8 În acel timp, Ghedalia, La Mițpa, tabăra-și avea. În mare grabă, pân’ la el S-au dus, atuncea, Ismael – Acela care îl avea, Drept tată, pe Netania – Cu Iohanan – acela care, Pe Careah, părinte-l are. Fiul lui Tanhumet, numit Seraia, i-a mai însoțit. I-au mai avut însoțitori Și pe ai lui Efai feciori. Oameni-aceștia se vădeau Că din Netofa se trăgeau. Mai merse la Ghedalia, Atuncea, și Iazania, Fiul lui Macatit. Cu ei, S-au dus și oamenii acei Ce se aflau în slujba lor.
8 au venit împreună cu oamenii lor la Ghedalia, la Mițpa. Aceștia erau: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan și Ionatan, fiii lui Careah, Seraia, fiul lui Tanhumet, fiii netofatitului Efai și Iaazania, fiul unui maacatit.
8 Atunci au venit împreună cu oamenii lor la Ghedalia, în Mițpa. Aceștia erau: Ismael – fiul lui Netania –, Iohanan și Ionatan – fiii lui Careah –, Seraia – fiul lui Tanhumet –, fiii netofatitului Efai și Iaazania – fiul unui maacatit.
8 Și au venit la Ghedalía, la Míțpa, Ismaél, fiul lui Netanía, Iohanán și Ionatán, fiii lui Caréah, Seráia, fiul lui Tanhumét, fiii lui Efái din Netófa și Iesanía, un om din Maáca, ei și oamenii lor.
8 s-au dus la Ghedalia, la Mițpa, și anume: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan și Ionatan, fiul lui Careah, Seraia, fiul lui Tanhumet, fiii lui Efai din Netofa, și Iezania, fiul unui maacatit, ei și oamenii lor.
8 Atunci au venit la Ghedalia la Mițpa, Ismael, fiul lui Netania, și Iohanan și Ionatan, fiii lui Careah, și Seraia, fiul lui Tanhumet, și fiii lui Efai, Netofatitul, și Iezania, fiul unui Maacatit, ei și bărbații lor.
Toți Amoniți-au priceput Cum că prin ceea ce-au făcut, Ajuns-au ca, urâți, să fie, De-a lui Israel seminție. De-aceea, oameni și-au tocmit Și de război s-au pregătit, Iar pedestrimea adunată, Din Siria a fost luată. Erau la douăzeci de mii Dintre ai Siriei copii. Unii, din Bet-Rehob, veneau; Alții, din Țoba, se trăgeau; De la cel care-nscăunat A fost, în Maca, împărat, O mie de oșteni chemară, Iar doisprezece mii luară Dintre aceia care sânt Aflați pe-al Tobului pământ.
Când Amoniții i-au zărit, În mare grabă au ieșit Și-n linie – pentru război – S-au așezat cu toți apoi, Chiar lângă poarta de intrare, Pe cari cetatea lor o are. Oastea din Siria luată, În câmp fusese așezată, Căci la un loc s-au adunat Cei cari din Țoba au plecat, Cei de la Maca, din Rehob, Precum și cei veniți din Tob.
În urma lui, apoi, venea Elifelet, acela care, Pe Ahasbai, părinte-l are. El era fiu de Macatit. Urmează Eliam, venit Din Ghilo. El este cel care, Pe-Ahitofel, părinte-l are.
Când au aflat vestea, pe dată, La el s-au dus aceia cari, Peste oștiri erau mai mari. Ghedalia – cari dregător Fusese pus peste popor De cel ce fost-a așezat În Babilon ca împărat – La Mițpa, a șezut. La el, S-au dus atuncea, Ismael – Acela care îl avea, Drept tată, pe Netania – Cu Iohanan – acela care, Pe Careah, părinte-l are. Fiul lui Tanhumet, numit Seraia, i-a mai însoțit. El, din Netofa, se trăgea. Mai merse și Iazania, Fiul lui Macatit. Cu ei, Au mers și oamenii acei Ce se aflau în slujba lor.
În luna-a șaptea, Ismael, Cu zece oameni după el, A mers pân’ la Ghedalia. Fecior al lui Netania Și Elișama, fost-a el. La Mițpa, merse Ismael Și l-a ucis pe dregător, Cu tot al său întreg popor, În care se aflau Iudei Și-o bună parte de Haldei.
Și Maharai a mai urmat, Cari din Netofa, e plecat. Cel care-n urmă-i a venit, Tot din Netofa, a ieșit; El se numea Heled, cel care, Pe Bana, drept părinte-l are.
Fiii lui Salma: la-nceput, Pe Betleem doar, l-a avut, Din care-n lume sunt ieșiți Toți cei ce sunt Netofatiți. În urma lui, cel ce-a venit, Atrot-Bet-Ioab, s-a numit. Hați-Hamanahti urmează Și Țoreiții se-ntrupează;
Când a plecat Zorobabel, A mers și Iosua cu el, Neemia și cu Seraia, Cu Mardoheu și Reelaia. Bilșan, apoi, i-a mai urmat; Mispar s-a mai alăturat Și cu Bigvai și cu Rehum. Baana i-a-nsoțit la drum. Iată bărbații cei pe care, Neamul lui Israel îi are:
Din Betleem au mai venit Și din Netofa au sosit Oameni, iar când se adunară Cu toți, o sută numărară, La care s-au adăugat Încă optzeci și opt, de-ndat’.
Când l-au văzut aceia cari Se dovedeau a fi mai mari, Pe Ieremia l-au bătut, Iar să-l asculte nu au vrut. După aceea, l-au luat Și-n temniță l-au aruncat, Căci temnița era făcută În casa ce a fost avută De Ionatan, acela care, Rangul de logofăt, îl are.
Acum, ascultă – te rog eu – Tu împărate, domnul meu! Fie ca ruga mea rostită ‘Nainte-ți, să fie primită! Nu mă trimite la-nchisoare, Din nou, în casa ce o are Cel care, Ionatan, se cheamă Și-i logofăt. De bună seamă, Dacă voi merge înapoi, Mă tem că am să mor apoi!
Tu să le spui: „Eu l-am rugat, Pe Zedechia – pe-mpărat – Să nu mă vâre la-nchisoare, Din nou, în casa cea în care Și înainte m-a trimis Și-i a lui Ionatan. I-am zis Să se arate-ndurător, Căci teamă mi-e că am să mor!”
Iudeii care au șezut În al Moabului ținut, Sau cei aflați la Amoniți, Ori cei cari fost-au risipiți În țara Edomiților Și-n țările din jurul lor, Aflară că acela care, În Babilon era mai mare, O rămășiță a lăsat În Iuda și a așezat În fruntea ăstui mic popor, Pe un Iudeu, drept dregător. El s-a numit Ghedalia Iar pe Achim, tată-l avea Și-apoi, pe spița neamului, Șafan fusese tatăl lui.
La Mițpa, la Ghedalia, Au mai venit, de-asemenea, Și Iohanan – acela care, Pe Careah, părinte-l are – Cu căpitanii oștilor Aflați pe câmp, cu toți ai lor.
În fața lui, ei toți s-au dus Și-apoi în acest fel i-au spus: „Nu știi că Balis – cel aflat, Peste-Amoniți ca împărat – L-a-nsărcinat pe Ismael Să te omoare? Omu-acel E fiul lui Netania.” Degeaba, căci Ghedalia – Cari este-al lui Achim fecior – N-a vrut să creadă vorba lor.
Atuncea Iohanan – cel care, Pe Careah, părinte-l are – La Mițpa, lui Ghedalia, I-a spus în taină ce gândea: „Eu vreau, mărite dregător, Să merg degrabă, să-l omor Pe fiul lui Netania – Pe Ismael – căci nimenea, Nicicând, nu va afla nimic. Mă lasă dar, să fac cum zic. Mai bine, piară Ismael! De ce să te omoare el? De ce, oare, să reușească, În urmă, să îi risipească Pe-acești Iudei care – vezi bine – Se strâng, acuma, lângă tine? Să moară a lui Iuda viță, Pierind această rămășiță?”
Atunci, prorocul a plecat La Mițpa și s-a așezat, În urmă, la Ghedalia Cari, pe Achim, tată-l avea, Și a rămas – în acest fel – Lângă poporul său, și el. Puțini Iudei se mai aflară Și mai rămaseră în țară.
În luna-a șaptea, Ismael, Cu zece oameni după el, A mers pân’ la Ghedalia. Fecior al lui Netania Și Elișama fost-a el. Știut este că Ismael Partea făcea, cu vița lui, Din neamul împăratului. La Mițpa sta Ghedalia – Cari, pe Achim, tată-l avea – Atunci când merse Ismael, Cu zece oameni, pân’ la el. Cu toți, la masă, au șezut Și au mâncat și au băut.
Dar Iohanan – acela care, Pe Careah, părinte-l are – Precum și toți aceia cari Peste oșteni erau mai mari, De veste-au prins și au știut De răul ce a fost făcut De fiul lui Netania Cari, Ismael, drept nume-avea.
Cu oamenii ce îi avea, Feciorul lui Netania, Când de la masă s-au sculat, Cu sabia s-a aruncat Asupra lui Ghedalia – Cari, pe Achim, tată-l avea Și pe Șafan. În acest fel, Ucis a fost, de Ismael, Cel ce-a fost pus drept dregător Peste-al Iudeilor popor, De către marele-mpărat La Babilon înscăunat.
Toți căpitani-aceia cari Peste popor erau mai mari, Cu Iohanan – acela care, Pe Careah, părinte-l are – Cu cel chemat Iezania – Care, părinte, îl avea Pe Hosea – iar pe lângă ei, Întreg poporul de Iudei,
Când Ieremia a aflat Ce a spus Domnul, i-a chemat Pe Iohanan – acela care, Pe Careah, părinte-l are – Pe căpeteniile cari Peste popor erau mai mari Și pe acel întreg popor Ce-i însoțea. În fața lor,
Azaria – cari se vădea, Pe Hosea, tată, că-l avea – Cu Iohanan – acela care, Pe Careah, părinte-l are – Și cu toți oamenii aflați În acel loc mai îngâmfați Și-i ziseră lui Ieremia: „Minți! Nu aceasta e solia, De la al nostru Dumnezeu, Venită-n ceasu-acesta greu! Nu ești, din partea Domnului, Însărcinat tu, să ne spui: „Iată că voi sunteți opriți Ca, în Egipt, să locuiți!”
În urmă, Iohanan – cel care, Pe Careah, părinte-l are – Cu căpeteniile cari Peste oșteni au fost mai mari Au strâns întreaga rămășiță Care-i din a lui Iuda viță Și cari, din pribegie, iară, Se-ntoarse ca să stea în țară.
Iair – feciorul lui Manase – În stăpânire-atunci luase Ținutu-Argob, pân’ la hotare, Cu țările acelea care Sunt ale Gheșuriților Și ale Macatiților, Punând apoi, numele lui, Cetăților Basanului, Încât știut e al lor șir, Drept târgurile lui Iair.
Og stăpânea Hermonul tot, Salca, Basanul și-ajungea Al său hotar de atingea Ținutul Gheșuriților Precum și-al Macatiților. Mai stăpânea și jumătate Dintre ținuturile-aflate În Galaad și ajungea Al său hotar de atingea Ținuturile lui Sihon Care domnea peste Hesbon.