Ruga și-apoi, a adormit.
Veniți-vă, acum, în fire, Treziți-vă, din amorțire Și, ne-ncetat, să vă păziți, Ca să nu mai păcătuiți! Căci unii, dintre voi – zic eu – Nu Îl cunosc pe Dumnezeu, Iar lucrul pe cari vi l-am zis E, spre rușinea voastră, scris.”
Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Iată că vremea a sosit, Iar viața ta o să apună. Ai să adormi și împreună Cu-ai tăi părinți te vei afla. Oameni-acești se vor scula Și vor curvi cu dumnezei Necunoscuți, străini de ei, Pe care-n țară-au să-i găsească. Pe Mine-au să Mă părăsească, Iar legământul încheiat, Cu Mine, fi-va încălcat.
În felu-acesta, s-a-mplinit Scriptura care-a glăsuit: „Avram, pe Domnul, L-a crezut Prin tot ceea ce a făcut”, Iar faptu-acesta – avem știre – „S-a socotit neprihănire”.