15 Atuncea Iohanan – cel care, Pe Careah, părinte-l are – La Mițpa, lui Ghedalia, I-a spus în taină ce gândea: „Eu vreau, mărite dregător, Să merg degrabă, să-l omor Pe fiul lui Netania – Pe Ismael – căci nimenea, Nicicând, nu va afla nimic. Mă lasă dar, să fac cum zic. Mai bine, piară Ismael! De ce să te omoare el? De ce, oare, să reușească, În urmă, să îi risipească Pe-acești Iudei care – vezi bine – Se strâng, acuma, lângă tine? Să moară a lui Iuda viță, Pierind această rămășiță?”
15 Atunci Iohanan, fiul lui Careah, i-a vorbit în secret lui Ghedalia, la Mițpa, zicând: ‒ Lasă-mă, te rog, să mă duc și să-l omor pe Ismael, fiul lui Netania, și nimeni nu va ști. De ce să te omoare el și, astfel, să se împrăștie din nou iudeii care s-au strâns la tine și să piară rămășița lui Iuda?
15 Atunci Iohanan – fiul lui Careah – i-a zis în secret lui Ghedalia la Mițpa: „Lasă-mă să mă duc și să îl omor pe Ismael – fiul lui Netania – și nimeni nu va ști (că eu am făcut acest lucru cu aprobarea ta). De ce să te omoare el și astfel să se împrăștie din nou iudeii care s-au strâns la tine și să dispară puținii oameni care au rămas în teritoriul numit Iuda?”
15 Iohanán, fiul lui Caréah, i-a zis lui Ghedalía în secret la Míțpa: „Dă-mi voie să merg să-l lovesc pe Ismaél, fiul lui Netanía, și nu va ști nimeni! De ce să-ți ia viața și să împrăștie întregul Iúda care este adunat la tine și să nimicească restul lui Iúda?”.
15 Și Iohanan, fiul lui Careah, a spus în taină lui Ghedalia, la Mițpa: „Dă-mi voie să mă duc să omor pe Ismael, fiul lui Netania. Nimeni n-are să știe. Pentru ce să te omoare el și să se risipească toți cei din Iuda care s-au strâns la tine și să piară rămășița lui Iuda?”
15 Și Iohanan, fiul lui Careah, a vorbit în ascuns lui Ghedalia în Mițpa, zicând: Să mă duc, rogu‐te, și voi lovi pe Ismael, fiul lui Netania, și nimeni nu va ști: de ce să‐ți ia el viața și să fie împrăștiați toți cei din Iuda care sunt adunați în jurul tău și să se piardă rămășița lui Iuda?
Poporul s-a împotrivit Și-a zis: „Nu este nimerit Să mergi alăturea de noi, Căci dacă vom fugi apoi, N-o să ia seama nimenea. Chiar jumătate de-ar cădea Din rândul nostru – și-au să vază Vrăjmașii noștri – nu contează. Însă tu singur – precum știi – Faci cât ar face zece mii Dintre ai noștri. E mai bine Ca la distanță a te ține Și numai când crezi – împărate – Să ieși afară din cetate, Și să ne vii în ajutor.”
Ișbi-Benob a fost zărit De Abișai, care-a venit În mare grabă, de îndat’, Să-l sprijine pe împărat. Pe Filistean, el l-a ucis Și-apoi, oamenii săi au zis Către-mpărat: „Dă-te-napoi! Să nu mai ieși, nicicând, cu noi – Ca să te lupți – ca nu cumva, Să te omoare cineva! Păzește-te dar, căci altfel, Ne stingi lumina-n Israel!”
În acel timp, Ghedalia, La Mițpa, tabăra-și avea. În mare grabă, pân’ la el S-au dus, atuncea, Ismael – Acela care îl avea, Drept tată, pe Netania – Cu Iohanan – acela care, Pe Careah, părinte-l are. Fiul lui Tanhumet, numit Seraia, i-a mai însoțit. I-au mai avut însoțitori Și pe ai lui Efai feciori. Oameni-aceștia se vădeau Că din Netofa se trăgeau. Mai merse la Ghedalia, Atuncea, și Iazania, Fiul lui Macatit. Cu ei, S-au dus și oamenii acei Ce se aflau în slujba lor.
La Ieremia-au alergat Și-n acest fel au cuvântat: „Bine primită, vrem să fie Ruga ce ți-o aducem ție! Venim să te rugăm, apoi, Să mijlocești tu, pentru noi, La al tău Domn și Dumnezeu, Pentru că știi cât ni-e de greu. Mulți fost-am, dar în acest ceas, Puțini – vezi bine – am rămas.
Cei cari, cu David, s-au aflat, Au zis: „Azi, Domnul ți l-a dat, În mână, pe vrăjmașul tău, Care voia să-ți facă rău. Acuma, iată, vei putea Să-i faci ceea ce-ți va plăcea.” David, atuncea, s-a sculat Și-a mers, tiptil, de i-a tăiat – În timp ce Saul, dus, dormea – Un colț din haina ce-o avea.
Atunci, îi zise Abișai, Lui David: „Azi, în mână-l ai, Pe-al tău vrăjmaș, căci Dumnezeu Ți-l dăruiește. Iată, eu – Dacă-mi dai voie – îl lovesc Cu sulița, și-l pironesc, Jos, la pământ, într-o clipită, C-o lovitură iscusită. N-am să lovesc a doua oară, Căci el, din prima, o să piară.”