1 Domnul a zis în acest fel: „Când va veni timpul acel, Au să se scoată, din morminte, Toate acele oseminte Ce sunt ale-mpăraților Din Iuda și-ale tuturor Preoților și-a celor cari S-au dovedit a fi mai mari Și ale celor ce vădeau Că în Ierusalim ședeau.
1 În vremea aceea, zice Domnul, osemintele regilor și ale conducătorilor lui Iuda, osemintele preoților și ale profeților și osemintele locuitorilor Ierusalimului vor fi scoase din mormintele lor,
1 Iahve spune că în acele vremuri, atât oasele regilor și ale conducătorilor care au fost în teritoriul numit Iuda, ale preoților și ale profeților, cât și cele ale locuitorilor Ierusalimului, vor fi scoase din mormintele lor.
1 În acel timp, vor scoate oasele regilor lui Iúda, oasele căpeteniilor lui, oasele preoților, oasele profeților și oasele locuitorilor Ierusalímului din mormintele lor.
1 În vremea aceea”, zice Domnul, „se vor scoate din mormintele lor oasele împăraților lui Iuda, oasele căpeteniilor lui, oasele preoților, oasele prorocilor și oasele locuitorilor Ierusalimului.
1 În vremea aceea, zice Domnul, vor scoate oasele împăraților lui Iuda și oasele mai marilor lui și oasele preoților și oasele prorocilor și oasele locuitorilor Ierusalimului, din mormintele lor.
Omul lui Dumnezeu s-a dus Pân’ la altar și-astfel, a spus: „Altarule! Domnul, prin mine, Are-un cuvânt, azi, pentru tine: „Iată, din a lui David casă, Un fiu – curând – are să iasă. Numele lui e Iosia. Pe tine, el va junghia – În fața-ntregului popor – Pe preoți-nălțimilor, Care tămâie-aduc – drept dar – Ca să o ardă, pe altar! Astfel, tu ai să mistuieși Chiar oseminte omenești!”
Când Iosia veni apoi, De sus, din munte, înapoi, Văzând mormintele aflate Pe creastă, puse ca luate Să fie oasele, din ele. Arse-au fost oasele acele, Pe-altar, și-astfel l-a pângărit, După cuvântul cel rostit De Domnul, prin prorocul Lui, Strigat contra altarului.
Pe ele, el a junghiat Toți preoții cari s-au aflat În slujba înălțimilor. A ars apoi, oasele lor, Și-abia când totul isprăvise, Către Ierusalim pornise.
Iar hoitul acelei femei, Va fi ca și gunoiul care E aruncat peste ogoare, Încât, lumea ce se adună, Nu va putea ca să mai spună – Atuncea când o vor vedea – Că „Izabela este ea”.”
Atuncea, toți vor tremura, Iar spaima-i va împresura Fără a fi – de bună seamă – Vreo pricină ca să se teamă. Domnul are să-i risipească Pe cei care-au să năvălească – Plini de furie – peste tine Și îi va face de rușine, Căci Dumnezeu a arătat, Precum că El i-a lepădat.
Cei cărora le prorocesc Aceiași soartă-mpărtășesc, Căci sabia și foametea, În grija lor, îi va avea. De gheara morții vor fi prinși Și în Ierusalim întinși Vor fi pe ulițele lui, Fără să-i pese nimănui De soarta cari peste ei vine, Iar să-i îngroape, nu e cine. Rămâne-vor neîngropați Soții, fii, fiice și bărbați, Căci voi turna peste popor, Întreagă răutatea lor.”
Asupră-mi, mâna Domnului Venit-a și, în Duhul Lui, Îndată eu am fost luat Și într-o vale așezat. Valea aceea, am văzut Că numai oase a avut, Pe-al ei cuprins. Pe lângă ele –
Altarele – de voi zidite – Au să vă fie pustiite, Iar stâlpii ce sunt închinați Doar soarelui, vor fi tăiați. În fața idolilor lor, Ai voștri oameni pieri-vor.
Domnul din ceruri a venit, Și-n felu-acesta a vorbit: „Sunt trei nelegiuiri pe care Țara Moabului le are. Ba, patru sunt și pentru ele Nu Îmi schimb planurile Mele. Oasele celui care-a stat Peste Edom ca împărat, Le-a ars – după cum am văzut – Și-n var ele s-au prefăcut.