Ieremia 6:26 - Biblia în versuri 2014

²⁶ Astfel, tu – fiica cea pe care Sărmanul meu popor o are – Numai în sac te învelește, Stai în cenușă și jelește! Plânge amar, până târziu, Ca după singurul tău fiu! Pe negândite, cade-apoi Pustiitorul, peste noi.”

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

²⁶ Fiica poporului meu, acoperă-te cu o pânză de sac și rostogolește-te în cenușă. Plângi amarnic, ca după singurul tău fiu, căci pe neașteptate va veni pustiitorul peste noi.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

²⁶ Fiica poporului meu, acoperă-te cu un sac și rostogolește-te în cenușă. Plângi cu mare intensitate, ca după singurul tău fiu; pentru că distrugătorul va veni peste voi prin surprindere!”

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

²⁶ Fiică a Siónului, încinge-te cu sac și acoperă-te cu cenușă! Jelește ca pentru singurul fiu, plânset al amărăciunilor! Căci pe neașteptate va veni devastatorul asupra noastră.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

²⁶ Fiica poporului meu, acoperă-te cu un sac și tăvălește-te în cenușă, jelește-te ca după singurul tău fiu, varsă lacrimi, lacrimi amare! Căci pe neașteptate vine pustiitorul peste noi.

Traducere Literală Cornilescu 1931

²⁶ Fată a poporului meu, încinge‐te cu sac și tăvălește‐te în cenușă; fă‐ți o jelire ca pentru un singur fiu, o plângere foarte amară; căci pustiitorul va veni deodată asupra noastră.

Ieremia 6:26 Mawu Ofanana

Geneza 21:16

Sub un tufiș și a fugit. Acolo, ea l-a părăsit, Căci n-a putut ca să îl vadă, Cum pradă morți-avea să-i cadă. Durerea s-a pornit să-i strângă Inima și-a-nceput să plângă.

Iov 15:21

Plini de neliniști. Temeri vechi Îi țipă-ntruna, în urechi Și-n plinul fericirii lui, Mâna pustiitorului, Asupra sa, are să cadă.

Iov 2:8

Un ciob de sticlă a luat Sărmanul Iov, de-a scărpinat Piele-ai spuzită de puroi Și în cenușă-a stat apoi.

Isaia 22:12

Și totuși, Cel care, mereu, E al oștirii Dumnezeu, Iată că-n acea zi vă cheamă Să plângeți și – de bună seamă – Cu pumni-n piept să vă loviți, Încinși numai în saci să fiți Și capul ras să îl aveți.

Isaia 22:4

De-aceea zic: „Nu vă uitați La mine, ci să mă lăsați Să plâng amar. Nu stăruiți Mângâietori ai mei să fiți, Pentru necazul cel pe care Sărmanul meu popor îl are!

Isaia 3:24

Fi-va-n putoare prefăcut – Atunci – mirosul cel plăcut; Locul în cari brâul ședea, O frânghie are să-l ia. În loc de părul încrețit, Va fi un creștet pleșuvit. Unde o mantie a stat, Un sac strâmt fi-va așezat Și-n loc de frumusețe, are Să fie-un semn de înfierare.

Isaia 30:13

Astă nelegiuire-apoi, Are să fie, pentru voi, Spărtura care șubrezește Zidul și cari îl prăbușește Pe negândite, dintr-o dat’:

Isaia 32:11

Voi, cele care vă vădiți Fără de griji, vă îngroziți! Nepăsătoarelor! Sculați Grabnic acum, și tremurați! De straie, dezbrăcați-vă! Mergeți și dezgoli-ți-vă, Iar coapsele vă-ncingeți voi, Cu hainele de jale-apoi.

Ieremia 12:12

Peste-nălțimile aflate Acuma în pustietate, Pustiitorii lanț se țin Și valuri, valuri – iată-i – vin, Căci țara-ntreagă e mâncată De sabia înfuriată A Domnului, precum Îi place, Și nimeni nu-i lăsat în pace.

Ieremia 13:17

Iar dacă voi vedea că încă N-am să fiu ascultat de voi, Pe-ascuns eu am să plâng apoi, Căci sunteți plini doar de mândrie Și pentru că în grea robie – Smulsă fiind din țara Lui – Va merge turma Domnului.

Ieremia 14:17

„Spune-le-așa: „Mereu oftez Și zi și noapte lăcrimez. Din plâns, nu pot să mă opresc, Pentru că ai mei ochi zăresc Fecioara, fiica cea pe care Sărmanul meu popor o are, Cât de adânc e chinuită Și cât de greu este lovită De-o rană mare, arzătoare, Întinsă și usturătoare.

Ieremia 15:8

Decât nisipul mărilor, Numărul văduvelor lor Se-arată-a fi cu mult mai mare. Asupra mamei celei care A tânărului se vădește, Pustiitorul năvălește, În miezul zilei. O să cadă, Necazului și groazei, pradă.

Ieremia 18:22

Fă Doamne, ca din a lor casă, Țipete mari, numai, să iasă, Când cetele – de Tine puse – Asupra lor vor fi aduse! Căci ei, o groapă, au săpat, În fața mea și-au căutat, Necontenit, să îmi întindă Lațuri, ca astfel să mă prindă.

Ieremia 30:5

Domnul a zis în acest fel: „Doar țipete de groază mare Se-aud mereu, din depărtare. Spaima adâncă doar se cerne, Iar pacea nu se mai așterne!

Ieremia 4:11

În acel timp, poporului Și-apoi Ierusalimului, Li se va spune ăst cuvânt: „Dinspre pustiu, suflă un vânt, Pe drumul fiicei cea pe care Sărmanul Meu popor o are. Vântul acesta, arzător, Nu e un vânt folositor La vânturarea grâului Sau pentru curățirea lui.

Ieremia 4:20

Se-anunță grele strâmtorări, Dărâmături și încercări. Întreaga țară e lovită Puternic și e pustiită. Colibele sunt nimicite, Iar corturile năruite Într-o clipită! Până când

Ieremia 4:8

De-aceea – grabnic – vă luați Saci și cu ei vă îmbrăcați. Plângeți și gemeți toți apoi, Căci nu se-abate de la noi, Mânia Celui cari, mereu, Ne este Domn și Dumnezeu.”

Ieremia 6:14

Chip ușuratic dovedesc, Atunci când ei se îngrijesc De rana fiicei cea pe care Sărmanul Meu popor o are, Zicând mereu: „Pace se face!” Și totuși, nu e nici o pace!

Ieremia 8:19

Strigătul fiicei cea pe care Sărmanul meu popor o are, Abia mai poate să răzbată, Căci e-ntr-o țară-ndepărtată.” „Nu se mai află în Sion, Domnul, șezând pe al Său tron?” Nu mai e nici un împărat Cari în Sion este aflat?” „De ce-au stârnit a Mea mânie, Cu lucruri care nu-Mi plac Mie? De ce și-au făcut chip cioplit? Idoli străini, de ce-au slujit?”

Ieremia 8:21

„Iată că fiica cea pe care Sărmanul meu popor o are E-n suferință, negreșit. De-a ei durere sunt zdrobit Și sunt de groază apucat.

Ieremia 9:1

O, dacă era capul meu Cu apă plin, plângeam mereu. Ochii de mi-ar fi fost izvor De lacrimi pentru-al meu popor Și pentru morții cei pe care Fiica poporului îi are, Eu aș fi plâns, nemângâiat, Noapte și zi, neîncetat!

Ieremia 9:10

„Munții, acum, să-i plâng aș vrea; Câmpiile de-asemenea Vreau să le plâng, să le jelesc, Căci arse sunt și se topesc. Nimeni nu va mai îndrăzni, Pe-al lor cuprins de-a mai veni. N-o să se-audă-n largul lor Nici behăitul turmelor, Iar păsările cerului Și fiarele pământului – O parte – vor fugi din țară, Iar altă parte au să piară.

Plângerile 1:16

De-aceea plâng, neîncetat, Pentru că S-a îndepărtat De mine, Cel care putea Ca mângâiere să îmi dea, Care putea să mă vegheze Și viața să-mi învioreze. Vrăjmașul meu a biruit Și pe-ai mei fii, el i-a zdrobit.

Plângerile 1:2

Noapte de noapte-amarnic plânge, Iar lacrima i se prelinge Pe-obraji și nu e nimenea Ca mângâiere să îi dea, Pentru că fost-a părăsită De cei de cari era iubită Și-acum, toți oamenii acei Au devenit vrăjmașii ei.

Plângerile 2:11

Nu mai am lacrimi. De văpaie, Fierb ale mele măruntaie. Ficatul, jos, mi s-a vărsat, Din pricină că m-am uitat Și am văzut prăpădul care Îl macină, fără-ncetare, Acum, pe bietul meu popor, Din pricina copiilor Cari în cetate sunt aflați, Pe-ale ei uliți, leșinați.

Plângerile 3:16

Cu pietre, dinții mi-a sfărmat. Cenușă-apoi a presărat,

Plângerile 3:48

Ape-n șuvoaie îmi țâșnesc, Din ochi, pentru că ei zăresc Prăpădul fiicei cea pe care Sărmanul meu popor o are.

Plângerile 4:10

Iată, cu toată mila lor, Ajuns-a carnea pruncilor Să fie fiartă, de femei, Pentru că, hrană, le sunt ei, În mijlocul necazului Precum și al prăpădului Căzut pe fiica cea pe care Sărmanul meu popor o are.

Plângerile 4:3

Chiar și șacalii se așează, Cu grijă, și își alăptează Puii, dar fiica cea pe care Sărmanul meu popor o are, Fără de milă se vădește, Ca struțul care viețuiește Într-un ținut ce-i pustiit.

Plângerile 4:6

Căci vina fiicei cea pe care Sărmanul meu popor o are, Mai mare e, decât e cea Pe cari Sodoma o avea Și care fost-a nimicită De pe pământ, într-o clipită, Fără ca să fi pus – cumva – Mâna, asupră-i, cineva.

Amos 8:10

Cântările vi le prefac În bocet pentru morți și fac – Din zilele de sărbătoare – O nesfârșită jale mare, Iar coapsele acoperite Cu saci vor fi și pleșuvite Voi face capetele lor. Arunc țara ăstui popor, În jale-adâncă, jale care, Numai când pierzi un fiu, apare. Sfârșitul, pentru astă țară, Va fi ca și o zi amară.”

Iona 3:6

La cel care a stăpânit Acel oraș – s-a auzit Spusa lui Iona, că nu-i șagă Acesta a-nțeles și-ngrabă, De pe-al său tron s-a ridicat; Cu sac, mantia și-a schimbat Și în cenușă a șezut.

Zaharia 12:10

Atunci, asupra casei care David în stăpânire-o are, Și peste cei ce se vădesc Că în Ierusalim trăiesc, Duh de-ndurare Eu voi pune, Precum și duh de rugăciune. Își vor întoarce înapoi Ochii și vor privi apoi, Spre Cel pe care L-au străpuns, Spre Mine, pe cari M-au împuns. În urmă, Îl vor plânge dar, Cum cineva-și plânge amar, Pe fiul care l-a avut, Care-i era întâi născut.

Luca 7:12

Puțin aveau de străbătut Pân’ la cetate, și-au văzut, Cum un cortegiu funerar Trecea, încet, plin de amar, Ducând pe al cărării fir, Care urca spre cimitir, Pe singurul fiu ce-l avea O văduvă sărmană. Ea, De plânset, era răvășită Și, de puteri, secătuită.

Iacov 4:9

Simțiți-vă ticăloșirea Și plângeți-vă rătăcirea! Doar tânguire, să vă fie Râsul, și-a voastră bucurie Să se prefacă-n întristare.

Iacov 5:1

„Acuma, seama să luați Voi toți, care sunteți bogați! Să plângeți, să vă tânguiți, Căci, în curând, veți fi loviți Și mari nenorociri apoi, Se vor abate, peste voi.