David a zis: „La rândul meu, Acum, am să arăt și eu Bunăvoință lui Hanun, Căci și-al său tată a fost bun, Față de mine, ne-ncetat. Astfel, așa cum s-a purtat Cu mine – în trecut – Nahaș, La rându-mi, cu al său urmaș, La fel am să mă port și eu, Și am să-i dau sprijinul meu.” Apoi el, slugi, a repezit, Pân’ la Hanun, căci a dorit Să-l mângâie-n durerea lui, Dată de moartea tatălui. Când slujitorii au intrat În țara lui Amon, de-ndat’,
Întreg poporul Israel A plâns atuncea, după el. După aceea, l-au luat Și-ntr-un mormânt l-au așezat. Aceste lucruri s-au vădit Că toate s-au înfăptuit După cuvântul Domnului Rostit chiar prin prorocul Lui.
Prin Iehu – prin prorocul care, Părinte, pe Hanani-l are – Cuvântul Domnului vorbise Despre Baeșa și vestise Pieirea împăratului Precum și cea a casei lui, Pentru tot răul săvârșit Și pentru că el a lovit Pe cei ce-n țară se aflau Și din Ieroboam veneau.
„Așa vorbește Domnul, Cel Ce-i Dumnezeu în Israel: „La Zedechia – cel aflat În Iuda, ca și împărat – Du-te și spune-i: „Acest loc Are să fie ars, în foc, Căci îl dau pradă celui care, În Babilon este mai mare.
Tu, domn al Israelului, Tu care ești nelegiuit, Aproape ești de-a fi lovit De moarte. Iată că acum, O zi sosește: e pe drum, Căci făr’delegea s-a întins Nespus și culmea a atins!”
De-aceea, cel care-a călcat Aceste-nvățături apoi, Să afle dar, că nu pe noi – Pe oameni – ne-a nesocotit, Ci el, prin ce a făptuit, Pe Dumnezeu, se dovedește, Precum că Îl nesocotește, Adică pe Acela care V-a dat, Duh Sfânt, la fiecare.