Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 50:6 - Biblia în versuri 2014

6 „Poporul Meu ajuns-a-n urmă, Să fie precum e o turmă De oi pierdute, rătăcit De cei care l-au păstorit. Aceia cari îl păstoreau, Pe munți și dealuri îl purtau Și mult ei l-au îndepărtat, Încât staulul l-au uitat.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

6 Poporul Meu era o turmă de oi pierdute. Păstorii lor le făceau să rătăcească, abătându-le prin munți. Umblau de pe munți pe dealuri. Își uitaseră locul de odihnă.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

6 Poporul Meu era ca o turmă de oi pierdute, pe care păstorii lor le determinau să devieze de la drumul corect și le făceau să rătăcească prin munți. Treceau de pe munți pe dealuri; și își uitaseră adăpostul.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

6 Ca o turmă pierdută este poporul meu; păstorii ei o făceau să rătăcească pe munții răzvrătirii, mergeau de pe munte spre colină și au uitat de locul lor de odihnă.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

6 Poporul Meu era o turmă de oi pierdute; păstorii lor îi rătăceau, îi făceau să cutreiere munții; treceau de pe munți pe dealuri, uitându-și staulul.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

6 Poporul meu a fost o turmă de oi pierdute; păstorii lor i‐au rătăcit, i‐au abătut pe munți. Au mers de pe munte pe deal și au uitat locul de odihnă.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 50:6
36 Mawu Ofanana  

Te-ntoarce suflete – nu sta – Și du-te la odihna ta, Pentru că iată, Dumnezeu Doar bine ți-a făcut, mereu.


Precum e oaia rătăcită Care de turmă-i despărțită, La fel mă aflu eu acum, Când pribegesc pe al meu drum. Caută-Ți robul, Domnul meu, Căci țin poruncile mereu, Și n-am uitat, pe a mea cale – Nicicând – porunca Legii Tale!


Domnul m-a scos la pășunat Și-apoi, spre ape de odihnă El m-a purtat și mi-a dat tihnă.


Tu îmi ești, Doamne, ocrotire Și cu cântări de izbăvire Mă înconjori, pentru că poți, Din mari necazuri să mă scoți. (Oprire)


Doamne, din neam în neam ai fost Al nostru loc de adăpost.


Cel care este ocrotit De Cel Prea-Nalt și-Atotputernic, Cel ce odihnă a găsit La umbra Celui cari e veșnic,


Boul își știe – negreșit – Stăpânul care îl hrănește. La fel, măgarul se vădește, Că își cunoaște-al său stăpân Și ieslea-n care-i pune fân. Dar Israel, precum văd bine, Nu Mă cunoaște, căci nu ține Seamă de ceea ce i-am spus, De legile pe cari le-am pus.


Căci Dumnezeul Cel pe care, Drept Sfânt, Israelul Îl are, A spus așa: „Vă dau odihnă, Pentru ca-n liniște și-n tihnă, Voi, mântuirea, s-o primiți. Tăria voastră o găsiți Doar în încredere, precum Și în seninătate-acum.” Voi, însă, nu v-ați învoit,


Căci fiecare va putea Să fie-atunci asemenea Cu adăposturi care sânt Făcute-a apăra de vânt Sau ca un loc pentru scăpare Când vine o furtună mare, Ori cu un râu îmbelșugat Ce curge printr-un loc uscat Și precum umbra cea bogată Care de stâncă este dată, Pe un neprimitor pământ, Ce-i ars de sete și de vânt.


La fel precum sunt niște oi Rătăcitoare, eram noi, Căci fiecare își vedea De drumul pe care-l avea. Pe El, Domnu-L făcu să cadă, Nelegiuirii noastre, pradă.


Iată, păstorii s-au prostit Și astfel n-au mai propășit, Pentru că ei au încetat, Pe Domnul a-L fi căutat. De-aceea, ei se pomenesc Că turmele se risipesc.


Dați slavă Domnului, mereu! Slavă să-I dați lui Dumnezeu, Până când nu se înnoptează De ochii nu mai pot să vază Și până nu se poticnește Picioru-n beznă, când pășește. Lumina o veți aștepta, Dar ea nu se va arăta, Căci El, din ea, umbră va face – A morții – și o va preface În negura cea mai adâncă.


„De mult, jugul ți-aș fi sfărmat Și lanțul ți-aș fi dezlegat, Însă ai zis: „Nu vreau, mereu, Ca și un rob să slujesc eu!” Pe orice deal înalt și mare Și sub copacul cel pe care Tu l-ai văzut că e-nverzit, Îndată te-ai și repezit Și ca o curvă te-ai întins.


Mireasa-și uită brâul oare, Sau fata ale ei odoare? Dar Eu, de-un timp îndelungat, Am fost, de-al Meu popor, uitat.


„Vai de păstorii cei pe care Sărmana Mea turmă îi are, Pentru că ei Îmi risipesc Turma și-apoi o nimicesc!”


Într-adevăr, e în zadar S-aștepți ca mântuire-n dar Să-ți dea mulțimea munților, Precum și a dealurilor. Într-adevăr, în Dumnezeu E mântuirea, tot mereu, Căci mântuire dă doar Cel Cari îi e Domn, lui Israel.


„Domnul la mine a venit Și-n felu-acesta mi-a vorbit, Pe vremea-n care împărat Iosia fost-a-nscăunat: „Spune-Mi, văzut-ai în ce fel, Necredincioasa Israel Știut-a să se poarte, oare? S-a dus pe orice munte mare, Sub orice pom ce-a înverzit Și-apoi acolo, a curvit.


Domnul oștirilor a zis: „Așa după cum am promis, În acest loc ce e pustiu, În vremile de mai târziu, Păstorii au să locuiască Și turmele-au să-și odihnească, Lângă cetățile zidite Pe munți, cari azi sunt părăsite.


Precum o oaie rătăcită Care, de lei, a fost gonită, E Israel. A fost mâncat – Întâi – de cel înscăunat Peste Asiria și iată Că ultimul ce se arată E Nebucadențar, cel care În Babilon e cel mai mare. El este cel care-a venit Și-ale lui oase le-a zdrobit.”


Iată, pe Israel, apoi, Îl voi aduce înapoi, Pentru că pe a lui pășune, După aceea, îl voi pune. Va sta-n Basan și în Carmel, În Efraim și-apoi, la fel, În Galaad o să mai pască Și foamea o să-și potolească.


Toate acestea le-mplinesc, Pentru că ei îl rătăcesc Pe-al Meu popor, zicându-i „Pace!”, Chiar dacă pace nu se face. Un zid, poporul a zidit, Iar ei, cu ghips, l-au tencuit.


Oile Mele se adună Să pască pe-o pășune bună, Iar stâna lor va fi la fel, Pe munți-nalți, din Israel. Acolo, vor avea odihnă Căci parte vor avea de tihnă În staulul cel nou făcut, Care se va vădi plăcut. Pășuni bogate-s lângă el, În marii munți, din Israel.


Eu Însumi le voi paște-apoi, Pe toate ale Mele oi, Căci Eu am să le dărui tihnă Și le voi duce la odihnă. Așa va fi, precum spun Eu, Care sunt Domn și Dumnezeu.”


Atunci, oaia pierdută, iată, De Mine fi-va căutată. Le strâng pe cele rătăcite Și leg rana celei rănite. Pe cele slabe, dintre oi, Am să le întăresc apoi. Pe cele care se vădesc Grase și tari, Eu le păzesc Ca să rămână în putere Și-am să le pasc, precum se cere.”


Mergeți, mai bine, la acel Pierdut, din a lui Israel Casă, iar unde poposiți,


Dar, drept răspuns, Iisus le-a zis: „Să știți că Eu am fost trimis La oile lui Israel – Cele ce s-au pierdut din el.”


Când a văzut, gloatele toate, În jurul Său stând adunate, I S-a făcut milă de ele, Căci în acele vremuri grele, Erau ca turma risipită Ce de păstori a fost lipsită.


Așa precum sunt niște oi Ce s-au pierdut, ați fost și voi. Dar v-ați întors către Păstorul, Episcopul – Priveghetorul – Acela care se-ngrijește Și, sufletele, vă păzește.”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa