Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 50:13 - Biblia în versuri 2014

13 Din pricina mâniei Lui Și a urgiei Domnului, Ea o să fie pustiită Și nu va mai fi locuită. În urmă, toți aceia care Vor trece, ca din întâmplare Pe lângă Babilon, mirați, Se vor uita și-nspăimântați Vor fluiera, când vor vedea Rănile ce le va avea.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

13 Din cauza mâniei Domnului, ea nu va mai fi locuită, ci va deveni o pustietate. Toți cei ce vor trece prin Babilon se vor îngrozi și vor fluiera din cauza tuturor rănilor lui.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

13 Din cauza mâniei lui Iahve, ea nu va mai fi locuită; ci va deveni un deșert. Toți cei care vor trece prin Babilon, vor rămâne foarte surprinși; și vor fluiera din cauza tuturor rănilor lui.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

13 Din cauza furiei Domnului, nu va mai fi locuit, va fi în totalitate devastat, oricine va trece pe lângă Babilón se va îngrozi, va fluiera pentru toate loviturile sale.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

13 Din pricina mâniei Domnului nu va mai fi locuită și va fi o pustietate. Toți cei ce vor trece pe lângă Babilon se vor mira și vor fluiera pentru toate rănile lui.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

13 Din pricina mâniei Domnului va fi nelocuită, va fi cu totul pustie. Oricine va trece pe lângă Babilon va fi uimit și va fluiera pentru toate rănile lui.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 50:13
18 Mawu Ofanana  

Toți oamenii se-nveselesc Atunci când cei răi părăsesc Pământul ce l-au locuit, Când casa lor s-a prăpădit.”


Făcând ca țara lui să fie Batjocorită și pustie. Cei cari, prin ea trec, sunt uimiți Și dau din cap, nedumeriți.


Astă cetate o să fie Batjocorită și pustie. Speriați vor fi cei ce-au s-o vadă Și nu le va veni să creadă. Trecând prin ea, vor fi uimiți Mișcând din cap, nedumeriți. Cei care trec pe lângă ea, Când rănile îi vor vedea, Vor șuiera a disperare, Cuprinși fiind de-o groază mare.


Dar după ce vor fi-mpliniți Cei șaptezeci de ani, să știți Că Eu, pe cel care-i pe tron, Drept împărat în Babilon, Am să îl pedepsesc. La fel, Se va-ntâmpla cu neamu-acel Care acolo e aflat. Pe toți îi pedepsesc de-ndat’, Pentru nelegiuirea lor. Apoi, țara Haldeilor, O voi preface în ruină.


Dar poruncesc ca, înapoi, Să se întoarcă. El va bate, Cu oastea lui, astă cetate Și are să îi pună foc După aceea, ăstui loc. Cetățile-n Iuda zidite Vor fi, în urmă, pustiite, Căci n-o să poată nimenea – Apoi – în ele, să mai stea.”


„Edomul fi-va pustiit, Iar cei cari îl vor fi zidit, De-ale lui răni, se vor mira Și-nspăimântați, vor fluiera.


Un neam, din miazănoapte, vine Și împotriva lui se ține. El are să îi pustiască Țara și-o să i-o nimicească, Încât – în urmă – nimenea N-o să mai poată sta în ea: Nici oameni nu au să mai fie, Nici dobitoace n-au să vie, Căci va fugi orice suflare Din țară, căutând scăpare.”


Din tine n-au să se mai scoată Pietre alese, să se poată Pune drept vârf unghiurilor Ce sunt ale clădirilor. Din tine, scoase, n-au să fie Nici pietre pentru temelie, Căci o ruină o să fii, De-acum și până-n veșnicii. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit…”


Întreg pământu-nspăimântat Se clatină, neîncetat, Pentru că planul Domnului – În contra Babilonului – Se împlinește, negreșit, Iar Babilonul, pustiit Va fi de Domnul. În ăst fel, Nimeni nu va scăpa din el.


Morman de dărmături, astfel, Are ca să ajungă el, O vizuină doar, în care, Culcuș, numai șacalul are, Pentru că nicicând – negreșit – N-o să mai fie locuit. Are s-ajungă o pustie Și de batjocură-o să fie.


Și-apoi să zici în acest fel: „Mărite Doamne, Tu ești Cel Care a spus că, negreșit, Acest loc fi-va nimicit Și că aicea, nimenea Nu va veni ca să mai stea. Nu vor mai sta în acest loc – Nicicând – nici om, nici dobitoc, Căci un pustiu are să fie, De-acum și până-n veșnicie.”


Mulțimea negustorilor Popoarelor neamurilor Vor fluiera asupra ta, La tine când se vor uita! Te-ai dus, de tot! Ești prăbușit Și pe vecie, nimicit!”


Iată cetatea cea știută Drept veselă și încrezută Cari își ținea privirea sus Și cari în inimă și-a spus: „Doar eu, iar în afara mea, Nu se mai află nimenea!” Vai! Cum ajuns-a ca să fie Doar o întindere pustie, Un loc neprimitor, în care Sunt doar culcușuri pentru fiare! Cei care-o văd, trec fluierând, Spre ea, cu mâna, arătând!”


Cum că mânia-Mi se abate Peste popoarele-ngâmfate. Căci Eu puțin M-am mâniat, Dar ele-apoi M-au ajutat Ca să Mă mânii peste fire Și să stârnesc nenorocire.


Vârsta de oameni ce-au să vie, Străinii care au să fie Din alte țări veniți la voi, Copiii voștri mai apoi – Văzând numărul bolilor Precum și al urgiilor Cu care Dumnezeu lovește Țara pe cari vi-o dăruiește,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa