Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 47:2 - Biblia în versuri 2014

2 „Așa vorbește Domnul: „Iată, Din miazănoapte se arată Cum se ridică ape mari. Asemeni sunt râului cari Iese din matcă și se-ntinde Asupra țării și cuprinde Cetatea, înecând pe cei Ce sunt locuitori ai ei. Țipă cu toții, disperați, Și se bocesc, înspăimântați

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

2 Așa vorbește Domnul: „Iată cum se ridică niște ape din nord; ele cresc asemenea unui șuvoi care se revarsă. Ele inundă țara și tot ce cuprinde ea, cetatea și pe cei ce locuiesc în ea. Oamenii vor striga și orice locuitor al țării va geme

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

2 „Iahve vorbește astfel: «Observ cum se ridică niște ape din Nord. Ele cresc la fel ca un torent care se revarsă. Inundă țara și tot ce există în ea, orașul și locuitorii lui. Oamenii vor țipa; toți locuitorii țării vor urla

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

2 „Așa vorbește Domnul: «Iată, niște ape se ridică din nord și devin ca un râu care se revarsă, inundă țara și acoperă cetatea și pe cei care locuiesc în ea. Oamenii vor striga și toți locuitorii țării vor geme

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

2 „Așa vorbește Domnul: ‘Iată, se ridică niște ape de la miazănoapte, cresc ca un râu ieșit din matcă, îneacă țara și ce cuprinde ea, cetatea și locuitorii ei. Țipă oamenii și se bocesc toți locuitorii țării

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

2 Așa zice Domnul: Iată, se ridică ape de la miazănoapte și se vor face un potop și va năpădi țara și tot ce este în ea, cetatea și locuitorii săi: și oamenii vor striga și toți locuitorii țării vor urla

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 47:2
32 Mawu Ofanana  

Pământul este-al Domnului Și tot ce e pe el e-al Lui! Lumea și cei ce-o locuiesc Sun ale Domnului Ceresc!


De Mi-ar fi foame, pot, din ele, Ca să mănânc după plăcere Și n-am nimic ție a-ți cere, Căci lumea, cu tot ce e-n ea – De bună seamă – e a Mea.


În ceruri, fie bucurie, Iar pe pământ, doar veselie! Mugească marea, cât de tare, Cu tot ceea ce, în ea, are!


Să urle marea, cât de tare, Cu tot ceea ce în ea are! Lumea să chiuie cu cei Cari sunt locuitori ai ei,


Gemeți voi porți, înspăimântate! Bocește-te și tu, cetate! Țară a Filistenilor, Cutremură-te! Căci un nor De fum – iată-l – acuma vine, Din miazănoapte, peste tine, Iar șirurile cele-ntinse, Ale vrăjmașului, sunt strânse.”


Hotarele cele pe care Țara Moabului le are, De țipete-s înconjurate, Căci bocete nenumărate Răsună pân’ la Eglaim Și până la Beer-Elim.


Aceasta e o prorocie, Privind lucruri ce au să vie, Pe lunga vremurilor cale, Peste-a vedeniilor vale. „Ce s-a-ntâmplat, de vă grăbiți, Pe-acoperiș să vă suiți


Voi face, din neprihănire, O lege – pentru-ntreaga fire – Căci o cunună, Eu voiesc Ca din dreptate să-mpletesc. În urmă, locul de scăpare Pe cari neadevăru-l are, De grindină va fi surpat Și de șuvoaie înecat Va fi și locul cel pe care Minciuna, adăpost, îl are.


Atunci, de Numele Său sfânt, Aceia cari în apus sânt, Au să se teamă, negreșit, Iar cei aflați în răsărit Se vor speria de slava Lui. Atuncea, Duhul Domnului, Pe fugă îi va pune-apoi Și-l va întoarce înapoi, Pe-al Său vrăjmaș cari, pe câmpie, Precum un râu are să vie.


„Din miazănoapte” Domnu-a spus „Mare necaz, va fi adus Peste cei care se găsesc În țară și o locuiesc.


Știută e a ta rușine, De către neamurile care Se află-n lumea asta mare, Căci strigătele tale sânt, Azi, auzite pe pământ. Ai tăi războinici se lovesc Unii de alții, bâjbâiesc Cu poticneli și-n urmă, iată, Se prăbușesc toți, dintr-odată.”


Iată cuvântul cel de sus Care de Domnul a fost spus, Prin Ieremia, să vestească Vremea când o să năvălească, Peste-al Egiptului hotar, Oastea lui Nebucadențar, Cel care este așezat În Babilon ca împărat:


Egiptul e asemenea Juncii frumoase. Peste ea, Nimicitorul năvălește. Din miazănoapte, el sosește.


Fiica Egiptului – văd bine – Acoperită-i de rușine, Căci dată este ea, să cadă, Celor din miazănoapte, pradă.”


Și-ntreg Moabu-i sfărâmat! Gemeți cu toți, neîndoios! Iată dar, cât de rușinos, Moabu-ntoarce al său spate! Moabul, să ajungă, poate, De râs, de pomină și-ocară Printre cei cari îl înconjoară.”


„Așa vorbește Domnul: „Iată Că dintr-o țară-ndepărtată, De la un capăt de pământ, Vin niște oameni care sânt Din miazănoapte. Un neam mare Se-arată de la depărtare.


„Doar sforăitul cailor Se-aude amenințător, De către Dan și ne-ncetat Răsună al lor nechezat. Întreaga țară se arată De spaimă-a fi cutremurată. Iată că vin aceia care, Țara o-nghit cu tot ce are. Cetățile le înghițesc, Cu toți cei ce le locuiesc.”


Oștirea se va revărsa Ca și un râu în fața sa, Dar o să fie nimicită. O căpetenie – vădită A legământului – și ea, Atunci, cu oastea, va cădea.


Dar niște valuri revărsate Vor năvăli peste cetate Și-n felu-acesta – negreșit – Ninive fi-va nimicit. Vrăjmașii Lui sunt nimiciți Și până-n beznă urmăriți.


Căci „toate cele care sânt, Precum și-acest întreg pământ, Sunt ale Domnului”, să știți.


Atunci când, întâmpla-se-va, Ca să vă spună cineva, Că, „Pentru idoli, e jertfit Lucrul acesta”, negreșit, Voi nu trebuie să luați, Nimic, din el, ca să mâncați, Din pricina cugetului Și-apoi din cea a omului, De care fost-ați înștiințați. Vă spun, din nou, dragii mei frați, Căci „toate cele care sânt – Precum și-acest întreg pământ – Sunt ale Domnului”, mereu.


„Acuma, seama să luați Voi toți, care sunteți bogați! Să plângeți, să vă tânguiți, Căci, în curând, veți fi loviți Și mari nenorociri apoi, Se vor abate, peste voi.


„Unul din îngeri, cari țineau Potirele – și cari erau Șapte la număr – a venit La mine și-astfel mi-a vorbit: „Vino aici, să vezi îndată, Căci se rostește-o judecată, Asupra curvei celei cari Șade, acum, pe ape mari.


În urmă, îngeru-a vorbit: „Apele care le-ai zărit – Pe care-i curva așezată – Noroade sunt și, totodată, Gloate și limbi, neamuri, pe care, Acum, acest pământ le are.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa