6 „Căci cu un glas răsunător, Cel care-i Domn al oștilor A spus în acest fel: „Tăiați Copacii toți și ridicați Șanțuri, ca să împrejmuim Cetatea din Ierusalim! Ea e cetatea răzvrătită Ce trebuie-a fi pedepsită! Ea e cetatea cea în care Se află multă apăsare.
6 Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Tăiați copaci și ridicați rampe de asalt împotriva Ierusalimului! Această cetate trebuie pedepsită, căci în ea este numai asuprire!
6 „Iahve spune: «Tăiați copaci și ridicați rampe de asalt împotriva Ierusalimului! Acest oraș trebuie pedepsit, pentru că în el este numai tiranie între oameni!
6 Căci așa vorbește Domnul Sabaót: „Tăiați copaci și așezați împotriva Ierusalímului parapeți! Ea, cetatea, toată este pedepsită, oprimare este în interiorul ei”.
6 Căci așa vorbește Domnul oștirilor: „Tăiați copaci și ridicați șanțuri împotriva Ierusalimului! Aceasta este cetatea care trebuie pedepsită, căci în mijlocul ei este numai apăsare.
6 Căci așa a zis Domnul oștirilor: Tăiați copaci și faceți un val împotriva Ierusalimului. Aceasta este cetatea de cercetat. Este plină de apăsare în mijlocul ei.
De-aceea-n acest fel vorbește Domnul, de cel ce stăpânește Peste Asiria: „Se știe, Că în ăst loc nu o să vie. Nu va intra-n astă cetate, Nici n-au să fie aruncate Săgeți asupra ei. Apoi, Nu vor fi scuturi de război. Nu vor fi șanțuri de pământ Și nici întărituri nu sânt, Căci nimenea nu mai era Aici, pentru a-mpresura Astă cetate. Negreșit,
De câte ori vreau să vorbesc, Aceleași vorbe le rostesc. Și strig mereu, în gura mare, Doar „Silnicie și-apăsare!” Astfel, cuvântul Domnului Mi-abate-asupra capului Batjocură, dar și ocară, Din partea tuturor din țară.
Jur împrejur, lângă cetate, Șanțuri adânci au fost săpate Ce seamănă amenințare. Cădea-va-ntreaga ei suflare, În mâinile oștirilor Cari sunt ale Haldeilor. Cetatea fi-va doborâtă, Pentru că ea va fi lovită Cu sabia și-asemenea Cu ciuma și cu foametea. Tot ceea ce Tu ai rostit Are să fie împlinit!
Astă cetate-a căutat, Mânia, de Mi-a ațâțat, Din ziua-n care s-a zidit Și până azi, necontenit. Tocmai de-aceea – acum – vreau, Din fața Mea, ca să o iau.
Așa vorbește Domnul – Cel Ce-i Dumnezeu în Israel – De casele cele pe care Cetatea voastră-acum le are, De-mpărăteștile palate Care, curând, vor fi surpate Spre-a lăsa loc pentru oștire, Pentru un șanț de întărire Și pentru săbii, când va sta
Ierusalimul a căzut Când Zedechia a făcut, Ani nouă, de când împărat, În Iuda, fost-a așezat. În an, tocmai se potrivea, Luna a zecea că-ncepea, Când peste-al lui Iuda hotar, Trecut-a Nebucadențar – Acela care sta pe tron, Drept împărat, în Babilon – Mergând cu toată oastea lui Contra Ierusalimului Pe care l-a împresurat Un timp destul de-ndelungat.
Înfățișează-o-mpresurată, Cu un șanț mare-nconjurată, Cu-ntărituri în al ei jur Și cu oștiri, jur împrejur. Apoi, în juru-i, îți mai cer, Ca să ridici berbeci de fier.
Cel care este împărat În miazănoapte așezat Va cuceri, pe negândite, Cetățile cele-ntărite. Când o să vină acea zi, Oștirile din miazăzi, Să țină piept nu vor putea. Nici ele și de-asemenea Nici floarea oamenilor care În slujbă împăratu-i are, Căci nimeni n-o să izbutească, Atunci, să i se-mpotrivească.
Curând, veni-vor zile grele: Vei îndura valuri de rele, Vrăjmașii au să te-nconjoare; Cu lanțuri au să te-mpresoare Și-au să te strângă, ne-ncetat, Din toate părțile, de-odat’.