Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 50:42 - Biblia în versuri 2014

42 Sulițe au oameni-acei Și arcul îl mânuiesc ei. Lipsiți de milă se vădesc Și-asemenea mării mugesc. Pe caii lor, ei vin grăbiți, Gata de luptă pregătiți. Iată dar, ceea ce te-așteaptă: Ei, împotriva ta, se-ndreaptă, Fiică a Babilonului! Scăpare, pentru tine, nu-i!

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

42 Ei sunt înarmați cu arcuri și cu lănci, sunt cruzi și fără milă. Ca marea învolburată este vuietul lor, când vin călare pe cai; sunt pregătiți de luptă împotriva ta, fiică a Babilonului!

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

42 Ei au fost înarmați cu arcuri și cu lănci. Sunt duri și fără milă. Când vin călare pe cai, vuietul lor este ca marea învolburată. Fiica Babilonului, aceia sunt pregătiți de luptă împotriva ta!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

42 Poartă arc și suliță, sunt cruzi și nu au milă. Glasul lor mugește ca marea; călăresc pe cai și sunt așezați ca oamenii de luptă împotriva ta, fiică a Babilónului.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

42 Poartă arc și suliță, sunt necruțători și fără milă; glasul le mugește ca marea; sunt călare pe cai, ca un om gata de luptă împotriva ta, fiica Babilonului!

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

42 Ei apucă arcul și sulița, sunt nemiloși, fără milă, glasul lor mugește ca marea și încalecă pe cai, înșirați, fiecare, ca un bărbat de luptă împotriva ta, fiică a Babilonului.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 50:42
23 Mawu Ofanana  

Iată că neamurile toate, Necontenit, sunt frământate Și-n urmă clătinate sânt Domniile de pe pământ. Dar iată, glasul Domnului Răsună, iar de groaza Lui, Întreg pământul se topește Și totu-n jur se prăpădește.


Ai în vedere, Doamne Sfânt, Cuvintele din legământ! Căci locuri dosnice, din țară, Bârlog pentru tâlhari sunt, iară.


Cel care, în urgia lui, Popoarele pământului Le-a tot lovit peste obraz – Mereu, și nu le-a dat răgaz – E prigonit, fără cruțare. E prigonit acela care, Popoarele pământului Le supunea-n mânia lui.


„Pogoară-te – degrabă – până Ai să ajungi jos, în țărână, Fiică a Babilonului Și doar lutul pământului Drept așternut – de-acum – să-ți fie, Să nu ai scaun de domnie, Fecioară a Haldeilor; Pentru că-n fața tuturor, Nu vei mai fi bine văzută, Drept subțirică și plăcută.


Eram furios. Mânia Mea – Ce se vădea nemăsurată – Spre-al Meu popor era-ndreptată. Mi-am pângărit, cu bună știre, A Mea întreagă moștenire, Pentru că am găsit cu cale, Pradă să-l las, mâinilor tale. Însă, după cum am văzut, Tu nici o milă n-ai avut Față de-acel popor al Meu Și-ai pus asupră-i un jug greu. Îi era greu tânărului Și-asemenea bătrânului.


Țin arcurile încordate, Gata de luptă așezate. Săgețile ce sunt zvârlite Au vârfurile ascuțite. Precum e cremenea de tare, Așa-s copitele pe care Le au ai lor cai. Apoi – iată – Roțile carelor se-arată La fel precum o vijelie, Căci drept vârtejuri par să fie.


În ziua ‘ceea de mânie, Un mare muget o să fie În Iuda. Mugetul acel Are să fie-atunci la fel Ca mugetul furtunii care Se năpustește peste mare. Când spre pământ au să privească, Oamenii nu au să zărească Nimic, căci fi-va strâmtorare Și o întunecime mare, În norii căreia se-neacă Lumina, neputând să treacă.


Cei cari iubire-au arătat Față de tine, te-au uitat Și nu le pasă. Te-am lovit, Ca pe-un vrăjmaș. Te-am pedepsit Din pricina păcatelor Și a nelegiuirilor Ce le-ai făcut, fără-ncetare, Și sunt în număr foarte mare.


De huruitul carelor, De scârțâitul roților, De tropotul cailor care Se-apropie în goană mare. Părinții n-au să mai voiască, Spre-ai lor copii să mai privească, Căci au să fie vlăguite Al lor mâini și ostenite, Încât nu vor mai căuta La ai lor prunci a se uita,


La Babilon vă adunați Și-n linie vă înșirați, Pentru bătaie pregătiți Voi, toți arcașii cei vestiți. La Babilon vă adunați Și arcurile vă-ncordați! Săgeți, nu economisiți, Asupra lui, când le zvârliți, Căci împotriva Domnului E îndreptat păcatul lui!


Din țara care e aflată În miazănoapte, curând – iată – Am să ridic și-aduce-voi Mulțimi de neamuri, mai apoi, Asupra Babilonului. Când vor veni-mpotriva lui, Oameni-aceia au să fie Înșiruiți de bătălie. Au să-l lovească și astfel Vor stăpâni ei, peste el. Din felu-n care slobozesc Săgețile, se dovedesc Că sunt războinici iscusiți Care nu sunt obișnuiți A se întoarce înapoi, Cu brațul gol, de la război.


„Un steag să înălțați, în vânt, Să fluture peste pământ! Trâmbițe-apoi, să vă luați Și printre neamuri să sunați! În contra lui, le pregătiți Pe neamuri și să vă grăbiți Ca împotrivă-i să-i chemați Pe cei care sunt împărați În țara Araratului, În țara Așcheneazului Și-a Miniului! Să căutați, Capi, peste oaste, s-așezați, Ca peste el să năvălească! În iureș, caii să pornească, Precum lăcustele zbârlite Care pe pradă sunt stârnite!


„Doar sforăitul cailor Se-aude amenințător, De către Dan și ne-ncetat Răsună al lor nechezat. Întreaga țară se arată De spaimă-a fi cutremurată. Iată că vin aceia care, Țara o-nghit cu tot ce are. Cetățile le înghițesc, Cu toți cei ce le locuiesc.”


De-aceea, Cel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, Spusese: „Tirule, pe tine, Eu am necaz, ia seama bine! De-aceea, Eu voi arunca Popoare multe-asupra ta. Le-arunc peste-ale tale maluri, Precum aruncă marea, valuri!


Vin uruind, ca niște cară, Și pârâie precum o pară De foc, pe munți, când întâlnește Miriștea și o mistuiește. Par o oștire întărită Care de luptă-i pregătită.


Că judecata se arată, Fără de milă, cu cel care N-a avut milă și-ndurare. Însă, prin mila dovedită, E judecata, biruită.


Oameni-aceștia au vărsat, Mereu, sângele sfinților, Precum și al prorocilor. Pentru că astfel s-au purtat, Și Tu, acum, sânge le-ai dat Să bea, căci sunt niște nemernici Și de pedeapsa Ta, sunt vrednici.”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa