Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 6:7 - Biblia în versuri 2014

7 Precum țâșnește apa până Când se revarsă din fântână, Așa țâșnește, din cetate, Nemărginita-i răutate. Doar silnicie și prăpăd, Între ale ei ziduri, văd. Durere mare-n ea găsesc, Care privirea Mi-o rănesc.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

7 După cum o fântână își reîmprospătează apele, tot așa își reîmprospătează și această cetate răutatea. Violența și distrugerea răsună din ea. Boala și rana ei sunt pentru totdeauna înaintea Mea.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

7 Acest oraș își revarsă răutatea exact cum o fântână își revarsă apele. Violența și distrugerea răsună din el. Boala și rana lui sunt pentru totdeauna înaintea Mea.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

7 Cum își varsă cisterna apele, așa își varsă ea răutatea. Violență și ruină se aude în ea, înaintea mea, întotdeauna, boală și lovitură.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

7 Cum țâșnesc apele dintr-o fântână, așa țâșnește răutatea ei din ea; nu se aude în ea decât silnicie și prăpăd; durerea și rănile Îmi izbesc fără curmare privirile.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

7 Cum își varsă fântâna apa, așa își varsă ea răutatea: asuprire și prăpăd se aud în ea; înaintea feței mele sunt necurmat lovitură și rană.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 6:7
24 Mawu Ofanana  

Mai mult, inima îți păzește: Izvor al vieții-i ea. Gonește


Din tălpi, în creștet – ne-ndoios – Nimic nu este sănătos: Sunt vânătăi doar, și răni cari Sunt carne vie și sunt mari; Nu-s strânse și nu sunt legate; Cu untdelemn, nu-s alinate.


Cei răi, însă, cu toți se-arată A fi ca marea-nfuriată, A cărei ape-azvârle-apoi, Pe maluri, mâl doar, și noroi.”


Nu la țesutul straielor Se folosesc pânzele lor Și nici nu-s bune de-nvelit. Lucrarea lor s-a dovedit Nelegiuită ca să fie, Iar fapta lor e silnicie.


De câte ori vreau să vorbesc, Aceleași vorbe le rostesc. Și strig mereu, în gura mare, Doar „Silnicie și-apăsare!” Astfel, cuvântul Domnului Mi-abate-asupra capului Batjocură, dar și ocară, Din partea tuturor din țară.


Domnul a mai adăugat: „O lovitură-ai căpătat, Ce nu poate fi vindecată. De-asemeni, rana căpătată Usturătoare se vădește.


Și nimenea nu se grăbește, Alături, să îți poată sta, Spre-a apăra pricina ta Și să-ți aducă alinare, Legându-ți rana. Vindecare, De nicăieri, nu mai îți vine, Căci leac nu este pentru tine!


De ce te plângi că ești rănit? De ce te plângi, necontenit, De-a ta durere ascuțită, De boala ta pricinuită? Din pricina păcatelor Și a nelegiuirilor Pe care le-ai înfăptuit, Să pătimești a trebuit. Păcatele, ți le-am văzut Și ca să suferi te-am făcut!


Astă cetate-a căutat, Mânia, de Mi-a ațâțat, Din ziua-n care s-a zidit Și până azi, necontenit. Tocmai de-aceea – acum – vreau, Din fața Mea, ca să o iau.


Nu este nimenea aflat În Galaad, cunoscător Al unui leac alinător? Nu știe, oare, cineva, Dacă un doctor e, cumva? Dar a poporului mei fată De ce nu este vindecată?


Printre vedeniile care Se dovedesc înșelătoare Sau prorociile rostite Cari mincinoase sunt vădite, Am să te fac să cazi – să știi – Și printre morți tu ai să fii, Printre cei răi cari sunt ca tine, A căror zi iată că vine, Căci făr’delegea s-a întins Nespus și culmea a atins!


Căci sângele ce l-a vărsat, În al ei mijloc e aflat. Pe stânca goală l-a pus ea – Nu pe pământ – căci nu voia Să fie-apoi acoperit Și cu țărână învelit.


Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Destul vă e, cârmuitori, Ai lui Israel domnitori! Cu silnicia, isprăviți Și cu răpirile sfârșiți! Faceți dreptate și cătați Doar drept, mereu, să judecați! Pe-al Meu popor, să-l ocrotiți Și stoarcerea lui s-o sfârșiți!” – Zice Acel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.


Ce mare-i silnicia! Iată, Ce mult ajunse-a fi-nălțată, Încât toiag s-a pomenit, Al răutății! Negreșit, Nimic nu va mai rămânea Din ei și de asemenea, Nimica, nici din gloata lor Sau din belșugu-averilor! În urmă, n-o să se găsească Nimeni care să îi bocească!


Haideți! Grăbiți-vă! Veniți Și lanțuri, voi să pregătiți! Căci plină e, de dă pe-afară, Doar cu omoruri, biata țară! Cetatea a ajuns să fie Plină – acum – de silnicie.


Vai de cetatea cea spurcată Cari îndărătnică se-arată Și de-asuprire este plină!


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa