L-a munte, când s-au adunat Cu toți, Ilie a-ntrebat: „Când oare, o să încetați De-a mai umbla împiedicați? Luați aminte, la picioare! Voi nu simțiți, acuma oare, Că ele vi-s împiedicate, Căci amândouă vi-s legate? Dacă e Domnul, „Dumnezeu”, Pe El, să îl slujiți mereu! Dar dacă Baal s-a arătat Drept dumnezeu adevărat, Atunci întregul Israel Să îl urmeze doar pe el!”
Iată ce a mărturisit Ioan, atunci, când au venit – La el – și preoți și Leviți, De la Ierusalim sosiți, Ca să-l întrebe: „Cine ești?”. Când i-a văzut pe toți acești,
„Nu pentru o lucrare bună” – Ziseră ei – „vor toți, să pună, Mâna, pe pietre, ca – în Tine – Să dea, precum Ți se cuvine, Ci pentru faptul că hulești, Când Tu – un om – Te-asemuiești Cu Dumnezeu! Ai îndrăznit, Chiar Dumnezeu, de Te-ai numit!”
Sau, decât tatăl nostru, oare – Decât Avram – ești Tu, mai mare? Ori, toți prorocii, precum zici, Pe lângă Tine, sunt mai mici? Cum poți, în ăst fel, să vorbești? Dar cine Te crezi Tu, că ești?”
Părinții lui așa vorbeau, Căci, de Iudei, ei se temeau. Știau ce-aveau de gând să facă, Cu ei și cu al lor fiu, dacă Mărturiseau despre Iisus Și, că-I Hristosul, ar fi spus: Din sinagogă, imediat, Pe toți, afară, i-ar fi dat.