Ieremia 5:22 - Biblia în versuri 2014

²² Nu vreți, de Mine, a vă teme? Nu tremurați, în orice vreme, În fața Mea?” – Domnul a spus. „Eu sunt Acel care a pus Nisipul drept hotar la mare Și să îl treacă, voie, n-are. Ale ei valuri, fioroase, Se-arată-a fi neputincioase. Urlă, se-nfurie și pleacă, Dar peste el nu pot să treacă.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

²² Nu vă temeți de Mine? zice Domnul. Nu tremurați înaintea Mea? Eu am pus nisipul ca graniță a mării, graniță veșnică, pe care nu trebuie s-o treacă. Chiar dacă valurile ei se agită, ele nu pot învinge, și chiar dacă urlă, ele n-o pot trece».

Biblia în Versiune Actualizată 2018

²² Iahve vă întreabă: ‘Nu vă este frică de Mine? Nu tremurați înaintea Mea? Eu am pus nisipul ca limită mării. El a devenit, pentru totdeauna, limita peste care nu trebuie să treacă. Chiar dacă valurile ei se agită, ele nu vor reuși să treacă dincolo de ea; și chiar dacă urlă, nu o pot depăși.’»

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

²² Oare nu vă veți teme de mine? – oracolul Domnului –; nu veți tremura înaintea mea, eu, care am pus nisipul ca hotar pentru mare printr-o hotărâre veșnică și nu va trece peste el? Valurile se agită, dar nu pot, vuiesc, dar nu-l pot trece».

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

²² Nu voiți să vă temeți de Mine’, zice Domnul, ‘nu voiți să tremurați înaintea Mea? Eu am pus mării ca hotar nisipul, hotar veșnic, pe care nu trebuie să-l treacă. Și chiar dacă valurile ei se înfurie, totuși sunt neputincioase; urlă, dar nu-l trec.

Traducere Literală Cornilescu 1931

²² Oare nu vă temeți de mine, zice Domnul, și nu tremurați înaintea mea, care am pus nisipul hotar mării, printr‐o poruncă necurmată, și nu se va trece peste ea? Valurile ei se muncesc, dar nu biruiesc și mugesc, dar nu‐l pot trece.

Ieremia 5:22 Mawu Ofanana

Geneza 1:9

A treia zi când a venit, În ăst fel Domnul a vorbit: „Voi, ape care sunteți jos! Vă strângeți!” – și așa a fost. În urma lor, s-a arătat

1 Regi 13:28

În urmă, omul a plecat Și trupul mort l-a căutat. Întins, în drum, el l-a găsit Și-alăturea a mai zărit Măgarul ce îl călărise Și leul care îl ucise.

Iov 26:10

A tras o boltă – cum se știe – Pe fața apelor. Știm iar, Cum că a stabilit hotar Între lumină și-ntuneric – Le-a despărțit El, Cel Puternic.

Iov 37:24

De-aceea, omul să ia seamă: Mereu, de Domnul, să se teamă! El nu-Și îndreaptă-a Lui privire Spre cei cari cred că sunt, din fire – Față de alții – mai deștepți, Mai pricepuți, mai înțelepți.”

Iov 38:8

Știi cine a zăgăzuit Marea cu porți, când răzvrătită – Din pântecul mamei ieșită – Peste pământ s-a aruncat?

Psalmi 104:9

O margine-a fost așezată Apoi, și n-a mai fost lăsată Ca peste ea să poată trece, Pământul să îl mai înece.

Psalmi 119:120

De a Ta frică, bunăoară, Întregul trup mi se-nfioară, Iar carnea-mi este-nspăimântată De a Ta dreaptă judecată.

Psalmi 33:7

El, în morman, îngrămădește Și apele acelea care Se află adunate-n mare. Adâncurile le adună Ca în cămări El să le pună.

Psalmi 46:3

Chiar dacă urlă marea toată Și spumegă înfuriată Venind, pământul, a-l mușca Și munți-apoi de a-i mișca.

Psalmi 99:1

Al nostru Domn e Împărat Și-mpărățește așezat Pe heruvimi. În fața Lui, Popoarele pământului Cuprinse sunt de tremurat, Căci tot pământu-i clătinat.

Proverbe 8:29

Când mării – cea de sine plină – Hotar apelor ei i-a pus – Și să nu-l calce El i-a spus – Pământul când l-a-ntemeiat,

Isaia 50:2

De ce, pe nimeni n-am găsit, Atuncea când Eu am venit? Și pentru ce, când am strigat, Nu Mi-a răspuns nimeni, de-ntat’? Prea scurtă Îmi e mâna oare – Acum – pentru răscumpărare? Putere, oare, nu găsesc, Spre a putea să izbăvesc? Iată, doar cu a Mea mustrare, Eu pot seca apa din mare; Din râuri, pot face pustie, Iar peștii lor, stricați, să fie, Din lipsa apei! Eu îmbrac

Isaia 64:2

Ce-aprinde vreascuri și pe loc Face căldura ca să crească Și apa ca să clocotească! Atunci, dușmanii Tăi, din lume, Au să cunoască al Tău Nume, Iar neamurile-nspăimântate, Atunci, vor fi cutremurate!

Isaia 66:5

„Să ascultați Cuvântul Lui, Voi cari, Cuvântul Domnului L-ați ascultat, umpluți de teamă, Și L-ați luat mereu în seamă. Iată ce zic ai voștri frați, De care sunteți alungați Și care vă urăsc mereu, Din pricina Numelui Meu: „Domnul să facă – dacă poate – Ca slava Lui să se arate, Să vă vedem, când o să vie, Că plini sunteți de bucurie!” Dar rușinați se pomenesc Cei care astfel vă vorbesc!

Ieremia 10:7

Teamă de Tine, cine n-are, Când Tu ești Împăratul lor, Al tuturor neamurilor? De Tine doar – de bună seamă – Trebuie toți ca să se teamă, Căci dintre oamenii deștepți, Dintre ai lumii înțelepți, Nu se găsește nimenea Care să-Ți fie-asemenea.

Ieremia 2:19

Tu însuți doar, te pedepsești Și iată, singur te lovești Cu răutatea ta cea mare Și necredincioșia-ți tare. Vei ști, astfel, cât e de rău, Să-L părăsești pe Domnul tău. Vedea-vei dar, că nu e bine Că n-ai avut teamă de Mine. Așa a spus cel cari, mereu, E al oștirii Dumnezeu.”

Ieremia 31:35

„Așa vorbește Domnul, care A întocmit pământ și mare, Acela care a putut Ca soarele să-l fi făcut Și-apoi, pe cer, să îl așeze Ca ziua să o lumineze, Acela cari a rânduit Lună și stele, negreșit, Pe cerul nopții, să-l vegheze Și fața să i-o lumineze, Cel care întărâtă marea Și face să răsune zarea De urletul înfuriat Al valului ce-a fost iscat, Acela care e știut De lume și e cunoscut De către orice muritor, Ca fiind Domn al oștilor:

Daniel 6:26

Voiesc ca pe întinderea Ce-o are-mpărăția mea, Voi să vă temeți, tot mereu, De Cel ce-i este Dumnezeu Lui Daniel, căci bine știu Că El e Dumnezeul viu, Cari dăinuiește pe vecie. Nicicând, a Lui Împărăție, Nu are să se nimicească, Pentru că n-o să se sfârșească În veac mărita-I stăpânire Întinsă peste-ntreaga fire.

Amos 4:12

„Tocmai de-aceea, Israel, Să știi că am să-ți fac la fel Și-atuncea să te pregătești, Pe Dumnezeu, să-L întâlnești!

Amos 9:6

Cămară-n cer, El Și-a durat. Peste pământ Și-a-ntemeiat Bolta. Apoi – de bună seamă – Apele mărilor, le cheamă. Vin toate la al Său cuvânt, Iar El le varsă pe pământ. El este cunoscut în lume, Căci „Domnul” este al Lui Nume!

Iona 1:16

Corăbierii s-au temut De Domnul – după ce-au văzut Toate acestea – mult mai tare, Și Îi făcură fiecare, Acolo, câte-o juruință, Cum au crezut de cuviință. Apoi, o jertfă au adus Spre-al îmbuna pe Cel de Sus.

Nahum 1:4

El mustră marea și-o usucă, Face ca apa să se ducă Din râuri și le seacă-astfel. Basanul și-ntregul Carmel Tânjesc, iar floarea cea vestită – Cea din Liban – e veștejită.

Matei 10:28

Nu vă speriați de cei ce vor Ucide trupul, ci de Cel Care, suflet și trup – la fel – E în măsură să le piardă Și, în gheenă, să le ardă.

Marcu 4:39

Învățătorul S-a sculat Și vânturile le-a certat, Iar mării, aspru, i-a vorbit: „Taci! Fără gură!” S-au oprit – Îndată – valuri, vântul tare, Coborând liniștea, pe mare.

Luca 12:5

Teamă, s-aveți de-Acel care, Când a ucis, putere are, Trupu-n gheenă, să îl piardă Și-n al ei foc, totul, să ardă. Așadar, grijă să aveți: De El, mereu, să vă temeți!

Deuteronom 28:58

Dacă cumva, n-ai să păzești Și dacă n-ai să împlinești Cuvintele scrise în carte – Cari fac, din astă lege, parte – Dacă apoi, de bună seamă, În urmă, nu vei avea teamă Față de-acest Nume slăvit Și-nfricoșat, întipărit În al tău Domn și Dumnezeu,

Revelația 15:4

Nu va avea teamă, de Tine? Și cine are să-ndrăznească, Numele Tău, să nu-L slăvească? Tu Doamne, numai Tu ești Sfânt, Iar Neamurile, câte sânt În lume, vor veni, la Tine, În fața Ta să se închine, Căci judecățile făcute, De către Tine, sunt știute De toți – că fost-au arătate – Și le-au văzut că-s minunate!”