Ieremia 9:10 - Biblia în versuri 2014

¹⁰ „Munții, acum, să-i plâng aș vrea; Câmpiile de-asemenea Vreau să le plâng, să le jelesc, Căci arse sunt și se topesc. Nimeni nu va mai îndrăzni, Pe-al lor cuprins de-a mai veni. N-o să se-audă-n largul lor Nici behăitul turmelor, Iar păsările cerului Și fiarele pământului – O parte – vor fugi din țară, Iar altă parte au să piară.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

¹⁰ Voi înălța o plângere și un bocet pentru munți, precum și o cântare de jale pentru pășunile pustiite, căci sunt arse și nimeni nu le cutreieră; nu se mai aude în ele behăitul turmelor. Păsările cerului și-au luat zborul și animalele câmpului au fugit.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁰ „Voi face o plângere și un bocet pentru munți. Voi compune și un cântec de jale pentru pășunile devastate – pentru că sunt arse; și nimeni nu mai merge pe ele. Nu se mai aude acolo behăitul turmelor. Păsările zburătoare au plecat; și animalele de pe câmp au fugit.”

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁰ Voi face Ierusalímul un morman [de ruine], o locuință a șacalilor, și cetățile lui Iúda le voi da pustiirii, fără locuitori.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁰ Munții vreau să-i plâng și să gem pentru ei, pentru câmpiile pustiite vreau să fac o jelanie, căci sunt arse de tot și nimeni nu mai trece prin ele; nu se mai aude în ele behăitul turmelor; păsările cerului și dobitoacele au fugit și au pierit.

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹⁰ Pentru munți voi ridica o plângere și o jelanie și pentru pășunile pustiei o bocire. Căci sunt arse încât niciun om nu trece prin ele și nu se aude glasul vitelor. Păsările cerurilor și dobitoacele au fugit, s‐au dus.

Ieremia 9:10 Mawu Ofanana

Isaia 41:15

Te fac o sanie-ascuțită, Cu dinți, anume pregătită Să sfarme munți și să lovească Dealuri ca să le nimicească, Făcându-le precum era

Isaia 49:19

Ținutul tău, cel pustiit – Care fusese părăsit – Va prinde viață. Locuită, Țara, ce fost-a nimicită, Va fi din nou. Se va vedea Că strâmtă are a fi ea, Pentru cei care-au să sosească, La tine vrând, să locuiască. Aceia care-au căutat Să te mănânce ne-ncetat, Vor fi îndepărtați, să știi.

Ieremia 12:10

Păstorii vin, în număr mare, Și-Mi pustiesc via pe care Eu am sădit-o. Au călcat Ogorul Meu cel minunat – Cel care Îmi era plăcut – Și-ntr-un pustiu l-au prefăcut.

Ieremia 12:11

Au pustiit tot ce avea, Iar el stă trist ‘naintea Mea. Întreaga țară-i pustiită. Întreaga țară-i nimicită, Căci nu mai este nimenea, Spre a lua seama la ea.

Ieremia 12:4

Dar până când să jefuiască Țara și să se ofilească Iarba aflată pe câmpie? Căci după cum bine se știe, Mari răutăți sunt săvârșite Și pier, acum, pășuni și vite. Locuitori-au zis astfel: „Sfârșitul, n-o să-l vadă el!” (Când aste vorbe le-au rostit, La Ieremia s-au gândit.)

Ieremia 14:6

Măgarii cei sălbatici care Își cată loc de așezare Pe înălțimi ce-s pleșuvite, Își au privirile topite, Pentru că, iarbă, nu găsesc. Trag aer și-apoi sforăiesc Furioși, asemeni șerpilor, Căci nu-și mai află hrana lor.”

Ieremia 2:15

„Iată că puii leului Strigă, mereu, în contra lui. Plini de furie, ei mugesc Și țara lui o pustiesc. Cetățile-i sunt părăsite, Căci arse-au fost și nimicite.

Ieremia 2:6

Iată că ei n-au întrebat: „Unde e Cel ce ne-a scăpat Cari, de la Egipteni, din țară, Putut-a să ne scoată-afară? Unde e Domnul nostru, care Ne-a însoțit fără-ncetare, Printr-un pământ pustiu, uscat, De gropi umplut și însetat, În care moartea stăpânește Și nici un om nu locuiește?”

Ieremia 23:10

De preacurvii, țara e plină, Iar jurămintele-s pricină Pentru-a ei jale necurmată. Iată, câmpia e uscată.” Alergătura lor țintește Numai spre rău și se vădește Că vitejia arătată Spre făr’delegi e îndreptată!

Ieremia 50:3

Un neam, din miazănoapte, vine Și împotriva lui se ține. El are să îi pustiască Țara și-o să i-o nimicească, Încât – în urmă – nimenea N-o să mai poată sta în ea: Nici oameni nu au să mai fie, Nici dobitoace n-au să vie, Căci va fugi orice suflare Din țară, căutând scăpare.”

Ieremia 7:29

„Să îți tunzi părul – de îndat’ – Ierusalime, și-aruncat Departe să îți fie-apoi. Pe înălțimi să mergeți voi Și-acolo faceți o cântare De jale și de supărare, Căci Domnul Se îndepărtează, Lepădând neamul ce cutează Să-L întărâte la mânie Și să ațâțe-a Lui urgie.

Ieremia 8:18

„Durerea, vreau să mi-o alin, Dar inima-mi geme de chin.

Plângerile 1:16

De-aceea plâng, neîncetat, Pentru că S-a îndepărtat De mine, Cel care putea Ca mângâiere să îmi dea, Care putea să mă vegheze Și viața să-mi învioreze. Vrăjmașul meu a biruit Și pe-ai mei fii, el i-a zdrobit.

Plângerile 2:11

Nu mai am lacrimi. De văpaie, Fierb ale mele măruntaie. Ficatul, jos, mi s-a vărsat, Din pricină că m-am uitat Și am văzut prăpădul care Îl macină, fără-ncetare, Acum, pe bietul meu popor, Din pricina copiilor Cari în cetate sunt aflați, Pe-ale ei uliți, leșinați.

Plângerile 5:18

E doar pentru că acel munte Ce este al Sionului E pustiit. Pe creasta lui, Numai șacali hălăduiesc, Căci ei, doar, îl mai locuiesc.

Езекиел 14:15

Țara, dacă ar fi lăsată, De fiare-a fi cutreierată – Spre a ucide-al ei popor Și un pustiu neprimitor S-ajungă-n urmă a fi ea, Prin cari nu trece nimenea De spaima ce o răspândesc Fiarele ce o locuiesc –

Езекиел 27:2

Îmi zise: „Fiu al omului, Spre Tir te-ntoarce și rostește Un cântec care trebuiește A fi de jale! Tirului,

Езекиел 29:11

Nici un picior de om, prin ea, Să treacă, nu va mai putea. Nici de picior de vită – iată – Țara nu va mai fi călcată. În patruzeci de ani, în ea, N-o să mai șadă nimenea.

Езекиел 33:28

Întreaga țară o să fie Doar o întindere pustie. Tăria care o avea, Cu care mult se mai mândrea, Se va sfârși. Apoi la fel, Toți munții cei din Israel Au să ajungă pustiiți, Fiind de oameni ocoliți.

Езекиел 6:6

În orice loc voi vă găsiți – Oriunde o să locuiți – Cetățile vă nimicesc. De-asemenea, vă pustiesc Și înălțimile pe care Le-ați ridicat. Zdrobesc altare Și au să zacă părăsite, Pentru că fi-vor pustiite. Idolii vă vor fi sfărmați, Iar stâlpii ce sunt închinați În cinstea soarelui, zdrobiți Ajunge-vor și nimiciți. Lucrările, de voi zidite, Vor fi, cu toate, nimicite.

Osea 4:3

Țara are să se jelească. Oamenii ei au să tânjească, Cu fiarele pământului Și păsările cerului. Chiar peștii mări-aflate-n țară, În vremea ‘ceea, au să piară.

Ioel 1:13

Vă-ncingeți dar preoți, și voi, Și cu amar plângeți apoi! Bociți voi, slujitori, pe care Altaru-n slujba sa îi are! Veniți toți, noaptea, ca să stați În strai de sac înfășurați, Voi cei cari Îl slujiți, mereu, Pe Cel ce-mi este Dumnezeu! Căci a-ncetat darul cel care Fusese dat pentru mâncare – Având alături o măsură Din jertfa pentru băutură – Din Casa Celui cari, mereu, Este al vostru Dumnezeu.

Ioel 1:19

O, Doamne Dumnezeul meu, Strig către Tine-acuma eu, Căci iată, focul a lovit Izlazurile și-a pârlit Toți pomi-aceia minunați Care pe câmp erau aflați!

Amos 5:1

Să ascultați acest cuvânt, Să ascultați ăst jalnic cânt, Pe cari îl fac casei pe care Neamul lui Israel o are!

Amos 5:16

De-aceea, Domnul tuturor Și Dumnezeu al oștilor – Acela care S-a vădit Atotputernic – a vorbit: „În toate ale lor piețe Se vor vedea doar triste fețe; La fel, pe ulițele lor, Suspinele bocetelor Au să se-audă-năbușit, Zicând, „Vai! Vai!”, necontenit. Acela care e plugar Va fi chemat la jale, iar Cel care știe să bocească Va fi chemat s-alcătuiască Jelanii pentru morți. În vie,

Miheia 2:4

De pomină o să fiți voi, În acea zi, spunând apoi, Bocindu-vă: „S-a isprăvit! Dușmanii noști’ ne-au pustiit – Acuma – cu desăvârșire, Iar partea cea de moștenire, Pe cari poporul o avea, Ajunse-a fi a altuia! Vai! Moștenirea noastră, iată Cum a ajuns a fi luată! Ogorul de cari aveam parte, Astăzi, vrăjmașul îl împarte…!”

Miheia 3:12

În timpul ce va fi urmat – Din astă pricină – arat Va fi Sionul, cum se ară Ogoarele în primăvară. Ierusalimul – să se știe – Morman de pietre o să fie. Muntele Templului, astfel, Doar o-nălțime va fi el, Iar pe întregul său cuprins Pădurea se va fi întins.”