De ce, pe nimeni n-am găsit, Atuncea când Eu am venit? Și pentru ce, când am strigat, Nu Mi-a răspuns nimeni, de-ntat’? Prea scurtă Îmi e mâna oare – Acum – pentru răscumpărare? Putere, oare, nu găsesc, Spre a putea să izbăvesc? Iată, doar cu a Mea mustrare, Eu pot seca apa din mare; Din râuri, pot face pustie, Iar peștii lor, stricați, să fie, Din lipsa apei! Eu îmbrac
Vă voi sorti ca să pieriți, Fiind de sabie loviți Și în genunchi aveți să stați Atunci când fi-veți judecați, Căci Eu sunt Cel cari am chemat, Însă voi nu M-ați ascultat. Eu sunt Cel care v-a vorbit, Dar să răspundeți n-ați voit, Făcând ce-i rău în fața Mea Și alegând ce nu-Mi plăcea.”
Iată că ei se vor lupta Cu toții, împotriva ta, Însă nu au să izbutească, Nicicând ca să te biruiască, Pentru că sunt cu tine Eu Și-ți dau scăpare, tot mereu. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”
Dar Domnul, la cuvântul meu, Răspuns-a-ndată: „Nu mai spune: „Sunt un copil”, căci te voi pune Să mergi unde-am să te trimit Ca să vestești ce-am poruncit.
Când El chema, n-ați ascultat. De-aceea, zis-a Cel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Când M-au chemat, la rândul Meu, N-am vrut ca să-i ascult, nici Eu,