Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 52:7 - Biblia în versuri 2014

7 În zidul care-mprejmuia Cetatea și o străjuia, În ziua ‘ceea, s-a-nceput Și o spărtură s-a făcut. Prin ea, oamenii de război Voiau să fugă, mai apoi. Când s-a-nnoptat, ei au ieșit, Tiptil, afară, și-au fugit Pe drumul care se numea „Al porții”. Drumul începea Din unghiul zidurilor care Închideau poarta de intrare, Puse fiind să străjuiască Grădina cea împărătească. Fugarii au cătat să ție Drumul ce duce spre câmpie. Astfel, de noapte-acoperiți, Sperau să treacă nesimțiți De cetele Haldeilor Ce-nconjurau cetatea lor.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

7 Atunci s-a pătruns în cetate, astfel că toți războinicii au fugit. Au ieșit din cetate noaptea, pe drumul care duce la poarta dintre cele două ziduri, de lângă grădina regelui, în timp ce caldeenii înconjurau cetatea. Ei au luat-o pe drumul spre Araba,

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

7 Atunci s-a penetrat zidul orașului, astfel încât toți soldații au fugit (prin acel loc deschis). Ei au ieșit din oraș noaptea, pe drumul porții dintre cele două ziduri – care era lângă grădina regelui – în timp ce caldeenii înconjurau orașul. Cei care au fugit, au mers pe drumul spre Araba.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

7 Cetatea a fost spartă și toți oamenii de război au fugit și au ieșit din cetate noaptea pe drumul porții dintre cele două ziduri, care era lângă grădina regelui. Caldéii erau lângă cetate de jur împrejur, iar ei au mers pe drumul spre Arabáh.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

7 Atunci s-a făcut o spărtură în cetate, și toți oamenii de război au fugit și au ieșit din cetate noaptea, pe drumul porții dintre cele două ziduri de lângă grădina împăratului, pe când înconjurau haldeenii cetatea. Fugarii au apucat pe drumul câmpiei.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

7 Atunci s‐a făcut o spărtură în cetate și toți bărbații de război au fugit și au ieșit din cetate noaptea pe calea porții care era între cele două ziduri, aproape de grădina împăratului; (și haldeii erau împrejurul cetății) și au apucat pe calea șesului.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 52:7
17 Mawu Ofanana  

În zidul care-mprejmuia Cetatea și o străjuia, În ziua ‘ceea, s-a-nceput Și o spărtură s-a făcut. Prin ea, oamenii de război Voiau să fugă mai apoi. Când s-a-nnoptat, ei au ieșit, Tiptil, afară, și-au fugit Pe drumul care se numea „Al porții”. Drumul începea Din unghiul zidurilor care Închideau poarta de intrare, Puse fiind să străjuiască Grădina cea împărătească. Fugarii au cătat să ție Drumul ce duce spre câmpie. Astfel, de noapte-acoperiți, Sperau să treacă, nesimțiți, De cetele Haldeilor Ce-nconjurau cetatea lor.


Dar poruncesc ca, înapoi, Să se întoarcă. El va bate, Cu oastea lui, astă cetate Și are să îi pună foc După aceea, ăstui loc. Cetățile-n Iuda zidite Vor fi, în urmă, pustiite, Căci n-o să poată nimenea – Apoi – în ele, să mai stea.”


Oștile lui, nenumărate, Intrară-n urmă, în cetate, În anu-al unsprezecelea, De când În Iuda se vădea Că a ajuns să ia domnia Cel ce se cheamă Zedechia. În an, tocmai se potrivise, A patra lună că venise. A noua zi a început Și-atunci Haldeii au putut Ca să pătrundă în cetate.


„De-aceea, tineri-au să cadă, Pe ulițele ei, drept pradă În gheara morții” – Domnul zice. „În ziua ‘ceea, au să pice Ai ei bărbați, căci au să piară Oamenii de război, din țară.”


Că trecătorile-s luate, Că au ajuns, de foc, uscate, Bălțile-n care trestia Deasă și mare se vădea, Iar oamenii cei de război Ajuns-au îngroziți apoi.


„Haidem dar, noaptea să pornim Și-n contra ei să ne suim, Zdrobind palatele domnești Și casele împărătești!”


Cel care este domnitor Și este în mijlocul lor, Pe umăr își va încărca Lucruri cu care va pleca, Atunci când negura se lasă. Va sparge zidul de la casă, Pentru ca să le scoată-afară, Când va pleca din astă țară. Fața are să-și învelească, Pământul să nu-l mai zărească.


Să-ți scoți dar, cele ce-o să-ți fie Bune pentru călătorie, Sub ochii lor, ca să te vază Și-apoi să pleci când se-nserează, Asemeni celui care știe Precum că pleacă în robie.


Din anu-al doisprezecelea, A zecea lună începea, Căci n-apucase să apună, Încă, a cincea zi din lună, De când ajunse ca să fie Luat poporul în robie. Un om, atunci, mă căutase, Căci din Ierusalim scăpase. Omul acela a venit La mine și-astfel mi-a vorbit: „Ascultă ce-ți voi spune-ndată: Toată cetatea e luată!”


Îmi voi întoarce Fața Mea, În contra voastră – veți vedea – Și-atunci, bătuți, aveți să fiți De-ai voști’ vrăjmași și fugăriți. Cei care vă urăsc apoi, Jug greu, vor așeza pe voi Și tot mereu, o să fugiți, Chiar dacă n-ați fost urmăriți.


Celor care vor fi scăpat Cu viață, din al vost’ popor – În țările dușmanilor, În care au să locuiască – În inimi, fac să le-ncolțească O spaimă și o frică mare. Speriați vor fi de-o frunză care Foșnește-n palele de vânt. Fugi-vor – chiar dacă nu sânt, Atunci, de nimeni, urmăriți – Ca și de sabie goniți.


„Când prin spărturi o să ieșiți, Drept înainte-o să fugiți Și la Harmon, în urmă, voi Ajungeți lepădate-apoi” – Spusese Domnul. „Spre Betel


Domnul va face – nevăzut – Să fii de-ai tăi vrăjmași, bătut. Pe-un drum le vei ieși-n ‘nainte, Însă pe șapte – ține minte! – Tu vei fugi, din fața lor. O groază-n ochii tuturor – În ale lumi-mpărății – Neîncetat, tu ai să fii.


Cum oare-ar fi putut să fie Când unul urmărea o mie, Sau când, pe fugă, puteau doi, Să pună zece mii apoi, Dacă de Stânca ce-o aveau, Vânduți, acuma, nu erau – Dacă nu i-ar fi părăsit Domnul, care i-a sprijint?


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa