Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 44:10 - Biblia în versuri 2014

10 Iată că ei nu s-au smerit, Iar frică nu au dovedit Nici până azi, căci n-au urmat Poruncile ce le-am lăsat, Nici Legea dată tuturor Și vouă și părinților.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

10 Până în ziua de azi ei nu s-au smerit, nu s-au temut și n-au urmat Legea Mea și hotărârile pe care le-am pus înaintea voastră și înaintea strămoșilor voștri».

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

10 Până astăzi, ei nu s-au smerit, nu s-au temut, nu s-au conformat legii Mele și nici poruncilor pe care le-am pus înaintea voastră și înaintea strămoșilor voștri.»

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

10 Ei nu au avut remușcări până în ziua de azi, nu s-au temut și nu au umblat după legea mea și după hotărârile mele pe care le-am pus înaintea voastră și înaintea părinților voștri».

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

10 Ei nu s-au smerit nici până în ziua de azi, n-au frică, nu urmează Legea Mea și poruncile Mele, pe care le-am pus înaintea voastră și înaintea părinților voștri.’

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

10 Nu s‐au smerit nici până în ziua de astăzi, nici nu s‐au temut, nici n‐au umblat în legea mea și în așezămintele mele, pe care le‐am pus înaintea voastră și înaintea părinților voștri.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 44:10
38 Mawu Ofanana  

„Pe-Ahab, acuma, l-ai văzut? Să se smerească, a știut, În fața Mea. De-aceea, Eu N-am să trimit necazul greu – Ca a lui casă s-o lovească – Cât timp el are să trăiască. În timpul vieții fiului, Am să lovesc în casa lui. Atunci abat nenorocire Și am s-o șterg de peste fire!”


„Văd că smerit te-ai arătat, Iar inima ți s-a mișcat, Atuncea când ai auzit Cuvintele ce le-am rostit Eu, împotriva locului, Precum și-a oamenilor lui, Ce vor ajunge un semn care E de blestem și spaimă mare. Ai plâns și Mi te-ai închinat, Iar straiul ți l-ai sfâșiat. Tot ceea ce tu ai făcut, Sigur să fii, că am văzut.


Când Ezechia a văzut Tot ceea ce s-a petrecut, I-a părut rău și s-a smerit, Iar atunci Domnul a oprit Mânia și-astfel a cruțat Țara, cât el fost-a-mpărat.


Dar când a fost mai strâmtorat, Lui Dumnezeu el s-a rugat Și s-a smerit în fața Lui.


Mai multe rugi pe cari Manase, Lui Dumnezeu, le înălțase Și-asemenea felul în care Domnul îi dete ascultare, În cartea lui Hozai sunt scrise. Multe păcate făptuise Manase, și rele-a făcut. Acestea toate s-au trecut În cartea lui Hozai. La fel, Locul în cari zidise el Acele înălțimi pe care Aduceau jertfe fiecare Și cel pe care a-nălțat Idolul care închinat Fusese Astarteelor, Sau cele ale zeilor – ‘Nainte de-a fi fost smerit, De către Domnul – negreșit, Tot de Hozai sunt însemnate Și-n a lui carte așezate.


„Văd că smerit te-ai arătat, Iar inima ți s-a mișcat Atuncea când ai auzit Cuvintele ce le-am rostit Eu, împotriva locului, Precum și-a oamenilor lui. Ai plâns și Mi te-ai închinat, Iar straiul ți l-ai sfâșiat. Tot ceea ce tu ai făcut, Sigur să fii că, am văzut.


Domnul, în bunătatea Lui, Se-apropie de-acela care O inimă înfrântă are, Iar cel ce are-un duh zdrobit Are să fie mântuit.


Jertfa care Îți place Ție, Se-arată-a fi un duh zdrobit. Tu, Doamne, n-ai disprețuit O inimă care-i zdrobită, Îndurerată și mâhnită.


Pentru că ei nu s-au ținut De legământul cel făcut De Dumnezeu și n-au voit A ține Legea ce-au primit.


Îndată, Moise și Aron Se duseră la Faraon, Și înaintea lui au spus: „Până când fi-vei nesupus? Cât ai să Mi te-mpotrivești? Când ai de gând să te smerești În fața Mea? Pe-al Meu popor, Din țara Egiptenilor, Să-l lași să plece, să-Mi slujească!


Ia seama la ce ți-am vorbit, Căci dacă te împotrivești Și ai să-ncerci să îl oprești Pe-al Meu popor, încă o dată,


Însă, știu, foarte bine, eu, Cum că de Domnul Dumnezeu, Voi nu aveți să ascultați – Nici tu, nici cei care-s aflați La tine-n slujbă, împărate!”


Se teme, în sufletul său, Cel înțelept și de la rău Se va abate ne-ncetat; Dar este foarte îngâmfat Și fără frică dovedit Omul care-i nesocotit.


Prin dragoste, credincioșie, Nelegiuirea o să fie, De către oameni, ispășită; Chiar și prin frica zămislită Din teama de Stăpânul său, Se-abate omul, de la rău.


Acela cari, necontenit, Se teme, este fericit; Dar inima de-și împietrește, Nenorocirea îl lovește.


Iată ce-i frica Domnului: Este urârea răului. Aflați că eu urăsc prostia, Purtările rele, trufia Și gura mincinoasă. Eu


Pradă jefuitorilor, Pe Iacov, cine l-a lăsat Și pe Israel, cin’ l-a dat? Oare nu Domnul e Acel, Pentru că noi – față de El – Păcate multe-am săvârșit? Al Său popor nu a voit Să umble-n calea Domnului Și să păzească Legea Lui.


Căci Cel Prea-Nalt – cari locuiește În veșnicii și se vădește Că al Său Nume este sfânt, Mereu – a spus acest cuvânt: „În locuri ‘nalte, Mă găsesc Și în sfințenie locuiesc. Dar sunt cu cel ce e zdrobit, Cu omul care e smerit, Căci cercetez inimi zdrobite Și-nviorez duhuri smerite.


Iată că tot ce ați văzut, De către Mine s-a făcut, Căci toate-au căpătat ființă Numai după a Mea dorință. Spre cel ce suferă, voiesc – În vremea ‘ceea – să privesc Și spre cel care s-a vădit Că are sufletul mâhnit Știind ca de cuvântul Meu Teamă să aibă, tot mereu.


Teamă de Tine, cine n-are, Când Tu ești Împăratul lor, Al tuturor neamurilor? De Tine doar – de bună seamă – Trebuie toți ca să se teamă, Căci dintre oamenii deștepți, Dintre ai lumii înțelepți, Nu se găsește nimenea Care să-Ți fie-asemenea.


„Să spui așa: „Domnul a zis Și-n felu-acesta a promis: „Dacă n-o să Mă ascultați, Iar Legea Mea n-o s-o urmați,


Poporul stăpânire-a pus Pe țara-n care l-ai adus, Dar nimenea n-a ascultat Poruncile ce le-ai lăsat. Legea pe care-ai dăruit-o, Nimenea nu a mai păzit-o. Atuncea, după cum ai zis, Nenorociri Tu ai trimis!


Nici împăratul, nici cei cari Erau slujbașii săi mai mari – Cu toate că au auzit Cuvintele ce s-au citit – Straiele nu și-au sfâșiat Și nici nu s-au înspăimântat.


Tocmai pentru tămâia care Arsă a fost, de fiecare, Pentru că ați păcătuit Și pentru că nu ați voit S-ascultați glasul Domnului Și să vegheați la legea Lui Și la poruncile lăsate Vouă pentru a fi urmate, Să știți că a venit, apoi, Nenorocirea peste voi, Așa cum bine voi puteți, În astă zi, ca să vedeți.”


„Doamne, dar nu văd ochii Tăi, Care e adevărul, oare? Tu îi lovești, fără-ncetare, În timp ce ei – pot ca să zic – Precum că n-au simțit nimic. Tu-i nimicești, fără măsură, Dar ei nu iau învățătură, Ci capătă o-nfățișare Cari, decât stânca, e mai tare Și nu-nțeleg că e mai bine Să se întoarcă iar, la Tine.”


Sunt rușinați și nu sunt buni Căci săvârșesc doar urâciuni. Cu toate-acestea, nu e cine Ca să roșească de rușine. De-aceea, are să se vadă Precum că ei toți au să cadă, Cu cei ce cad și răsturnați – Curând – vor fi acei bărbați, Căci Domnul are să-i lovească Atunci când o să-i pedepsească. Așa va fi căci, negreșit, Domnul e Cel care-a vorbit.”


Sunt rușinați și nu sunt buni Căci săvârșesc doar urâciuni. Cu toate-acestea, nu e cine Ca să roșească de rușine. De-aceea are să se vadă Precum că ei toți au să cadă, Cu cei ce cad și răsturnați – Curând – vor fi acei bărbați, Căci Domnul are să-i lovească Atunci când o să-i pedepsească. Așa va fi căci, negreșit, Domnul e Cel care-a vorbit.”


Domnul i-a zis apoi: „Să pleci Și prin Ierusalim să treci, Pentru că vreau ca în cetate Să te-ngrijești a fi-nsemnate Frunțile oamenilor care Gemete scot fără-ncetare, Din pricina păcatelor, Precum și-a urâciunilor Care se fac în locu-acel.


„Dar pentru cel care se teme De al meu Nume-n orice vreme, Va răsări deasupra firii Doar Soarele neprihănirii. Tămăduirea – veți vedea – Sub aripa Lui va ședea. Atuncea, voi o să ieșiți Și bucuroși o să săriți Asemenea vițeilor Care-au ieșit din grajdul lor.


Sutașul, cei care-L păzeau Și toți cei care se aflau, Pe deal, în preajma lui Iisus, Cuprinși de-o cruntă groază-au spus: „A fost, precum a zis mereu: A fost Fiul lui Dumnezeu!”


Dar celălalt tâlhar, aflat Și el, pe cruce, l-a-nfruntat: „Chiar, nu te temi de Dumnezeu, De-așa vorbești, căci tu și eu, La fel, avem de îndurat Osânda care ni s-a dat?


Faptul acest e-adevărat: Primele ramuri s-au tăiat, Căci necredință au vădit, Iar tu acuma, negreșit, Stai, prin credință, în picioare. De ce să te mândrești tu, oare? Nu te-ngâmfa, ci, tot mereu, Teamă să ai! Căci Dumnezeu,


Să vă smeriți voi, așadar, Sub mâna tare-a Domnului, Pentru ca El, la vremea Lui, Să vă înalțe, sus, apoi.


Nu va avea teamă, de Tine? Și cine are să-ndrăznească, Numele Tău, să nu-L slăvească? Tu Doamne, numai Tu ești Sfânt, Iar Neamurile, câte sânt În lume, vor veni, la Tine, În fața Ta să se închine, Căci judecățile făcute, De către Tine, sunt știute De toți – că fost-au arătate – Și le-au văzut că-s minunate!”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa