Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 7:6 - Biblia în versuri 2014

6 De nu veți asupri apoi Pe cel străin aflat la voi, Pe văduve și pe orfani Și n-aveți a le stoarce bani, Dacă nu va mai fi vărsat Sângele cel nevinovat, De nu veți vrea alți dumnezei Ca să vă închinați la ei,

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

6 dacă nu veți asupri pe străin, pe orfan și pe văduvă, dacă nu veți vărsa sânge nevinovat în locul acesta, dacă nu veți merge după alți dumnezei, spre nenorocirea voastră,

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

6 dacă nu veți exploata pe străin, pe orfan și pe văduvă, dacă nu veți vărsa sânge nevinovat în acest loc, dacă nu veți merge după alți (dumne)zei în dauna voastră,

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

6 dacă nu-i veți asupri pe străin, pe orfan și pe văduvă, dacă nu veți vărsa sânge nevinovat în locul acesta și dacă nu veți merge după zei străini, spre nenorocirea voastră,

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

6 dacă nu veți asupri pe străin, pe orfan și pe văduvă, dacă nu veți vărsa sânge nevinovat în locul acesta și dacă nu veți merge după alți dumnezei, spre nenorocirea voastră,

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

6 dacă nu veți asupri pe străinul de loc, pe orfan și pe văduvă și nu veți vărsa sânge nevinovat în locul acesta și nu veți umbla după dumnezei străini spre paguba voastră,

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 7:6
37 Mawu Ofanana  

Prin foc, pe-al său fiu, l-a trecut. Vrăjitorii a mai făcut Și de ghicit s-a ocupat. În jurul său a adunat Oameni cari spirite chemau Și viitorul îl ghiceau. El a făcut tot mai mult rău Și-a mâniat pe Domnul său.


Și pentru sângele vărsat – Ce s-a vădit nevinovat – Cu care, precum e știut, Ierusalimul l-a umplut.


Sângele cel nevinovat Al fiilor, ei l-au vărsat În cinstea zeilor pe care Țara Canaanului îi are Și cu omoruri ei spurcară Moșia ce o căpătară.


Nicicând, hotarul văduvei, Din loc să-l muți, tu să nu vrei! În al orfanilor ogor, Nu merge! Un răzbunător,


Picioarele lor se zoresc Spre răutăți și se grăbesc Să verse sânge ne-ntinat, Iar gândul lor s-a arătat A fi, mereu, nelegiuit. Pe al lor drum, s-au însoțit Prăpădul și cu nimicirea.


Poporu-acesta, negreșit, Drept un neam rău s-a dovedit. Ei nu urmează-al Meu cuvânt, Ci doar pornirile ce sânt În ale lor inimi, căci ei Umblă după alți dumnezei. De-aceea ei – într-un târziu – Ajunge-vor ca acest brâu, Care – după cum vezi – îți zic Că nu mai e bun de nimic!


Necazul îi va fi lovit, Pentru că ei M-au părăsit Și pentru că ei au spurcat Ținutul care le-a fost dat. Astfel, tămâie au ars ei, În cinstea altor dumnezei, Pe care nu îi cunoșteau Și-ai lor părinți nu îi știau. Prin tot ceea ce au făcut, Locul acesta l-au umplut Cu sângele nevinovat Care a fost de ei vărsat.


„Degeaba Eu M-am repezit Și pe-ai voști’ fii i-am pedepsit, Căci nimenea, mustrarea Mea, N-a vrut, în seamă, să o ia. Sabia voastră i-a mâncat Pe-ai voști’ proroci, neîncetat, Ca și un leu nimicitor, Picat asupra prăzilor.


Și hainele ți le-ai pătat, De sângele nevinovat, Al celor care au căzut, Fără ca rău să fi făcut, Pentru că nu i-ai prins furând Și nici vreo spargere, făcând.


Dar să luați seama, căci iată Ce se întâmplă, de cumva, Mă va ucide cineva: Cetatea voastră, dar și voi, Drept vinovați veți fi apoi, Căci sângele mi l-ați vărsat, Iar el este nevinovat, Pentru că Domnul m-a trimis Ca să vă spun tot ce v-am zis!”


L-au prins pe Urie și-astfel, El a fost dus la împărat, Iar Ioiachim iute-a luat O sabie și-a tăbărât Asupră-i și l-a omorât. Trupul său mort a fost luat Și-n urmă fost-a aruncat Într-un mormânt precum aveau Cei care din popor erau.)


Proroci și slujitori v-am dat. Prin cei pe cari vi i-am trimis, Întotdeauna Eu v-am zis: „Să se întoarcă fiecare, Din drumul rău pe cari îl are! Faptele vi le îndreptați! Idoli străini nu căutați! Nu căutați alți dumnezei Și nu vă închinați la ei! În felu-acesta, veți putea, Mereu, în țară-a rămânea, Pentru că ea fusese dată Pentru ai voști’ părinți, odată!” Dar voi v-ați încăpățânat Și ascultare nu Mi-ați dat!


Se-ngrașă, fără încetare, Și pun grăsimi strălucitoare Pe ei. Mai au o trăsătură: În rău, întrec orice măsură. Nu țin la pricina pe care Orfanul, de la ei, o are, Ca astfel să le meargă bine. Nu fac – așa cum se cuvine – Dreptate celor ce-s lipsiți, Pentru că sunt nelegiuiți.”


„Căci numai dacă veți căta, Fapte și căi a vă-ndrepta, Dacă – în urmă – o să știți Dreptatea s-o înfăptuiți,


Ce faceți voi? Curviți, furați, Știți să ucideți, strâmb jurați, Tămâie-aduceți Baalilor, Vă-nchinați dumnezeilor Pe care nu i-ați cunoscut!


Faptul acest e rodul lor – A tuturor păcatelor – Făcute de ai săi preoți, Precum și de prorocii toți, Pentru că-n el, ei au vărsat Sângele cel nevinovat!


Acela care nu mănâncă – În munte, sus, urcat pe stâncă – Din carnea jertfei închinată Spre a fi idolilor dată; Și nu privește spre cei care, Drept idoli, Israel îi are; Nu-i necinstește-aproapelui Nevasta, iar de soața lui Nu se atinge niciodată Atunci când este necurată;


Dispreț în tine-au căpătat Tatăl și mama. Chinuiți Sunt cei străini și asupriți Orfanii tăi se dovedesc. Și văduvele-mpărtășesc Aceeași soartă, negreșit, Căci tot la fel au suferit.


Când vine, pe al vost’ pământ, Un om străin să locuiască – În țara voastră să trăiască – Voi, nu cumva, să-l asupriți.


Nu vă-nșelați dar, între voi, Ci temeți-vă mai apoi, De Domnul vostru, tot mereu. Eu sunt al vostru Dumnezeu!


„De voi, am să M-apropii – iată – Căci vă voi face judecată. Mă voi apropia de voi Și-am să mărturisesc apoi, Contra descântătorilor, În contra preacurvarilor, În contra celor cari strâmb jură, În contra celor care fură Din truda simbriașului Căci opresc partea omului, În contra celor ce vădesc Că pe orfan îl asupresc, Pe văduvă și pe toți cei Cari sunt străini față de ei. Mărturisesc – de bună seamă – Și-n contra celor ce n-au teamă De Mine” – zice Cel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.


Gloata strigă: „Asupra noastră, Și peste pruncii ce-i avem, Să cadă sângele Lui, vrem!”


Le-a spus dar: „Am păcătuit, Căci sângele nevinovat, Eu L-am vândut!” Ei s-au uitat, La Iuda, batjocoritor. Râzând, i-au spus zeflemitor: „Ce ne spui nouă? Treaba ta! Pleacă, și-n cale, nu ne sta!”


Dar dacă le veți fi-ncălcat Și nu păziți ce-a poruncit – Legile care le-ați primit – Dacă, de El, vă depărtați, Alți dumnezei ca să urmați, De-acest blestem, voiesc să știți Că, negreșit, veți fi loviți.


Să nu-i atingi străinului – Și-asemenea orfanului – Vreun drept de-al lor; nici văduvei, Haina, zălog, să nu i-o iei.


„Întotdeauna, blestemat Să fie cel ce-a cutezat Ca să atingă dreptul care, Străinul, printre voi, îl are, Dreptul orfanului apoi, Sau văduvelor de la voi!” Prin „Amin!”, întregul popor Va întări cuvântul lor.


Dacă de Dumnezeu uitați Și după alți domni, voi umblați, Dacă slujiți alți dumnezei Și dacă vă-nchinați la ei, Eu, hotărât vă spun – să știți – Că toți aveți ca să pieriți.


Religiunea cea curată, Plăcută și neîntinată, În fața Domnului Cel care, Tată, ne e, la fiecare, Este ca noi să cercetăm Orfanii, să le ajutăm Pe văduve și-apoi să știm Ca, ne-ntinați, să ne păzim.”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa