Când au aflat vestea, pe dată, La el s-au dus aceia cari, Peste oștiri erau mai mari. Ghedalia – cari dregător Fusese pus peste popor De cel ce fost-a așezat În Babilon ca împărat – La Mițpa, a șezut. La el, S-au dus atuncea, Ismael – Acela care îl avea, Drept tată, pe Netania – Cu Iohanan – acela care, Pe Careah, părinte-l are. Fiul lui Tanhumet, numit Seraia, i-a mai însoțit. El, din Netofa, se trăgea. Mai merse și Iazania, Fiul lui Macatit. Cu ei, Au mers și oamenii acei Ce se aflau în slujba lor.
Ieremia 42:1 - Biblia în versuri 20141 Toți căpitani-aceia cari Peste popor erau mai mari, Cu Iohanan – acela care, Pe Careah, părinte-l are – Cu cel chemat Iezania – Care, părinte, îl avea Pe Hosea – iar pe lângă ei, Întreg poporul de Iudei, Onani mutuwoMabaibulo enansoNoua Traducere Românească1 Apoi toți conducătorii armatelor, Iohanan, fiul lui Careah, Iezania, fiul lui Hoșaia, și tot poporul, de la cel mai mic la cel mai mare, s-au apropiat Onani mutuwoBiblia în Versiune Actualizată 20181 Apoi toți conducătorii luptătorilor, Iohanan – fiul lui Careah – Iezania – fiul lui Hoșaia – și tot poporul de la cel mai mic până la cel mai mare, Onani mutuwoVersiunea Biblia Romano-Catolică 20201 Atunci s-au apropiat căpeteniile armatelor, Iohanán, fiul lui Caréah, Iezanía, fiul lui Oséa, și tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare, Onani mutuwoBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu1 Toate căpeteniile oștilor, Iohanan, fiul lui Careah, Iezania, fiul lui Hosea, și tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare, au înaintat Onani mutuwoTraducere Literală Cornilescu 19311 Atunci toți mai marii oștirilor și Iohanan, fiul lui Careah, și Iezania, fiul lui Hosea, și tot poporul, de la mic până la mare s‐au apropiat Onani mutuwo |
Ieremia 42:1
25 Mawu Ofanana
Domnul a zis: „Eu văd prea bine, Când se apropie de Mine Poporu-acesta se vădește Că doar cu gura Mă cinstește. Inima, însă, el și-o ține, Mereu, departe-a fi de Mine, Iar teama ce-o împărtășește Față de Mine, se vădește Că este numai o măsură De omenească-nvățătură, Ținând de datina pe care Poporu-acesta doar, o are.
„Lucrul acest să-l ascultați Voi toți acei care purtați, Azi, numele lui Israel Și cari sunteți Iudei, de fel. Casă-a lui Iacov, ia aminte Și-ascultă dar, aste cuvinte. Ascultați toți, voi cari, mereu, Spre-al lui Israel Dumnezeu V-ați întors ochii și-ați strigat, Voi toți cei care ați jurat Pe sfântul Nume-al Domnului, Dar n-ați venit în fața Lui, În adevăr să vă vădiți Oameni a fi, neprihăniți!
În acel timp, Ghedalia, La Mițpa, tabăra-și avea. În mare grabă, pân’ la el S-au dus, atuncea, Ismael – Acela care îl avea, Drept tată, pe Netania – Cu Iohanan – acela care, Pe Careah, părinte-l are. Fiul lui Tanhumet, numit Seraia, i-a mai însoțit. I-au mai avut însoțitori Și pe ai lui Efai feciori. Oameni-aceștia se vădeau Că din Netofa se trăgeau. Mai merse la Ghedalia, Atuncea, și Iazania, Fiul lui Macatit. Cu ei, S-au dus și oamenii acei Ce se aflau în slujba lor.
În urmă, Iohanan – cel care, Pe Careah, părinte-l are – Cu căpitanii lui – cei cari Peste oșteni erau mai mari – Au strâns întreg poporu-acel Ce-a fost răpit de Ismael – De fiul lui Netania – Atunci când, pe Ghedalia, L-a omorât și, înapoi, Cu toți plecară, mai apoi. Printre cei strânși se mai găseau Oameni cari de război erau, Femei, copii și slujitori, Precum și fameni-dregători. Din Gabaon, ei i-au luat Și au pornit la drum, de-ndat’.
Pentru că-n acest fel au vrut, Departe, a se ține ei, De neamurile de Haldei, Temându-se de ce urmare Putea avea fapta pe care O săvârșise Ismael – Al lui Netania – când el Ucise pe Ghedalia – Cari, pe Achim, tată-l avea – Care pus fost-a dregător, Peste-al Iudeilor popor, Tocmai de către cel aflat În Babilon, ca împărat.
Vă spun dar: seama să luați Ca singuri să nu vă-nșelați, Dacă pe mine m-ați trimis La Domnul și astfel mi-ați zis: „Venim să te rugăm, apoi, Să mijlocești tu, pentru noi, La al nost’ Domn și Dumnezeu, Acum, în ceasu-acesta greu. Ceea ce trebuie făcut, Tu să ne faci de cunoscut! Ne spune voia Domnului Și-o să-mplinim porunca Lui! Vom împlini dar, a Sa vrerea, Făcând tot ceea ce ne cere!”
Azaria – cari se vădea, Pe Hosea, tată, că-l avea – Cu Iohanan – acela care, Pe Careah, părinte-l are – Și cu toți oamenii aflați În acel loc mai îngâmfați Și-i ziseră lui Ieremia: „Minți! Nu aceasta e solia, De la al nostru Dumnezeu, Venită-n ceasu-acesta greu! Nu ești, din partea Domnului, Însărcinat tu, să ne spui: „Iată că voi sunteți opriți Ca, în Egipt, să locuiți!”
Am să iau astă rămășiță, Care-i din a lui Iuda viță – Cari spre Egipt vrea să pornească, Acolo ca să locuiască, Pentru o vreme – și să știți Precum că fi-vor nimiciți. Îi va ajunge sabia, Cu ciuma și cu foametea. Vor fi o pricină, în țară, De-afurisenie și ocară Și de blestem, de spaimă mare Și groază, pentru fiecare.
Duhul m-a dus – căci m-a răpit – La poarta de la răsărit A Casei Domnului, aflată Spre răsărit pusă. Și iată Că douăzeci și cinci erau Numărul celor cari ședeau În acel loc. Când m-am uitat Mai bine, eu am observat Că omul care se găsea În mijloc, e Iazania – Cari, lui Azur, îi e fecior. De-asemeni, în mijlocul lor, Era Pelatia – cel care, Părinte, pe Benaia-l are. Ei, căpetenii, se vădeau, Peste popor, că se aflau.
În a lor față, se aflau Mai mulți bătrâni, care erau Din Israel. În număr deci, Se ridicau la șaptezeci. În al lor mijloc se vădea Că se afla Iazania Cari, lui Șafan, îi e fecior. În mâinile bătrânilor, Cădelnițele fumegau. În acest fel, nori groși scoteau, Mereu, cădelnițele-acele, Căci se ardea tămâie-n ele.
Zotsatsa