Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 6:10 - Biblia în versuri 2014

10 „Cui trebuie să îi vorbesc? Pe cine, martor, să-l găsesc?” Urechea lor surdă se-arată, Căci împrejur nu e tăiată. În stare nu-s să ia aminte, Iar ale Domnului cuvinte Sunt o ocară pentru ei, Pentru toți oamenii acei.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

10 Cui să-i vorbesc și pe cine să înștiințez, astfel încât ei să asculte? Iată, urechile lor sunt necircumcise și de aceea nu pot să fie atenți. Iată, Cuvântul Domnului este o insultă pentru ei și nu-și găsesc plăcerea în el.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

10 Cui să îi vorbesc și pe cine să iau martor, pentru ca ei să fie convinși să asculte? Constat că urechile lor sunt astupate; și nu pot să ia în considerare ce li se spune. Cuvântul lui Iahve este privit cu desconsiderare; și nu este agreat de ei.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

10 Cui voi vorbi și voi da mărturie ca ei să asculte? Iată, urechea lor este necircumcisă și nu pot să audă! Iată, cuvântul Domnului a devenit pentru ei rușine, nu-și mai găsesc plăcerea în el!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

10 Cui să vorbesc și pe cine să iau martor ca să m-asculte? Urechea lor este netăiată împrejur și nu sunt în stare să ia aminte. Iată, Cuvântul Domnului este o ocară pentru ei și nu le place de el.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

10 Cui să‐i vorbesc și să‐i mărturisesc ca să mă asculte ei? Iată, urechea le este netăiată împrejur și nu pot s‐audă: iată, cuvântul Domnului le este o ocară, n‐au plăcere de el.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 6:10
40 Mawu Ofanana  

Doar în Legea Domnului – Bucuria, și gândește, Ne-ncetat, la Legea lui.


Cu-al Tău Cuvânt și Îl urmez, Păzind orânduirea dată, Care de Tine-a fost lăsată.


Suspin, căci fericirea-mi vine Din mântuirea de la Tine. În Legea Ta, de-a pururea, Se află desfătarea mea.


Învățăturile pe care Tu mi le-ai dat sunt desfătare – Întotdeauna – pentru mine Și-ai mei sfătuitori de bine.


Povățuiește-mă mereu, Poruncile să le țin eu, Căci calea lor îmi place mie.


Iată că inimile lor Asemeni sunt grăsimilor, Căci se vădesc nesimțitoare. Dar eu, cât voi trăi sub soare, La Legea Ta voi cugeta, Căci ea doar, mă va desfăta.


Cu îndurările cerești, Mereu să mă învrednicești, Pentru ca astfel să trăiesc, Căci desfătare eu găsesc În Legea Ta. Cei îngâmfați,


Iată că am venit la Tine, Pentru că voia Ta doresc, Acuma, să o împlinesc! În a mea inimă va sta, Întotdeauna, Legea Ta.


Moise răspunse, Domnului: „Dar nici fiii poporului Lui Israel nu au voit S-asculte, când eu le-am vorbit, Și crezi că Faraonul are Ca să îmi deie ascultare Chiar mie, care reușesc, Cu greutate, să vorbesc?”


Cu toate că multe-ai văzut, Seamă de ele, n-ai ținut Urechi deschise ai vădit, Însă nimic n-ai auzit.


Cine-a crezut vorbele zise? Cine-a crezut ce se vestise? Cine e cel care-a văzut – Cine e cel ce-a cunoscut – Brațul cel tare-al Domnului?


„Domnul oștirilor – Acel Ce-i Dumnezeu în Israel – A zis: „Spre Iuda te pornește Și în Ierusalim vestește Aste cuvinte: „Nu voiți Să învățați și să-mpliniți Poruncile ce le-am dat Eu Și s-ascultați de glasul Meu?


Voi cari în Iuda locuiți Sau la Ierusalim trăiți, La inimi, seamă să luați Și împrejur să le tăiați Doar pentru Domnul, să nu vie Asupră-vă a Lui mânie, Din pricină că a văzut Ce fapte rele ați făcut!”


„Ascultă dar, și ia aminte Poporule, care n-ai minte Și n-ai nici inimă, lipsit De văz și-auz deși-i vădit Că ai urechi, neîndoios, Și ochi, dar nu-ți sunt de folos!


„Acum, pentru că am văzut Ce fel de fapte ați făcut, Pentru că nu ați auzit De câte ori Eu v-am vorbit Și pentru că n-ați ascultat În clipa-n care v-am chemat,


Ei, însă, nu M-au auzit, Ci gâtul și-au înțepenit Și mult mai mult rău au făcut, Decât părinții, la-nceput.


Pe Egipteni îi pedepsesc Și pe Iudei am să-i lovesc. Îi pedepsesc pe Edomiți, Pe Amoniți, pe Moabiți, Pe toți aceia – din popor – Ce-și rad colțul bărbilor lor Și pe cei care se vădesc Că în pustie locuiesc. Căci neamurile-n lume-aflate Nu au fost împrejur tăiate. Apoi, casa lui Israel, Pot spune că este la fel, Pentru că inima ei – iată – Nu este împrejur tăiată!”


Cu toate-acestea, Israel Nu te va asculta defel, Căci el, de fapt, precum știu bine, Nu vrea a asculta de Mine. Casa lui Israel arată Că are fruntea încruntată, Iar inima îi e-mpietrită.


Iar dacă omul va vedea Precum că vine sabia – Ca să lovească-n țara lor – Și-l înștiințează pe popor, Sunând din trâmbiță, acel


Dar dacă tu, însă, vei pune În fața lui, ce îți voi spune, Iar el – din calea rea – apoi, Nu se întoarce înapoi, Are să moară, negreșit, Pentru că e nelegiuit, Însă nevinovat tu ești Și sufletul ți-l mântuiești.


Atunci, Amația – acel Cari preot fost-a în Betel – Către Ieroboam – aflat Pe scaunul de împărat În Israel – soli a trimis Prin cari în acest fel a zis: „Iată că Amos se vădește Că împotrivă-ți uneltește, Iar țara Israelului Nu suferă cuvântul lui!


Veniră și mulți Farisei – De-asemenea și Saduchei – Dorind să fie botezați. „De cine sunteți învățați – Pui de năpârci! – ca să fugiți Și încercați să ocoliți, Astfel, mânia viitoare?!” – Le-a zis Ioan. „Prin fapte are


Auzind vorba lui Iisus, Un învățat al Legi-a spus: „Învățătorule, gândesc – Și sunt convins că nu greșesc – Că și pe noi ne-nvinuiești, Prin vorbele ce le rostești.”


Auzind, preoții cei mari, Precum și ai lor cărturari, Voiră – chiar în ceasu-acel – Să pună mâinile, pe El, Dar, de mulțime, se temeau. Ei, foarte bine, pricepeau Că-n pilda ce tocmai s-a spus, La ei, s-a referit Iisus.


Pe Mine-n schimb, Mă prigonește, Pentru că am mărturisit De răul ce l-a săvârșit.


Erau prezenți și Farisei Care L-au auzit și-apoi, I-au zis: „Doar orbi, n-om fi și noi!”


Ștefan continuă a zice: „Sunteți, cu toți, tari la cerbice Și, împrejur, nu v-ați tăiat, La inimi și urechi! Ați stat, Întotdeauna, împietriți Și, tot mereu, vă-mpotriviți Duhului Sfânt. Cum ați văzut, Pe-ai voști’ părinți că au făcut, La fel faceți și voi, acum, Pășind mereu, pe al lor drum!


Apoi, el a îngenunchiat Și, cu glas tare, a strigat: „Te rog, îi iartă, Domnul meu! Iar de păcatu-acesta greu, Nu ține seamă!” A sfârșit Ruga și-apoi, a adormit.


Căci după omul interior, Mărturisesc dar, fraților, Că Legea de la Dumnezeu, Plăcută-mi este, tot mereu.


Dar Domnul, minte, nu va dat Ca tot ceea ce s-a-ntâmplat Să înțelegeți; nu aveți Nici ochi cu care să vedeți; Și nici urechi de auzit, Voi, până astăzi, n-ați primit.


Pe El, Îl propovăduim Și, sfat, oricui, îi dăruim, Căci vrem ca să îi învățăm, Pe toți, și să-i înfățișăm, În urmă – în Hristos Iisus – Desăvârșiți. Iată, v-am spus


O vreme rea are să vie, Când oamenii nu au să fie, În stare, de a asculta, De-a suferi și-a căpăta O sănătoasă-nvățătură. Atunci, ei fi-vor în măsură S-asculte doar ceea ce vor – Deci, ceea ce le place lor – Și-nvățături au să își dea, După cum, poftă, vor avea.


Cu Noe s-a-ntâmplat la fel: Tot prin credință-atunci când el, De Dumnezeu fost-a-nștiințat Despre ce-avea a fi urmat – Adică despre lucrul care Era, încă, în depărtare, Lucruri care nu se vedeau Pentru că-n viitor erau – De-o teamă sfântă însoțit, El, un chivot, a construit, Prin care, casa, și-a scăpat. Prin crezul ce l-a arătat, Pământul fost-a osândit, În timp ce el a moștenit Neprihănirea minunată, Cari prin credință este dată.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa