Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 8:16 - Biblia în versuri 2014

16 „Doar sforăitul cailor Se-aude amenințător, De către Dan și ne-ncetat Răsună al lor nechezat. Întreaga țară se arată De spaimă-a fi cutremurată. Iată că vin aceia care, Țara o-nghit cu tot ce are. Cetățile le înghițesc, Cu toți cei ce le locuiesc.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

16 Gâfâitul cailor se aude din Dan; la nechezatul armăsarilor lor se cutremură toată țara. Au venit să devoreze țara și tot ce cuprinde ea, cetatea și pe cei ce locuiesc în ea“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

16 Sforăitul cailor dușmanilor se aude din teritoriul locuit de urmașii lui Dan. Nechezatul armăsarilor lor cutremură toată țara! Au venit să devoreze teritoriul nostru, tot ce este în el, orașul și pe cei care îl locuiesc.”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

16 De la Dan se aude forăitul cailor, de glasul nechezatului puternicilor săi se cutremură toată țara. Ei vin și devorează țara și tot ceea ce o umple, cetatea și locuitorii ei.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

16 Sforăitul cailor săi se aude dinspre Dan și de vuietul nechezatului lor se cutremură toată țara; vin, mănâncă țara și ce cuprinde ea, cetatea și pe cei ce o locuiesc.”

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

16 Sforăitul cailor lui se aude de la Dan: tot pământul tremură de sunetul nechezatului celor puternici ai lui; și au venit și au mâncat țara și tot ce este în ea, cetatea și locuitorii ei.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 8:16
22 Mawu Ofanana  

Putere-i dai, să sară oare, Ca și lăcusta? Când nechează, Pe toți din jur îi spăimântează Și mândru de puterea lui,


Pământul este-al Domnului Și tot ce e pe el e-al Lui! Lumea și cei ce-o locuiesc Sun ale Domnului Ceresc!


Varsă urgia Ta cea mare Doar peste neamurile care Nu Te cunosc și peste lume Căci ea nu cheamă al Tău Nume. Aceste neamuri îl topesc Pe Iacov și îl nimicesc. Ele îi înghițesc ființa Și îi dărâmă locuința.”


Idolii, însă, au mâncat Tot ce-au muncit și-au adunat Părinții noști’: au mâncat boi, Au mâncat turmele de oi, Au mâncat floarea fiilor Precum și a fiicelor lor.


Totuși, cei care te mâncau Vor fi mâncați. Cei ce-ți erau Vrăjmași, purtându-ți dușmănie, Au să ajungă în robie. Toți cei care te jefuiesc, Aceeași soartă-mpărtășesc, Pentru că am să-i las să cadă, Jefuitorilor, drept pradă.


Domnul a zis în acest fel: „Doar țipete de groază mare Se-aud mereu, din depărtare. Spaima adâncă doar se cerne, Iar pacea nu se mai așterne!


Privesc la munți-ndepărtați Și văd că sunt cutremurați! Nici dealurile nu-s cruțate, Căci sunt și ele clătinate!


Leul se-aruncă-nfuriat, Din tufa-n care s-a aflat; Nimicitorul a pornit, Iar locul și l-a părăsit Căci vine ca să te lovească Și țara să ți-o pustiască. Cetățile sunt nimicite Și nu vor mai fi locuite.


De huruitul carelor, De scârțâitul roților, De tropotul cailor care Se-apropie în goană mare. Părinții n-au să mai voiască, Spre-ai lor copii să mai privească, Căci au să fie vlăguite Al lor mâini și ostenite, Încât nu vor mai căuta La ai lor prunci a se uita,


Ei au să vină, pe furiș. Mânca-vor al tău seceriș Și pâinea ta și-ai tăi copii: Îți vor mânca fiice și fii. Au să-ți mănânce oi și boi, Smochini și via ta. Apoi, Prin ascuțișul sabiei, Cetățile-ți vor trece ei, Căci au să-ți fie nimicite Cetățile cele-ntărite De care mult te mai mândreai Și-n care-ncredrea-ți puneai.


Sulițe au oameni-acei Și arcul îl mânuiesc ei. Lipsiți de milă se vădesc Și-asemenea mării mugesc. Pe caii lor, ei vin grăbiți, Gata de luptă pregătiți. Iată dar, ceea ce te-așteaptă: Ei, împotriva ta, se-ndreaptă, Fiică a Babilonului! Scăpare, pentru tine, nu-i!


Întreg pământu-nspăimântat Se clatină, neîncetat, Pentru că planul Domnului – În contra Babilonului – Se împlinește, negreșit, Iar Babilonul, pustiit Va fi de Domnul. În ăst fel, Nimeni nu va scăpa din el.


De arc și scut sunt sprijiniți; Sunt fără milă și cumpliți. Pe cai puternici călăresc Și către tine se pornesc Să simți focul războiului, Tu, fiică a Sionului!”


Ascultați biciul vâjâind, Plin de furie, și pocnind! Ascultați goana cailor Și duruitul carelor! Să ascultați cum huruiesc Roțile când se învârtesc!


Tremură munții cu putere Și saltă la a Ta vedere, Iar râurile năvălesc. Valuri se iscă și țâșnesc Din mijlocul adâncului Care-și ridică glasul lui.


Căci „toate cele care sânt, Precum și-acest întreg pământ, Sunt ale Domnului”, să știți.


Atunci când, întâmpla-se-va, Ca să vă spună cineva, Că, „Pentru idoli, e jertfit Lucrul acesta”, negreșit, Voi nu trebuie să luați, Nimic, din el, ca să mâncați, Din pricina cugetului Și-apoi din cea a omului, De care fost-ați înștiințați. Vă spun, din nou, dragii mei frați, Căci „toate cele care sânt – Precum și-acest întreg pământ – Sunt ale Domnului”, mereu.


Și „Dan”, drept nume, i-au găsit, Căci i-au dat numele pe care, Tatăl Daniților îl are. Dar mai ‘nainte – negreșit – Cetatea, Lais, s-a numit.


Atuncea, toți fiii pe care Neamul lui Israel îi are – De la Beer-Șeba începând Și de la Dan, și ajungând În țara Galaadului – Ieșiră-n fața Domnului, La Mițpa, ca să țină sfat.


Crunt, ale cailor copite Au răsunat, fiind stârnite De goana călăreților Și strigătul oștenilor.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa