Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 39:5 - Biblia în versuri 2014

5 Însă Haldeii i-au zărit Și pe-a lor urmă au pornit. În câmpul Ierihonului, Pe Zedechia cu ai lui, I-au prins și i-au înfățișat La cel ce fost-a împărat În Babilon. La Ribla dar, Se-aflase Nebucadențar, În al Hamatului ținut. De-ndată ce el i-a văzut Pe prinși-aceia de război, O hotărâre-a dat apoi, În contra lor și imediat,

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

5 Armata caldeenilor i-a urmărit însă și l-a ajuns pe Zedechia în câmpiile Ierihonului. L-au capturat și l-au dus la Nebucadnețar, împăratul Babilonului, la Ribla, în țara Hamatului, unde acesta a rostit o sentință împotriva lui.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

5 Dar armata caldeenilor i-a urmărit; și l-a ajuns pe Zedechia în câmpiile Ierihonului. L-au capturat și l-au dus la Nabucodonosor – regele Babilonului – la Ribla, pe teritoriul Hamatului. El a pronunțat o sentință împotriva lui.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

5 Dar armata caldéilor i-a urmărit și l-au ajuns pe Sedecía în stepele din Ierihón. L-au luat și l-au adus la Nabucodonosór, regele din Babilón, la Ríbla, în ținutul Hamát, și el a rostit asupra lui judecata.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

5 Dar oastea haldeenilor i-a urmărit și a ajuns pe Zedechia în câmpiile Ierihonului. L-au luat și l-au dus la Nebucadnețar, împăratul Babilonului, la Ribla, în țara Hamatului; el a dat o hotărâre împotriva lui.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

5 Dar oastea haldeilor i‐a urmărit și au ajuns pe Zedechia în șesurile din Ierihon, l‐au prins și l‐au suit la Nebucadnețar, împăratul Babilonului, la Ribla în țara Hamatului și el a rostit o judecată asupra lui.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 39:5
26 Mawu Ofanana  

Toi – cel cari fost-a împărat, Peste Hamat înscăunat – Atuncea când a auzit Precum că David a zdrobit A lui Hadadezer armată,


În Israel, acela care Era-n Asiria mai mare, Oameni – în urmă – a adus Și la Samaria i-a pus Să locuiască. Ei erau Din Babilon. Alții veneau Din Cuta, Ava și Hamat, În timp ce alții au plecat Tocmai de la Sefarvaim. Pe toți aceștia, îi găsim În așezările pe care, Țara Samariei le are.


Mai marele Egiptului, Cel care Neco e chemat, La dus la Ribla, în Hamat, Unde apoi l-a-nlănțuit. O gloabă, el a rânduit Asupra țării, căci voia, Talanți de-argint, să i se dea. Argintul care l-a cerut, Talanți, o sută, a avut. La ei s-a mai adăugat Și un talant, din aur dat.


Atunci, Haldeii l-au luat Pe al lui Iuda împărat, Să-l ducă la acela care, În Babilon, era mai mare. L-au dus la Ribla așadar, Și-acolo, Nebucadențar, O judecată a rostit În contră-i și l-a osândit.


Iar Dumnezeu S-a mâniat Și a trimis, peste popor, Oastea Asirienilor. Manase a fost prins apoi, Fiind luat rob de război. Lanțuri de-aramă au luat Asirienii, l-au legat Și-apoi, astfel, în lanțuri pus, La Babilon a fost adus.


Ci căpeteniile tale Fug împreună. A lor cale E, însă, de arcași tăiată. Locuitorii tăi, deodată, Se pomenesc prinși de război Și robi ajung a fi apoi, Deși încearcă fiecare Să fugă către larga zare.


Pe Zedechia – cel aflat, În Iuda, pus ca împărat – Pe slugile-mpăratului Și pe întreg poporul lui – Care de ciumă au scăpat, De sabie și n-au picat Uciși de foame și nevoi, Am să îi las s-ajungă-apoi, Pe mâinile celui aflat În Babilon, drept împărat. Acolo, Nebucadențar O să îi prigonească iar. Cu sabia o să-i omoare Și nu vor mai avea scăpare.


Dar ca smochinele acele Ce nu se pot mânca de rele Ce se vădesc, va fi cel care, Drept Zedechia, nume are Și este-n Iuda împărat. La fel se va fi întâmplat Cu căpeteniile lui, Cu a Ierusalimului Popor, care, o rămășiță, Va fi, din a lui Iuda viță, Trăind aici, în țara lui, Precum și-n a Egiptului.


Dar dacă n-ai să te supui, Scăpare pentru tine nu-i! În mâinile Haldeilor O să ajungă-al tău popor Și-apoi în urmă, ăstui loc Are să i se pună foc.”


Haldeii au să-ți ia – să știi – Nevestele și ai tăi fii. O pradă a Haldeilor Ai să ajungi. Din mâna lor, Nu vei avea nici o scăpare. Prins ai să fii de-acela care, În Babilon, e așezat Pe scaunul de împărat. Cetatea ta și acest loc Arse vor fi, apoi, cu foc.”


E vânt năpraznic, vânt ce vine, Din acel loc, până la Mine! Am să rostesc acum, de-ndată, Ce hotărâre-a fost luată!”


Pe Faraonul cel chemat Hofra, care-i înscăunat Peste Egipt, îl las să cadă Vrăjmașilor în mâini, drept pradă, Așa după cum e știut Că-n Iuda Eu i-am mai făcut Lui Zedechia, cel aflat Peste popor drept împărat, Atunci când a ajuns să cadă Lui Nebucadențar drept pradă, Adică celui cari, pe tron, Este-mpărat în Babilon, Care mereu îl dușmănea Și a lui moarte o dorea.”


Iată cuvântul Domnului, Privind soarta Damascului: „Hamatul și Arpadul, pline, Ajuns-au de mare rușine. Rușinea e pe a lor față Și în obraji le-a pus roșeață, Pentru că ele au aflat O veste rea ce le-a speriat, Iar frica lor e-atât de mare, Astfel încât nici un leac n-are. Ca marea cea dezlănțuită, Nu poate ea fi potolită.


În pribegie e plecat Iuda, căci este apăsat. Din pricină că-i greu muncit, Ajuns-a a fi izgonit, Iar locuința-i se vădește Că între neamuri se găsește. Acolo, el nu află tihnă Și n-are parte de odihnă! Prigonitori l-au atacat, Când el era mai strâmtorat.


Acela ce ne-a fost suflare A vieții – unsul cel pe care Îl avea Domnul – înadins, În gropile lor a fost prins. Prins a ajuns să fie el, Cu toate că ziceam astfel: „La umbră, sub ale lui ramuri, O să trăim noi, printre neamuri.”


Ei, împotriva ta, vin toți, Cu arme, care și cu roți Și cu mulțime de popoare, Cu scut, cu coifuri lucitoare Și paveze. Încredințată Le este a ta judecată, Iar a lor lege o vor ține Când te vor judeca pe tine.


El e grozav și-nfricoșat Și din el însuși și-a luat Și dreptul și a lui mărire.


Bărbați-aceia s-au suit Pe munte și au iscodit Țara, așa cum s-a cerut. Ei, cercetare, au făcut, De la pustia Țin pornind Și-n urmă, la Rehob sosind, Care se află așezat Pe-un drum ce duce la Hamat.


Urmează-apoi țara pe care Neamul Ghibliților o are, Și tot Libanul risipit În părțile de răsărit – De la Bal-Gad, în sus, pornind, La muntele Hermon ieșind, Și până hăt departe-n zare, Spre a Hamatului intrare.


Aproape patruzeci de mii Erau ai lui Israel fii, Toți la olaltă adunați, Gata de luptă și-narmați, Șezând în fața Domnului, Pe câmpul Ierihonului.


Deci la Ghilgal, a poposit Poporul și s-a pregătit Ca Paștele să îl serbeze, Căci trebuia ca să urmeze A paisprezecea zi – în care Țineau această sărbătoare. Chiar în acea lună din an, Trecuseră peste Iordan, Și-au stat pe-ntinsul câmpului Din fața Ierihonului.


Iată ce neamuri se găseau În țară: Filisteni erau, Apoi Heviți și Canaaniți, Și mai erau și Sidoniți. Neamul de Filisteni avuse Cinci domnitori care-l conduse. Heviții toți au locuit În muntele, Liban, numit. Hotarul lor se întindea Din Bal-Harmon și ajungea Pân’ la intrarea locului Cari este al Hamatului.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa