Ieremia 5:17 - Biblia în versuri 2014

¹⁷ Ei au să vină, pe furiș. Mânca-vor al tău seceriș Și pâinea ta și-ai tăi copii: Îți vor mânca fiice și fii. Au să-ți mănânce oi și boi, Smochini și via ta. Apoi, Prin ascuțișul sabiei, Cetățile-ți vor trece ei, Căci au să-ți fie nimicite Cetățile cele-ntărite De care mult te mai mândreai Și-n care-ncredrea-ți puneai.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

¹⁷ Ei îți vor devora secerișul și pâinea, îți vor devora fiii și fiicele, îți vor devora turmele și cirezile, îți vor devora viile și smochinii și-ți vor distruge prin sabie cetățile fortificate în care te încrezi.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁷ Ei îți vor mânca recoltele și pâinea. Îți vor mânca fiul și fiica. Îți vor mânca turmele și cirezile. Îți vor mânca viile și smochinii; și îți vor distruge cu sabia orașele fortificate în care te încrezi.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁷ Vor mânca secerișul tău și pâinea ta; îi vor devora pe fiii tăi și pe fiicele tale; vor mânca turmele tale și cirezile tale, vor nimici cu sabia cetățile tale fortificate în care te încredeai.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁷ El îți va mânca secerișul și pâinea, îți va mânca fiii și fiicele, îți va mânca oile și boii, îți va mânca via și smochinul și îți va trece prin sabie cetățile întărite, în care te încrezi.

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹⁷ Și‐ți vor mânca secerișul și pâinea, vor mânca pe fiii tăi și pe fetele tale, vor mânca turmele tale și cirezile tale, vor mânca viile tale și smochinii tăi, vor nimici cu sabie cetățile tale cele întărite în care te încredeai.

Ieremia 5:17 Mawu Ofanana

Isaia 62:8

Pe dreapta Lui, Domnu-a jurat Și-n acest fel a cuvântat: „Grâul, de pe al tău ogor, Nu-l voi mai da vrăjmașilor Și nici străinii n-au să vie Ca să bea vin, din a ta vie, Vin pentru care te-ai trudit Și pentru care-ai ostenit.

Isaia 62:9

Cei care strâng grâul acel, Aceia vor mânca din el Și laudă lui Dumnezeu, Au să-I aducă, tot mereu. Cei ce fac vin, de-asemenea, Vor fi acei cari îl vor bea, În curțile cele pe care Locașul Meu cel sfânt le are.”

Isaia 65:22

Nu vor zidi casele-acele, Ca să stea alți-apoi, în ele. Nici vii nu au ca să sădească Și alții să le folosească, Pentru că-ntregul Meu popor, Asemenea copacilor Va viețui și bucuros Are a fi, neîndoios, De lucrul care a știut, Cu mâna lui, să-l fi făcut.

Ieremia 1:15

Căci am să-i chem pe împărați Și pe cei care sunt aflați În miazănoapte, ca să vie. Ale lor jilțuiri de domnie Vor fi – atuncea – așezate Chiar la intrarea în cetate, Lângă Ierusalim; iar ele, Adică jilțurile-acele, Au să se-nalțe fiecare, În contra zidurilor care Ierusalimu-l înconjoară. Au să se-nalțe, bunăoară, Pândind cetate cu cetate Care în Iuda sunt aflate.

Ieremia 25:37

Coliba lor cea liniștită Unde-și duceau viața tihnită. Toate cad pradă focului Mâniei mari, a Domnului.

Ieremia 4:26

Mă uit apoi, către Carmel Și văd că-i un pustiu și el. Toate cetățile-s lovite Puternic și sunt nimicite Pe dată-n fața Domnului, Precum și a mâniei Lui!”

Ieremia 4:7

Leul se-aruncă-nfuriat, Din tufa-n care s-a aflat; Nimicitorul a pornit, Iar locul și l-a părăsit Căci vine ca să te lovească Și țara să ți-o pustiască. Cetățile sunt nimicite Și nu vor mai fi locuite.

Ieremia 5:18

Dar nici în zilele acele, Când vă vor paște vremuri grele”– Spusese Domnul – „Eu socot, Să nu vă nimicesc de tot.

Ieremia 50:17

Precum o oaie rătăcită Care, de lei, a fost gonită, E Israel. A fost mâncat – Întâi – de cel înscăunat Peste Asiria și iată Că ultimul ce se arată E Nebucadențar, cel care În Babilon e cel mai mare. El este cel care-a venit Și-ale lui oase le-a zdrobit.”

Ieremia 50:7

Mâncat a fost poporul Meu, De cei ce-l întâlneau, mereu. Dușmanii lui au zis apoi: „Nevinovați, ne aflăm noi, Ci vinovați sunt – negreșit – Doar ei, căci au păcătuit Mereu, în contra Domnului Și-a sfântului Locaș al Lui, Acela cari, pe-ntinsul firii, Lăcaș e al neprihănirii. Păcatele poporului Sunt împotriva Domnului Care-i Nădejdea ce-o aveau Părinții lui, pe când trăiau.”

Ieremia 8:13

Domnul, despre oameni-acei, A zis: „Voi isprăvi cu ei! Nu vor mai fi struguri în vie Și nici smochine n-au să fie. Frunzele se vor gălbeji Apoi, și se vor veșteji. Voi dărui fructele-acele, Celui ce trece peste ele.”

Ieremia 8:16

„Doar sforăitul cailor Se-aude amenințător, De către Dan și ne-ncetat Răsună al lor nechezat. Întreaga țară se arată De spaimă-a fi cutremurată. Iată că vin aceia care, Țara o-nghit cu tot ce are. Cetățile le înghițesc, Cu toți cei ce le locuiesc.”

Plângerile 2:12

„Unde o fi pâine și vin?” – Au întrebat, în al lor chin, Când către mame se-ntorceau. Apoi, sfârșiți, ei leșinau Asemenea unor răniți Cari în cetate-s risipiți. La pieptul mamelor zăceau Și-n urmă sufletu-și dădeau.

Plângerile 2:2

Fără de milă, a surpat Domnul – când S-a înfuriat – Și locuințele pe care Iacov, în lume, le mai are. Făcut-a-n marea Lui urgie, Ca dărâmat, atunci, să-i fie Fiicei lui Iuda, zidul care Îi folosea la apărare Și prăvălite la pământ, Întăriturile ei sânt. Domnul făcut-a de ocară Împărăția, a ei țară, Precum și pe aceia cari Se dovedeau a fi mai mari.

Езекиел 36:4

Acum, voi munți din Israel, Să ascultați cuvântul spus De către Domnul Cel de Sus!” Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, Spre munți, spre dealuri și spre văi, Spre ale râurilor căi, Către ruine pustiite, Către cetăți ce-s părăsite – Care ajuns-au ca să cadă În mâna neamurilor, pradă – Și sunt de râsul tuturor Popoarelor neamurilor.

Osea 2:12

Smochinii ei și-ale ei vii Ajunge-vor a fi pustii, Pentru că astfel a vorbit: „Pe toate, plată, le-am primit, Din mâinile tuturor cei Care ibovnici sunt, ai mei!” Iată dar, ceea ce-am să-i fac: Într-o pădure-am să prefac Totul, și-ajunge-vor mâncate De fiarele, în câmp, aflate.

Osea 8:14

Căci Israelul n-a ținut, Seama de Cel ce l-a făcut, Ci L-a uitat, când și-a zidit Palate. Iuda și-a-nmulțit Cetățile-ntărite-apoi. De-aceea, foc trimite-voi, Peste cetățile-nălțate Și peste ale lor palate.”

Ioel 2:3

Focul, în față-i, tot cuprinde Și-n spate-i flacăra se-ntinde. Grădină a Edenului, E țara, înaintea lui, Iar după el, e un pustiu Căci nu rămâne nimic viu; De flacăra-i nimicitoare, Nimic nu poate-avea scăpare.

Levitic 26:16

Iată, atunci ce vă voi face: Nu am a vă lăsa în pace, Ci trimit groaza peste voi, Lingoarea, frigurile-apoi, Iar ochii voștri se vor stinge Și viața vi se va prelinge Din trupuri. Roada semănată, De-ai voști’ vrăjmași va fi mâncată.

Țefania 3:6

Neamuri întregi am spulberat; Turnuri, apoi, le-am dărâmat, Iar ulițele lor, tixite, Ajuns-au a fi pustiite. Pustii sunt ulițele-acele, Căci nimeni nu trece pe ele! Cetățile stau pustiite Și au ajuns nelocuite!

Maleahi 1:4

Iar dacă întâmpla-se-va Că ar putea zice, cumva, Edomul: „Nimiciți suntem, Dar nu-i nimic, căci noi putem, Acuma iar să ne unim, Ruinele să le zidim!”, Iată ce zice-Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Zidească ei, căci nimicesc În urmă, tot ce construiesc Și în ruină-i prefac iară! Atunci, „a răutății țară”, Am să numesc Eu, țara lor, Iar ei vor fi „acel popor Pe care Domnu-i mâniat Și pe vecie-i supărat!”

Deuteronom 28:33

Din rodul dat de-al tău ogor, O să mănânce alt popor, Pe care nu l-ai cunoscut; Apoi întregul tău avut, De către el, va fi luat. Vei fi zdrobit și apăsat.