Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 39:4 - Biblia în versuri 2014

4 Când Zedechia i-a văzut, Nimic, să facă, n-a putut. Cu ai săi oameni de război, A părăsit cetatea-apoi. Când înserarea a venit, Înspăimântați ei au fugit, Mergând de-a lungul drumului Grădinii împăratului, Ieșind pe poarta ce-i aflată Acolo, poartă așezată La cele două ziduri mari. Au luat drumu-acela cari Se îndrepta către câmpie, Sperând ca izbăviți să fie.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

4 Când Zedechia, regele lui Iuda, și toți războinicii lui i-au văzut, au fugit. Ei au ieșit din cetate în timpul nopții, pe drumul grădinii regelui, prin poarta dintre cele două ziduri, și au luat-o pe drumul spre Araba.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

4 Când i-au văzut atât Zedechia – regele celor numiți Iuda – cât și toți luptătorii lui, au fugit. Ei au abandonat orașul în timpul nopții, mergând pe drumul grădinii regelui. Au ieșit trecând prin poarta dintre cele două ziduri; și s-au dus pe drumul spre Araba.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

4 Când i-au văzut Sedecía, regele lui Iúda, și toți oamenii de luptă, au fugit și au ieșit noaptea din cetate pe drumul spre grădina regelui; prin poarta dintre cele două ziduri au ieșit pe calea spre Arabáh.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

4 Zedechia, împăratul lui Iuda, și toți oamenii de război, cum i-au văzut, au fugit și au ieșit noaptea din cetate, pe drumul grădinii împăratului, pe poarta dintre cele două ziduri, și au apucat pe drumul câmpiei.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

4 Și a fost așa: cum i‐au văzut Zedechia, împăratul lui Iuda, și toți bărbații de război au fugit și au ieșit noaptea din cetate pe calea grădinii împăratului, prin poarta dintre cele două ziduri: și el a luat drumul pe șes.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 39:4
17 Mawu Ofanana  

Se-mbărbătase Ezechia Și-asemeni toată-mpărăția. De-ndată, el a înălțat Zidul care a fost stricat, Până la turnuri. A-ntărit Milo, în care-a pregătit Scuturi și arme. Mai apoi,


Sunt două ziduri, unde voi – Chiar între ele – vreți apoi, Să faceți o cămară mare, Să puteți strânge apa care E-n iazul vechi. Dar nu voiți, Cu nici un chip, ca să priviți Către Cel care a făcut Totul, așa precum a vrut, Către Cel care-a pregătit Lucrul acest și l-a-mplinit.


Ci căpeteniile tale Fug împreună. A lor cale E, însă, de arcași tăiată. Locuitorii tăi, deodată, Se pomenesc prinși de război Și robi ajung a fi apoi, Deși încearcă fiecare Să fugă către larga zare.


Apoi, cetatea cea chemată Drept Ariel, împresurată Are să fie. Vor răzbate Plânset și geamăt, din cetate, Iar pentru Mine-n timpu-acel, Ea fi-va ca un Ariel.


Ai zis că eu, cari sunt aflat Pe scaunul de împărat, Nu am scăpare, de Haldei, Și că am să fiu dat, de ei, Pe mâna celui cari, pe tron, E așezat în Babilon, Și-n felu-acesta voi putea De a-i vorbi și de-al vedea.


Ai zis că-n Babilon, apoi, Eu am să fiu prins de război Și că acolo mă vor ține Până-Și va aminti, de mine, Domnul, cari zis-a: „Nu cătați, Contra Haldeilor să stați! Dacă cu ei vă războiți, Izbândă n-o să dobândiți!”


Cel care este domnitor Și este în mijlocul lor, Pe umăr își va încărca Lucruri cu care va pleca, Atunci când negura se lasă. Va sparge zidul de la casă, Pentru ca să le scoată-afară, Când va pleca din astă țară. Fața are să-și învelească, Pământul să nu-l mai zărească.


Să-ți scoți dar, cele ce-o să-ți fie Bune pentru călătorie, Sub ochii lor, ca să te vază Și-apoi să pleci când se-nserează, Asemeni celui care știe Precum că pleacă în robie.


Îmi voi întoarce Fața Mea, În contra voastră – veți vedea – Și-atunci, bătuți, aveți să fiți De-ai voști’ vrăjmași și fugăriți. Cei care vă urăsc apoi, Jug greu, vor așeza pe voi Și tot mereu, o să fugiți, Chiar dacă n-ați fost urmăriți.


Celor care vor fi scăpat Cu viață, din al vost’ popor – În țările dușmanilor, În care au să locuiască – În inimi, fac să le-ncolțească O spaimă și o frică mare. Speriați vor fi de-o frunză care Foșnește-n palele de vânt. Fugi-vor – chiar dacă nu sânt, Atunci, de nimeni, urmăriți – Ca și de sabie goniți.


Să fugă, nu va mai putea Cel iute, orișicât ar vrea, Și nici puterea ce o are, N-o să-i slujească celui tare. Viteazul n-o să izbutească, Viața, ca să și-o izbăvească.


Domnul va face – nevăzut – Să fii de-ai tăi vrăjmași, bătut. Pe-un drum le vei ieși-n ‘nainte, Însă pe șapte – ține minte! – Tu vei fugi, din fața lor. O groază-n ochii tuturor – În ale lumi-mpărății – Neîncetat, tu ai să fii.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa