Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 9:22 - Biblia în versuri 2014

22 „Du-te și spune: „Negreșit, În ăst fel Domnul a vorbit: „Aflați că morții au să fie Ca și gunoiul pe câmpie, Căci trupuri moarte vor cădea Pe-ntinsul ei, asemenea Acelui snop ce-i lepădat De cei care l-au secerat!”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

22 Spune: „Așa vorbește Domnul: «Cadavrele oamenilor vor zăcea întinse asemenea gunoiului pe câmp, precum snopul căzut înapoia secerătorului, pe care nu-l adună nimeni»“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

22 „Spune(-le): «Iahve vă zice: ‘Corpurile moarte ale oamenilor vor sta întinse ca gunoiul pe câmpii și vor fi ca snopul căzut în urma secerătorului. Nu va fi cine să îl adune!’»”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

22 Așa vorbește Domnul: „Să nu se laude înțeleptul cu înțelepciunea lui, să nu se laude cel puternic cu puterea lui și să nu se laude cel bogat cu bogăția lui!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

22 „Spune: ‘Așa vorbește Domnul: «Trupurile moarte ale oamenilor vor cădea ca gunoiul pe câmpii, cum cade înapoia secerătorului un snop pe care nu-l strânge nimeni!»’”

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

22 Vorbește: Așa zice Domnul: Da, trupurile moarte ale oamenilor vor cădea ca gunoiul pe ogorul deschis și ca snopul în urma secerătorului și nimeni nu‐i va aduna.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 9:22
17 Mawu Ofanana  

Când împăratul Ezechia Primise darul și solia, El – solilor – le-a arătat Lucruri de preț ce-a adunat, Argintul care îl avea Și aurul, de-asemenea. Apoi, i-a dus să le arate Și mirodeniile-aflate În a lui casă, la păstrare, Și undelemnu-acela care Fusese scump. Le-a arătat Și locu-n care s-au aflat Armele lui. Și-n visterie, Dusă a fost acea solie. Oameni-aceia au văzut Tot ce, în casă, a avut, Tot ce era în visterie, Precum și pe a lui moșie.


„Ce au văzut, în acest loc?” – A vrut Isaia să mai știe. „Eu am purtat, acea solie, Prin toată casa mea. Să știi, Că fost-am și la visterii, Unde – apoi – le-am arătat Tot ceea ce am adunat.”


Iar hoitul acelei femei, Va fi ca și gunoiul care E aruncat peste ogoare, Încât, lumea ce se adună, Nu va putea ca să mai spună – Atuncea când o vor vedea – Că „Izabela este ea”.”


De-asemenea, a năruit Capcanele ce le-au întins Înșelătorii. El i-a prins, Pe înțelepți, în planul lor, În miezul vicleniilor.


Nici unul, însă, nu e-n stare Să se răscumpere, de-ar vrea; Nu pot, lui Dumnezeu, să-I dea, Prețul răscumpărării lor.


Fă-le asemenea celor Care-au pierit lângă En-Dor, Încât ajuns-au un gunoi, De îngrășat pământu-apoi.


Averea e închipuită Ca o cetate întărită, În mintea omului bogat, Unde se crede apărat.


Să nu te bați s-agonisești Averi și mare bogăție; Priceperea să nu îți fie În acest scop pusă, mereu,


Peste popor are să vie – Astfel – a Domnului mânie. Mânia Lui o să-l lovească, Încât o să se zguduiască Munții în temelia lor, Iar trupurile morților Întinse-n ulițe-au să fie, Precum noroiul de pe glie. Însă mânia Domnului Nu este stinsă. Brațul Lui Este, de furie, cuprins, Pentru că încă e întins.


O boală rea va fi în țară Și toți, de boală, au să piară. Nimenea, însă, nu-i va plânge Și nimenea nu îi va strânge Ca să-i îngroape. Au să fie Ca și gunoiul de pe glie. Îi va ucide sabia Și îi va stinge foametea. Ale lor trupuri moarte, toate, Ajunge-vor a fi mâncate De păsările cerului Și fiarele pământului.”


Aceia care au să cadă Sabiei Domnului drept pradă, Atât de mulți în număr sânt, Încât acest întreg pământ, De ei, va fi acoperit. Nu va fi vreme de jelit Și nici nu vor fi adunați Spre a fi duși și îngropați, Ci vor ajunge ca apoi Să fie, pe pământ, gunoi.


De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Iată, luați cu toți aminte, Căci îi voi pune înainte Ăstui popor, cu bună știre – Curând – pietre de poticnire, De cari părinții se lovesc Iar ai lor fii se poticnesc Cu prieteni și vecini din țară Și-n felu-acesta au să piară.”


Doar trupuri moarte-ale celor Care sunt din acest popor, Zărite fi-vor, pe câmpie, Ajungând hrană ca să fie Doar fiarelor pământului Și păsărilor cerului, Cari n-au să fie alungate Căci nu pot a mai fi speriate.


Oasele lor vor fi luate Și au să fie așezate În fața lunii, soarelui Și a oștirii cerului, În fața căror au slujit, Pe care mult le-au îndrăgit Și-apoi pe care le-au urmat Și căror li s-au închinat. N-au să mai fie adunate Oasele lor, nici îngropate, Fiind lăsate precum sânt, Gunoi s-ajungă, pe pământ.


Aprinderea i se-ndoiește, Încât măsura depășește Și-astfel se face vinovat Căci a ajuns de și-a luat Puterea lui, drept dumnezeu, Și-n ea se sprijină mereu!”


Atuncea, omenirea are Să fie pusă-n strâmtorare. Va bâjbâi, cum bâjbâiesc Cei care orbi se dovedesc, Căci împotriva Domnului Este păcatul omului. De-aceea, sângele vărsat Are a fi asemănat Cu praful, iar carnea apoi, O-mprăștii ca pe un gunoi!


Să nu ziceți, cumva, apoi – În inimă – precum că voi, Prin brațul vostru încercat, Aste averi, le-ați căpătat, Puterea lui fiind cea care Aduce bogăție mare.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa