Și-n urmă jertfe a adus La dumnezeii cei pe care Țara Damascului îi are. El s-a gândit: „Ăști dumnezei, I-ajută pe vrăjmașii mei. De-aceea, eu am să mă duc Și jertfe, lor, am să le-aduc, Să mă ajute și pe mine Și astfel să îmi meargă bine.” Dar acești idoli l-au făcut Pe împărat de-a fi căzut Și, în păcate, după el, A tras întregul Israel.
Nevestele ce s-au aflat Acolo, iute au strigat: „Dar când tămâie-i aduceam Și băutură îi jertfeam Împărătesei cea pe care Înaltul cerului o are, Bărbații noștri n-au știut? Făr’ a lor voie, am făcut Turte cu chipul ei și-apoi, I-am jertfit băutură noi?”
Credeți că Domnul, mai apoi, Nu Și-a adus aminte, oare, De toate jertfele pe care – Precum ați spus – le-ați dăruit? Credeți că nu Și-a amintit Și de tămâia cea pe care Ați ars-o, fără încetare, Pe ulițele ce le știm Că fost-au în Ierusalim, Sau în cetățile aflate În toată țara răsfirate? Nu Și-a adus aminte, oare, De jertfele cele pe care Le-au dat ai voștri împărați, Sau cei care erau aflați Drept căpetenii în popor, Precum și toți supușii lor?
„Te voi trimite”– mi-a zis El – „La toți fiii lui Israel, Care se află azi sub soare, La „îndărătnice popoare” Cari împotrivă-Mi s-au unit Și-n acest fel s-au răzvrătit. Tu, fiu al omului, ești cel Care vei merge-n Israel. Iată, întreg acel popor – Și-asemenea părinții lor – Din vremea veche, negreșit, În contră-Mi au păcătuit Și până azi se dovedesc Precum că tot păcătuiesc.
Tu pune-le aste cuvinte, Ce-s ale Mele, înainte, Fie că ei vor asculta, Fie că nu, vorbirea ta, Căci sunt o casă răzvrătită, Din îndărătnici întocmită!
Și ce-ați făcut? Vă amintiți? Ce roade ați adus? Ei bine, Roade de cari vă e rușine, Pentru că știe fiecare Că toate lucrurile care, La început, le-ați săvârșit, Au plată, moartea, la sfârșit.