Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 39:9 - Biblia în versuri 2014

9 Nebuzardan – acela care, Peste străjeri era mai mare – În Babilon, robi i-a luat Pe cei care au mai scăpat Din oamenii ce se vădeau Că în Ierusalim ședeau, Cu toată rămășița care Țara lui Iuda o mai are.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

9 Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a dus în captivitate în Babilon poporul care mai rămăsese în cetate, împreună cu toți cei care i se predaseră și cu toată rămășița poporului.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

9 Nebuzaradan – comandantul gărzilor – a luat poporul care mai rămăsese în oraș și l-a dus în captivitate în Babilon. Împreună cu ei a mai dus pe toți cei care i se predaseră împreună cu toți ceilalți care mai rămăseseră din popor.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

9 Pe celălalt popor care a rămas în cetate și pe ceilalți care s-au dus la el și pe celălalt popor care a rămas, Nebuzaradán, mai-marele peste gărzi, i-a deportat în Babilón.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

9 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi la Babilon pe aceia din popor care rămăseseră în cetate, pe cei ce se supuseseră lui și pe rămășița poporului.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

9 Dar rămășița poporului care rămăsese în cetate și pe cei ce trecuseră la el, rămășița poporului care rămăsese, Nebuzaradan, capul gărzii, a dus‐o prinsă în Babilon.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 39:9
20 Mawu Ofanana  

Madianiții l-au vândut Pe Iosif. El a încăput Pe mâinile lui Potifar. Egiptul i-a fost țară, iar Stăpân, un mare dregător Și căpitan al străjilor Lui Faraon, iar casa lui, A fost casa stăpânului.


„Ai tăi feciori, vor fi luați Și fameni fi-vor așezați, Drept slugi ale-mpăratului Din țara Babilonului.”


Nebuzardan, prinși de război, Luat-a sufletele toate, Cari mai rămaseră-n cetate. În acest fel, i-a înrobit Și pe toți cei care-au fugit La împăratul cel pe care, În frunte, Babilonu-l are, Dar și pe cei ce i-a aflat Atunci, acolo. A lăsat


Când a sfârșit aceste toate, Nebuzardan – acela care, Peste străjeri, era mai mare – Pe toți, spre Ribla, i-a-ndreptat Și-acolo i-a înfățișat La împăratul cel pe care, În frunte, Babilonu-l are;


Pe ne-așteptate, o să fie Al meu popor dus în robie. Bogații cari erau în țară, Atunci, de foame au să piară, Iar gloatele nenumărate De sete-ajunge-vor uscate.


„Căci Domnu-a zis: „Iată, voiesc, Pe cei ce-n țară locuiesc, Departe să-i arunc. Apoi, Îndeaproape strânge-i-voi, Să sufere și să simțească.”


De-aceea, Eu vă voi muta Din astă țară și veți sta În altă țară, neștiută, Care vă e necunoscută, Pe care nu o cunoșteau Ai voști’ părinți, pe când trăiau. Veți sluji altor dumnezei Și vă veți închina la ei, Pentru că nu veți mai avea Parte, de îndurarea mea!”


Dar ca smochinele acele Ce nu se pot mânca de rele Ce se vădesc, va fi cel care, Drept Zedechia, nume are Și este-n Iuda împărat. La fel se va fi întâmplat Cu căpeteniile lui, Cu a Ierusalimului Popor, care, o rămășiță, Va fi, din a lui Iuda viță, Trăind aici, în țara lui, Precum și-n a Egiptului.


Când auzit-a Zedechia, Cuvintele lui Ieremia, A zis: „Mi-e teamă de Iudei, Căci mulți trecut-au la Haldei. Mă tem să nu ajung, vreodat’, În mâna lor ca să fiu dat De oștile Haldeilor, Batjocură să le fiu lor.”


Iată cuvântul cel de sus, Care de Domnul a fost spus Lui Ieremia-n vremea care, Nebuzardan – capul cel mare Al străjii – l-a eliberat Din Rama, unde-a fost legat Cu lanțuri spre-a fi dus apoi – Cu toți ceilalți prinși de război Din Iuda – robi la cel aflat În Babilon, drept împărat.


Vestea s-a răspândit, pe dată, Și s-a aflat în țara toată Că pus fusese, dregător, Ghedalia, peste popor, De către cel ce-i așezat În Babilon, ca împărat. La el s-au dus, atunci, cei cari Peste oștiri erau mai mari Și încă-n câmpuri mai ședeau Cu oștile ce le aveau. Știau că lui Ghedalia – Cari, pe Achim, tată-l avea – I-au fost, atunci, încredințați Atât femei, prunci și bărbați, Cât și săracii ce scăpară Și n-au fost strămutați din țară.


Când a sfârșit aceste toate, Nebuzardan – acela care Peste străjeri era mai mare – Pe toți, spre Ribla, i-a-ndreptat Și-acolo i-a înfățișat La împăratul cel pe care În frunte Babilonu-l are;


Iar împăratu-a poruncit Să îi ucidă, negreșit. Astfel, la Ribla – în Hamat – Uciși au fost cu toți, de-ndat’.


Dar Daniel a glăsuit, Cu minte și cu judecată, Când căpetenia-nsărcinată Cu prinderea-nțelepților Și-apoi cu omorârea lor, În a lui față a venit, Ca să îl piardă, negreșit. Acel care a căpătat Porunca de la împărat Să îi omoare, se numea Drept Arioc și se vădea A fi mai marele pe care Ceata străjerilor îl are.


Ale Israelului ramuri, Am să le-mprăștii printre neamuri. Am să scot sabia apoi, Ca să alerge după voi. Țara, atunci, va rămânea Ca un pustiu; de-asemenea, Cetățile voastre-ntărite Au să rămână pustiite.


Domnul, a voastră adunare, O-mprăștie peste popoare, Lăsând din ale voastre ramuri Un număr mic doar, printre neamuri,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa