10 „În țară, de veți rămânea, Vă fac să propășiți în ea, Pentru că nu vă nimicesc, Ci dimpotrivă, vă sădesc. Nu am să vă mai smulg apoi, Căci rău îmi pare, pentru voi Și pentru tot răul făcut, De care parte ați avut!
10 „Dacă veți rămâne în țara aceasta, Eu vă voi zidi și nu vă voi dărâma, vă voi planta și nu vă voi smulge, căci Îmi pare rău de răul pe care vi l-am făcut.
10 «Dacă veți rămâne în această țară, Eu vă voi construi și nu vă voi dărâma; vă voi planta și nu vă voi smulge – pentru că regret răul pe care vi l-am făcut.
10 «Dacă veți locui în țara aceasta, vă voi reclădi și nu vă voi dărâma, vă voi planta și nu vă voi smulge, pentru că regret răul pe care am vrut să vi-l fac.
10 ‘Dacă veți rămâne în țara aceasta, vă voi face să propășiți în ea, și nu vă voi nimici; vă voi sădi, și nu vă voi smulge, căci Îmi pare rău de răul pe care vi l-am făcut!
10 Dacă veți locui încă în țara aceasta, vă voi zidi și nu vă voi surpa și vă voi sădi și nu vă voi smulge; căci mă căiesc de răul pe care vi l‐am făcut.
Pe când îngerul Domnului Își întinsese brațul lui – Către Ierusalim, cătând Spre-al nimici cât mai curând – Domnul, din ceruri, S-a căit De răul ce s-a săvârșit; A zis dar, îngerului care Se pregătise să omoare, Poporul din Ierusalim: „Gata! E timpul să sfârșim!” – Și a adăugat apoi – „Îți trage brațul, înapoi!” Lângă o arie ședea Îngerul Domnului, iar ea Fusese-a unui Iebusit Care, Aravna, s-a numit.
Oameni-aceștia vor avea, Din nou, bunăvoința Mea, Căci Eu îi voi aduce iară Să locuiască-n a lor țară. Am să-i așez, am să-i sădesc Și n-am să îi mai nimicesc. N-am să-i mai smulg din țara lor, Pe oamenii ăstui popor.
Oare atuncea, Ezechia – Care avea-n Iuda domnia – Cu tot poporul la un loc, L-au omorât pe-acel proroc? Nu vă e, oare, cunoscut Că Ezechia s-a temut De Domnul? Nu a-ngenunchiat În fața Lui și s-a rugat? Domnul, atunci, nu S-a căit De răul pe cari l-a rostit În contra lor? La fel și noi Să ne împovărăm apoi, Sufletul nost’, cu bună știre, Făcând astă nelegiuire?”
Aflați că pe acel popor – Care va fi ascultător Și se supune celui care În Babilon este mai mare – Din țară, nu-l voi strămuta, Ci pe al său pământ va sta Să îl lucreze, să-l păzească Și în ținut să locuiască.”
Așa după cum am vegheat, Asupra lor – când i-am tăiat Sau când i-am smuls ori i-am lovit, I-am dărâmat și nimicit – La fel și-acum, când îi sădesc, Am să-i veghez și-am să-i zidesc. Așa va fi căci, negreșit, Domnul e Cel care-a vorbit!”
Îi voi aduce înapoi Pe cei ce sunt prinși de război Din Iuda, iar apoi – la fel – Pe cei ce sunt din Israel, Pentru că vreau să-i așez iară, Precum erau în a lor țară.
În ăst fel, Iohanan – cel care, Pe Careah, părinte-l are – Cu căpeteniile cari Peste oșteni au fost mai mari Și cu acel întreg popor N-au ascultat de Domnul lor Care le poruncise iară, Să stea în a lui Iuda țară.
Popoarele neamurilor Care în jurul vost’ fi-vor, Vor ști că Domnu-a ridicat Ceea ce s-a vădit surpat Și că Eu sunt Cel ce-a sădit Ceea ce fost-a pustiit. Iată, Eu – Domnul – sunt Acel Care-am vorbit și fac astfel.”
Cum, Efraim, să te predau? Israele, cum să te dau? Cum să îți fac ce e știut Precum că Admei i-am făcut? Cum aș putea să fac cu voi, Ca și cu Țeboimu-apoi? Inima, tare, Mi se zbate, Iar în lăuntru-Mi sunt mișcate Toate, de mila ce-o simțesc Când către tine Eu privesc.
Nu sfâșiați, straiele, voi, Ci inimile, și-napoi Veniți la Cel care, mereu, Vă este Domn și Dumnezeu, Căci El este îndurător Și îndelung e răbdător. De milă plin, S-a arătat Și-n bunătate e bogat. De relele ce le trimite – Asupră-vă îngrămădite – Și care-s gata ca să vie, Îi pare rău. Dar cine știe,
Domnul, din ceruri, a văzut Tot ce făceau și I-a părut Rău că voia să-i nimicească. A hotărât să-i izbăvească De răul ce l-a plănuit. A Lui iertare-au dobândit Cetatea și cu toți acei Ce-au fost locuitorii ei.
Și-apoi, pe Domnul L-a rugat: „Ah, Doamne Dumnezeul meu! Nu e așa cum am spus eu Pe când în țara mea eram? Tocmai acest lucru-ncercam Să-l ocolesc, când am fugit La Tars. Află că m-am gândit La toate, căci Te-am cunoscut: Că ești milos, eu am știut, Și că ești plin de îndurare; Că îndelunga Ta răbdare Durează până peste poate, Că ești bogat în bunătate Și Te căiești de rău, mereu.
„Am să mă-ntorc, după aceea, Ca să ridic, în vremea ‘ceea, Cortul lui David, la loc iar, Din prăbușire. Așadar, Ruinele am să-i zidesc Și-am să-l înalț iar, căci voiesc
Domnul va face judecată, Cu-al Său popor, curând; dar iată Că, milă, Domnul va avea, De robii Săi, când va vedea Cum că puterea le-a sleit, Când nici rob nu va fi găsit, Dar nici slobod, al Său popor.
Domnul îl însoțea, mereu, Pe cel pe cari, peste popor, Îl ridica judecător Și izbăvire îi dădea, Atâta timp cât el trăia, Pentru că-n mila Sa cea mare Văzuse bine cât de tare Erau ai Săi de chinuiți Și cât de greu erau loviți.