22 Ascultătorii s-au aflat, Cu toți, în casa cea de iarnă, Căci frigul prinse să se-aștearnă. În an, tocmai se potrivea, Luna a noua că-ncepea. În fața împăratului, Lumina para focului. Focul care îi încălzea, Foc de cărbuni se dovedea.
Atunci, bărbații din popor – Din Iuda, cât și cei ce vin Din ramura lui Beniamin – Către Ierusalim plecară Și în trei zile se-adunară. Luna a noua se vădea Și-a douăzecea zi, din ea. Poporu-ntreg s-a adunat, Pe locul care s-a aflat În fața Casei Domnului. Din înălțimea cerului, O ploaie rece picura Și tot poporul tremura De frica Domnului Cel Sfânt, Dar și de ploaie și de vânt.
Era anul al cincilea, De când fiul lui Iosia – Cari, Ioiachim, este chemat – Era în Iuda, împărat. În an, tocmai se potrivea A noua lună că-ncepea Atuncea când a fost vestit Un post, anume rânduit, Ținut în fața Domnului, Pentru-ai Ierusalimului Locuitori și pentru cei Care se dovedeau Iudei Și la Ierusalim veneau.
Iar casele ce-au fost zidite Spre a fi vara folosite, Le nimicesc. De-asemenea – Atunci – zdrobite vor cădea Și casele de locuit, Cari pentru iarnă s-au zidit. Palatele ce-s construite Din fildeș, fi-vor nimicite. Și casele – se va vedea – În vremea ‘ceea, vor cădea. Așa va fi căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”
Iar în odaia cea de vară, Numai Ehud s-a mai aflat Și împăratul, așezat Pe al său jilț. Ehud s-a dus, În fața lui Eglon, și-a spus: „Am un cuvânt a-ți spune eu, Ce este de la Dumnezeu.”