Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 48:37 - Biblia în versuri 2014

37 Rase sunt capetele toate, Iar bărbile au fost tăiate. Coapsele se-nfășoară-n sac. Pe brațe, tăieturi se fac, Care de jale se vădesc.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

37 Toate capetele sunt rase și toate bărbile sunt tăiate. Toate mâinile au tăieturi și toate coapsele sunt acoperite cu pânză de sac.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

37 Toate capetele sunt rase, toate bărbile sunt tăiate. Toate mâinile au tăieturi și toate șoldurile sunt acoperite cu saci.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

37 Căci toate capetele sunt rase, toate bărbile sunt tăiate, pe toate mâinile au făcut tăieturi și pe coapse [au pus] sac.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

37 Căci toate capetele sunt rase, toate bărbile sunt tăiate; pe toate mâinile sunt tăieturi de jale și pe coapse, saci.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

37 Căci orice cap este chel și orice barbă rasă; pe toate mâinile sunt tăieturi și pe coapse saci.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 48:37
22 Mawu Ofanana  

Ruben, la groapă, a venit, Dar Iosif n-a fost de găsit. Atunci, haina și-a sfâșiat,


Hainele-apoi și-a sfâșiat, Pe coapse, sac și-a-nfășurat Și multă vreme a jelit Pe fiul său, care-a pierit.


Și tăieturi și-au făcut ei – Cu săbii – după obicei; Cu sulițe s-au înțepat – Sărind mereu – și au lăsat Ca sângele să-i năpădească Sperând ca Baal să-i răsplătească.


Ahab, atent, a ascultat Cuvântul spus și s-a speriat. Apoi, îndată s-a smerit, Straiul și-a rupt și a postit. Mergea încet, înfășurat În sac, ținând capul plecat.


Aste cuvinte l-au străpuns În inimă, pe împărat Și hainele și-a sfâșiat. Întreg poporul a văzut Că-avea un sac – din păr făcut – Pe al său trup înfășurat.


Hanun, atuncea, i-a-nhățat, Pe slujitori și le-a tăiat Bărbile, iar pe jumătate Chiar hainele le-au fost tăiate, Până la brâu și înapoi I-a slobozit să plece-aspoi.


Pân’ la Isaia – la cel care, Părinte, pe Amoț, îl are – Domnul, în acel timp, S-a dus Și-aste cuvinte i le-a spus: „Sacul ce-ți este-nfășurat Pe coapse, să-l dezlegi de-ndat’. După ce-l scoți, să iei aminte, Să te descalți de-ncălțăminte!” Atunci, Isaia a făcut Așa precum i s-a cerut: Sacul și-a scos, s-a descălțat, Gol și desculț el a umblat. Astfel, Isaia a-mplinit Ceea ci i s-a poruncit.


Fi-va-n putoare prefăcut – Atunci – mirosul cel plăcut; Locul în cari brâul ședea, O frânghie are să-l ia. În loc de părul încrețit, Va fi un creștet pleșuvit. Unde o mantie a stat, Un sac strâmt fi-va așezat Și-n loc de frumusețe, are Să fie-un semn de înfierare.


Când împăratul Ezechia Află ce a cerut solia, Își rupse straiele de-ndat’ Și într-un sac s-a îmbrăcat. S-a dus la Casa Domnului


Și mari și mici, în astă țară, Cu toții trebuie să piară. De-aceea, morții vor fi dați Și n-au să fie îngropați. Nu îi va plânge nimenea Și nimeni nu se va tăia În carne, din pricina lor; Nu va fi nici un muritor Ca să se radă, drept cinstire, Și să-i păstreze-n amintire.


Optzeci de oameni au venit, Care cu daruri s-au suit, La Casa Domnului. Erau Oameni cari, din Sihem, veneau, Din Silo și de-asemenea Veneau și din Samaria. Ei aveau bărbile tăiate Și purtau straie sfâșiate. Pe piele, tăieturi, aveau, Pe care ei și le făceau. Oameni-aceștia, fiecare, Aduceau daruri de mâncare Și cu tămâie, Domnului, Spre-a le-nchina în fața Lui.


În timpul care o să vie, Gaza, pleșuvă, o să fie. Ținutul Ascalonului Și restul din văile lui Are să piară!” „Până când, În a ta piele, ai de gând Ca tăieturi să-ți scrijelești, Ca să se vadă că jelești?”


„Hesbonule, gemi îngrozit, Căci Aiul este pustiit! Strigați voi, ale Rabei fiice, Iar al vost’ glas să se ridice Spre-naltul cerului! Strigați Și-n saci numai, să vă-mbrăcați! Bociți-vă, adânc oftând, Pe lângă ziduri alergând! Căci Malcom a ajuns să fie, Cu toți ai lui, dus în robie: Cu preoți și cu toți cei cari Sunt căpitanii lui cei mari!


Ei capetele au să-și radă, Atuncea când au să te vadă Și au să afle ce-ai pățit. În saci doar, se vor fi-nvelit, Căci ei, în suflet, au s-adune Nespus de multă-amărăciune, Plângându-te, plini de-ntristare.


Îmi zise: „Fiu al omului, Acela care e pe tron, Drept împărat în Babilon – Adică Nebucadențar – O oaste mare a strâns iar Și împotriva Tirului Și-a pus toată oștirea lui, Pentru că el se pregătea Să împlinească-o slujbă grea. Pleșuve-ajuns-au și plecate Să fie capetele toate. Toți umerii cei semețiți Ajuns-au a fi jupuiți. După toate acestea dar, Iată că Nebucadențar Nu a avut parte de plată, Pentru-a lui slujbă îndreptată În contra Tirului. Nici el Și nici oamenii lui – la fel – Parte de plată n-au avut, Pentru ceea ce au făcut.


Sacii încing mijlocul lor, Iar groaza ce s-a arătat, Pe-ale lor fețe s-a lăsat. Fețele toate-s chinuite Și cu rușine-acoperite, Iar capetele lor, pletoase, Acum ajuns-au a fi rase.


Nici tăieturi să nu se vadă În carnea voastră încrustate, Pentru vreun mort. Slove săpate, În pielea voastră, nu purtați Căci Eu sunt Domnul – nu uitați!


Cântările vi le prefac În bocet pentru morți și fac – Din zilele de sărbătoare – O nesfârșită jale mare, Iar coapsele acoperite Cu saci vor fi și pleșuvite Voi face capetele lor. Arunc țara ăstui popor, În jale-adâncă, jale care, Numai când pierzi un fiu, apare. Sfârșitul, pentru astă țară, Va fi ca și o zi amară.”


Taieți mândrețea pletelor, Din pricina copiilor Iubiți. Lărgește-ți pleșuvia, Precum un vultur, căci robia, Asupra lor, iată că vine Și îi va depărta de tine!


Ziua și noaptea, alerga Prin cimitir; prin munți striga, Făcându-și tăieturi adânci În colții ascuțiți, de stânci.


Pe martorii cei doi, ai mei, Îi pun să prorocească. Ei, În vremea-n care au să vie, În lume, au să stea o mie Și două sute și șaizeci De zile. Pe-ale ei poteci, În timpul care le-a fost dat, În saci doar, se vor fi-mbrăcat.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa