Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 44:7 - Biblia în versuri 2014

7 „Domnul oștirilor – Acel Ce-i Dumnezeu în Israel – Așa a zis: „De ce vreți voi, Ca să vă faceți rău apoi, Neluând seama la porunci, Pierind bărbați, femei și prunci? De ce dar, din a voastră viță, Să piară orice rămășiță?

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

7 Acum, așa vorbește Domnul, Dumnezeul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «De ce vă faceți singuri un rău așa de mare, nimicind astfel din mijlocul lui Iuda bărbați, femei, copii și copilași, și rămânând fără nicio rămășiță?

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

7 Acum, Dumnezeul lui Israel care se numește Iahve și care este Dumnezeul Armatelor, vă vorbește astfel: «De ce vă faceți singuri un rău atât de mare, distrugând astfel în teritoriul numit Iuda bărbați, femei, copii și sugari? Riscați să rămâneți fără supraviețuitori!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

7 Acum, așa vorbește Domnul Dumnezeul Sabaót, Dumnezeul lui Israél: «De ce faceți un rău așa de mare pentru sufletele voastre, ca să fie nimiciți dintre voi bărbat și femeie, copil și sugar din mijlocul lui Iúda, ca să nu mai rămână la voi niciun rest?

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

7 Acum, așa vorbește Domnul Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Pentru ce vă faceți voi singuri un rău atât de mare, ca să se nimicească din mijlocul lui Iuda bărbați, femei, copii și prunci și să nu mai rămână nicio rămășiță din voi?

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

7 Și acum așa zice Domnul Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: De ce faceți acest rău mare împotriva sufletului vostru ca să se stârpească dintre voi, din mijlocul lui Iuda, bărbat și femeie, copil și prunc, ca să nu vi se lase nicio rămășiță,

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 44:7
28 Mawu Ofanana  

Curse în care ei se prind; Iar lațul întins tuturor, Întins e chiar sângelui lor Și sufletelor lor pribege.


Acel care mustrărilor Întoarce spatele, vădește Că sufletu-și disprețuiește; Cel cari mustrări va asculta, Pricepere va căpăta.


Cel rău nu poate-a se desface, Prins chiar de-a lui nelegiuire. Păcatul său, în stăpânire Are să-l țină, strâns legat.


Acei care păcătuiesc În contra mea: vor vătăma, Fără a ști, chiar inima Și trupul lor. De mă urăsc, E semn că moartea o iubesc.


Nu căutați alți dumnezei, Ca să vă închinați la ei, Slujindu-le! Nu căutați, Pe Mine să Mă mâniați Prin lucrul vostru, dacă vreți, Parte de rău, să nu aveți!”


Voi, însă, nu M-ați ascultat Și-n acest fel, M-ați mâniat, Prin tot ceea ce am văzut Că mâna voastră a făcut. Ce-ați săvârșit, vă dau de știre, Vă este spre nenorocire!”


Oare atuncea, Ezechia – Care avea-n Iuda domnia – Cu tot poporul la un loc, L-au omorât pe-acel proroc? Nu vă e, oare, cunoscut Că Ezechia s-a temut De Domnul? Nu a-ngenunchiat În fața Lui și s-a rugat? Domnul, atunci, nu S-a căit De răul pe cari l-a rostit În contra lor? La fel și noi Să ne împovărăm apoi, Sufletul nost’, cu bună știre, Făcând astă nelegiuire?”


Idolii, însă, au mâncat Tot ce-au muncit și-au adunat Părinții noști’: au mâncat boi, Au mâncat turmele de oi, Au mâncat floarea fiilor Precum și a fiicelor lor.


Îi zise-atunci, lui Zedechia: „Așa vorbește Domnul, Cel Ce-i Dumnezeu în Israel Și-i Dumnezeul oștilor Precum și Domnul tuturor: „De te supui, dând ascultare La căpeteniile care În Babilon se află, iată Că viața îți va fi cruțată. Atunci, cetatea și-acest loc N-au să mai fie arse-n foc. Tu și cu toată casa ta, Viața, drept dar, veți căpăta.


Vă spun dar: seama să luați Ca singuri să nu vă-nșelați, Dacă pe mine m-ați trimis La Domnul și astfel mi-ați zis: „Venim să te rugăm, apoi, Să mijlocești tu, pentru noi, La al nost’ Domn și Dumnezeu, Acum, în ceasu-acesta greu. Ceea ce trebuie făcut, Tu să ne faci de cunoscut! Ne spune voia Domnului Și-o să-mplinim porunca Lui! Vom împlini dar, a Sa vrerea, Făcând tot ceea ce ne cere!”


Nimeni – din astă rămășiță Care-i din a lui Iuda viță Și în Egipt s-a așezat Cu gând de-a se fi-napoiat În țara ei – nu va putea Să scape de pedeapsa Mea! Câțiva doar, din Egipt, apoi, Se vor întoarce înapoi!”


De ce, prin ceea ce lucrați, Necontenit Mă mâniați, Jertfind tămâie pentru cei Cari în Egipt sunt dumnezei? De ce, de ei v-ați alipit, Căutând loc de locuit – Vremelnic – în această țară? Semn de blestem și de ocară, Pe-ntreg pământul, vreți să fiți Și să ajungeți nimiciți?


Prin tine, am sfărmat – la fel – Carul și cel ce sta în el. Prin tine, am mai sfărâmat Apoi, femeie și bărbat, Bătrân și tânăr totodată Și-asemenea băiat și fată.


Domnul, apoi, a întrebat: „Pe Mine, ei M-au mâniat? Nu pe ei înșiși, ci pe Mine? Și nu spre marea lor rușine?”


Căci pe fereastră s-a urcat Moartea și iată, a intrat În casele împărătești Și în palatele domnești. Pe-ai noștri fii i-a nimicit, În ulițe când i-a găsit, Iar în piețe-a secerat Pe-ai noștri tineri, de îndat’.”


Nu mai am lacrimi. De văpaie, Fierb ale mele măruntaie. Ficatul, jos, mi s-a vărsat, Din pricină că m-am uitat Și am văzut prăpădul care Îl macină, fără-ncetare, Acum, pe bietul meu popor, Din pricina copiilor Cari în cetate sunt aflați, Pe-ale ei uliți, leșinați.


Din toate părțile-ai chemat Groaza, să vină-asupra mea, Exact așa precum venea Valul mulțimii călătoare, În zilele de sărbătoare. Cu viață, nimeni n-a scăpat Atuncea când s-a arătat Ziua mâniei Domnului Și s-a vărsat urgia Lui. Pe cei pe care i-am crescut Și-n îngrijire i-am avut, Vrăjmașul mi i-a nimicit Când peste mine-a năvălit!”


Tu spune: „Cel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, A zis: „Pe viața Mea! Nu vreau, Pe păcătos, morții, să-l dau, Ci să se-ntoarcă înapoi, Din calea lui, trăind apoi! Întoarceți-vă și cătați, Pe calea rea, să nu călcați! De ce vrei ca să mori, astfel, Tu, casă a lui Israel?”


De la cel mic, la cel mai mare – De la copii, tineri, femei, Fecioare și până la cei Ce sunt bătrâni – să îi loviți Pe toți și să îi nimiciți! Dar să vegheați ca nu cumva, Să se atingă cineva, De cei pe care îi aflați Că sunt, pe frunte, însemnați! Să faceți precum v-am spus Eu Și-ncepeți cu Locașul Meu!” Așa precum li s-a cerut, Ei cu bătrâni-au început Care la Templu s-au aflat.


Rușinea casei ți-ai croit Și astfel ai păcătuit Chiar împotrivă-ți, când loveai Popoare și le nimiceai.


Din ele, fi-vor făurite Mai multe plăci, cu care voi Acoperiți altaru-apoi, Căci toți cei care le-au purtat Și-au ispășit al lor păcat Și au plătit cu viața lor. În fața-ntregului popor, Aceste plăci au drept menire Spre a sluji de amintire, Căci s-au sfințit și-au fost aduse Și-n fața Domnului sunt puse.”


Atunci când vor ieși afară, De sabie, ei au să piară; Când înlăuntru-au să se-adune, O groază mare-i va răpune. Cel tânăr nu e ocrotit; Fata, și ea a-mpărtășit Aceiași soartă ca și el; Sugarul va păți la fel; Iar cel bătrân, de-asemenea, Aceiași soartă va avea.


Au nimicit tot ce-au aflat – Nimic, în viață, n-au lăsat. Prin ascuțișul sabiei, Ei au trecut bărbați, femei, Copii, bătrâni, cirezi de boi, Măgari și turmele de oi.


Bărbații, să-i ucideți voi! Veți omorî femei apoi, Dar numai pe acelea care Știu ce înseamnă-mpreunare Cu un bărbat. Acum, porniți Și-ntocmai să îndepliniți Poruncile ce vi s-au dat!”


Te pregătește dar, de drum! Du-te la Amalec acum, Să-l nimicești de peste fire! Să nu faci vreo deosebire, Ci să ucizi femei, bărbați, Copii și prunci – tot ce aflați! Să nu cruțați măgari sau boi, Cămile sau turme de oi.”


Saul, îndată, a trecut Prin ascuțișul sabiei, Cetatea Nob. Bărbați, femei, Tineri, bătrâni, copii și prunci, Uciși au fost, cu toți, atunci. A mai ucis cirezi de boi, Măgari și turmele de oi. Nimeni – din Nob – nu a scăpat, Căci Saul nu a arătat Cruțare, vrând să nimicească Toată cetatea preoțească.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa