Ieremia 37:21 - Biblia în versuri 2014

²¹ Poruncă, dete Zedechia, Străjerilor, ca Ieremia, În curtea temniței, păzit, De-atunci să fie și hrănit, Cu pâine, zilnic. El putea, Parte de pâine a avea. În ulița brutarilor, Se făcea pâinea tuturor, Iar Ieremia a primit Pâine, până s-au isprăvit Rezervele de grâne-aflate, Pentru poporul din cetate. În curtea temniței, astfel, Mai multă vreme a stat el.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

²¹ Regele Zedechia a poruncit ca Ieremia să fie pus în curtea închisorii și să i se dea în fiecare zi pâine de pe strada brutarilor, până când avea să se termine toată pâinea din cetate. Și, astfel, Ieremia a rămas în curtea închisorii.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

²¹ Atunci regele Zedechia a dat ordin ca Ieremia să fie pus în curtea închisorii și să i se dea în fiecare zi pâine din zona brutarilor – până când se va termina toată pâinea din oraș. Și astfel, Ieremia a rămas în curtea închisorii.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

²¹ Regele Sedecía a poruncit ca Ieremía să fie păzit în curtea gărzii și să i se dea în fiecare zi o bucată de pâine de pe Strada Pitarilor până s-a terminat toată pâinea din cetate. Și Ieremía a stat în curtea gărzii.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

²¹ Împăratul Zedechia a poruncit să păzească pe Ieremia în curtea temniței și să-i dea în fiecare zi o pâine din ulița brutarilor, până s-a sfârșit toată pâinea din cetate. Astfel, Ieremia a rămas în curtea temniței.

Traducere Literală Cornilescu 1931

²¹ Atunci împăratul Zedechia a poruncit și au închis pe Ieremia în curtea închisorii și‐i dădeau acolo în fiecare zi o pâine din ulița brutarilor, până când s‐a sfârșit toată pâinea din cetate. Și Ieremia a rămas în curtea închisorii.

Ieremia 37:21 Mawu Ofanana

2 Regi 25:3

Luna a noua a-nceput În an, și tocmai s-a făcut A patra zi, iar foametea, Crunt, în cetate, bântuia. Poporul suferea cumplit, Căci pâine nu s-a mai găsit.

Iov 5:20

De moarte, tu vei fi scăpat Și nu vei fi înfometat; De sabie te scapă-apoi Domnul, la vreme de război.

Psalmi 37:19

Sau de rușine-apoi lăsat – Când va veni nenorocirea – El nu va fi, ci-ndestulat Când foametea bântuie firea.

Psalmi 37:3

Fă bine doar, necontenit, Și umblă în credincioșie. Nădăjduiește-n Dumnezeu Și stai în țară, pe vecie, Iar desfătarea ta, mereu,

Proverbe 16:7

Când Domnului îi sunt plăcute Cărările ce sunt bătute De-un om, va face omului, Prieteni, din dușmanii lui.

Proverbe 21:1

E inima-mpăratului Un râu, în mâna Domnului, Pe care El îl va lăsa Să curgă, după voia Sa.

Isaia 33:16

Acela doar are să șeadă În locuri ‘nalte; doar el are Să aibă locuri de scăpare, Pe stâncile cele-ntărite, Care nu pot fi biruite. Pâine el are să primească, Iar apa nu o să-i lipsească.”

Ieremia 20:2

Lovindu-l pentru tot ce-a spus. Apoi, la poarta cea de sus – La Casa Domnului aflată, Drept „a lui Beniamin” chemată – L-a dus de l-a întemnițat Și în butuci el l-a legat.

Ieremia 32:2

Oastea lui Nebucadențar Împresurase, așadar, Ierusalimul. Ieremia Fusese-nchis, de Zedechia. În curtea temniței ședea, Care – pe-atuncea – se ținea De casele celui aflat, În Iuda pus, ca împărat.

Ieremia 32:8

Ce e chemat Hanameel, Grabnic la mine a venit Și-n felu-acesta mi-a vorbit: „Te rog să cumperi acel lot Ce e aflat în Anatot, În Beniamin. Ogoru-i mare, Iar dreptul de răscumpărare Este al tău, cum știi prea bine. Te rog să-l cumperi, de la mine.” Astfel, încredințat eu sânt, Că e al Domnului cuvânt.

Ieremia 33:1

Cuvântul Domnului, plecat Din ceruri, s-a înfățișat A doua oară cu solia Adusă pentru Ieremia, Pe când era, încă, închis, În curtea temniței, și-a zis:

Ieremia 38:13

Zdrențe și-a pus la subsoară, Fiind, cu frânghii, tras afară, Din groapa-n care s-a aflat, Și-n curtea temniței lăsat.

Ieremia 38:28

Prorocul însă-ntemnițat, În curtea temniței, a stat, Până când fost-a – negreșit – Ierusalimul cucerit.

Ieremia 38:6

Îndată, ei l-au înhățat Pe Ieremia și-au găsit O groapă-n cari l-au azvârlit. Groapa aceea se vădea Că era a lui Malchia – Adică a acelui care, Pe împărat, părinte-l are – Și fost-a-n curtea temniței. Cu frânghii, în adâncul ei, Pe Ieremia-l pogorâră, Așa după cum hotărâră. Cu toate că ea nu avea Apă, era noroi în ea, Încât prorocu-ajunse-apoi Să se afunde în noroi.

Ieremia 38:9

„Vai împărate, domnul meu! Oameni-aceștia, cum văd eu, Un mare rău au săvârșit! Pe Ieremia l-au zvârlit În groapa ‘ceea, cu noroi. El va muri de foamea-apoi, Căci în cetate nu mai are Nimeni, nimica, de mâncare. Tu, împărate, ai aflat Că pâinea ni s-a terminat!”

Ieremia 52:6

Luna a noua se scurgea, Din an și tocmai începea A patra zi, iar foametea, Crunt, în cetate, bântuia. Poporul suferea cumplit, Căci pâine nu s-a mai găsit.

Plângerile 5:10

Pielea ajuns-a să ne fie Ca un cuptor și arde tare, De frigul cel pe cari îl are Doar fierbințeala foametei.

Matei 6:33

Voi, mai întâi, să căutați Împărăția Domnului Și cu neprihănirea Lui, Căci astfel, aste lucruri – toate – În plus, apoi, vă vor fi date.

Fapte 12:5

Când Petru-a fost întemnițat, Biserica a înălțat Rugi, pentru el, la Dumnezeu, Să-l izbăvească-n ceasul greu.

Fapte 24:27

Doi ani s-au scurs, în acest fel. Felix plecă, iar după el, Porcius – zis Festus – a venit. Pentru că Felix a voit Să facă după placul lor – Adică al Iudeilor – Pe Pavel, și când a plecat, El îl lăsă întemnițat.

Fapte 28:16

Când noi, la Roma, am sosit, Sutașu-ndată i-a luat, Pe-ntemnițați, și-apoi i-a dat Pe mâna căpitanului Străjerilor palatului. Lui Pavel, i-a îngăduit Să stea-ntr-un loc deosebit. Unui ostaș, la-ncredințat, În paza cărui, l-a lăsat.

Fapte 28:30

Pavel, o casă-a-nchiriat, La Roma, și, doi ani, a stat, În acel loc. El i-a primit Pe toți cei care au voit Să-l vadă. Vorbea orișicui,

Efeseni 4:1

„De-aceea, azi, vă îndemn eu – Cari, pentru Domnul, sunt, mereu, Întemnițat – să încercați, În vrednic chip, să vă purtați De-acum, pentru acea chemare, Ce ați primit-o fiecare.

Efeseni 6:20

Al Evangheliei sol, sunt eu, Și-n lanțuri, sunt aflat, mereu. De-aceea spun cum că doresc, Necontenit, ca să vorbesc, Cu îndrăzneală, căci știu bine, Ce se așteaptă, de la mine.

2 Timotei 1:8

Tu – Timotei – ia seama bine: Nicicând, să nu-ți fie rușine, De mărturia Domnului, Și nici de mine – cari, al Lui, Întemnițat sunt – ci, mereu, Stând întărit, în Dumnezeu, Cu Evanghelia, împreună, Să suferi orișice furtună.

2 Timotei 2:9

Acum, eu sufăr, pentru ea Și am ajuns înlănțuit, De parcă rele-am făptuit. Dar al lui Dumnezeu Cuvânt Nu e legat, precum eu sânt.