Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 35:4 - Biblia în versuri 2014

4 I-am dus la Casa Domnului, Într-o chilie-a Templului. Astă chilie-o foloseau Cei care, din Hanan, erau. Hanan acela se vădea Feciorul lui Igdalia Și era omul Domnului. Aflată-a fost chilia lui, Deasupra celei ce-o avea Cel ce-i chemat Maaseia, Fiind al lui Șalum fecior, Din rândul ușierilor.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

4 și i-am adus în Casa Domnului, în camera fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu. Aceasta era chiar lângă camera conducătorilor și deasupra camerei ușierului Maaseia, fiul lui Șalum.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

4 I-am adus în casa lui Iahve, în camera fiilor lui Hanan care era fiul lui Igdalia – omul lui Dumnezeu. Ea era chiar lângă camera conducătorilor și deasupra camerei ușierului Maaseia, fiul lui Șalum.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

4 și i-am făcut să vină la casa Domnului, la camera fiilor lui Hanán, fiul lui Igdalía, omul lui Dumnezeu, care era lângă camera căpeteniilor, care era deasupra camerei lui Maaséia, fiul lui Șalúm, păzitorul pragului.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

4 și i-am dus la Casa Domnului, în chilia fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu, lângă chilia căpeteniilor, deasupra chiliei lui Maaseia, fiul lui Șalum, ușierul.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

4 și i‐am adus în casa Domnului, în cămara fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu, care era aproape de cămara mai marilor, care era asupra cămării lui Maaseia, fiul lui Șalum, păzitorul pragului.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 35:4
35 Mawu Ofanana  

Șemaia, omul Domnului, S-a dus însă, în fața lui, Trimis de Domnul – negreșit – Care, în ăst fel, i-a vorbit:


În vremea ‘ceea, a venit Un om al Domnului, sosit Din Iuda, pentru că, pe el Îl trimisese la Betel, Tocmai cuvântul Domnului. În față la altarul lui, Ieroboam atunci ședea, Unde, tămâie, aducea.


Când auzi, a glăsuit: „Omul acela – negreșit – Era un om al Domnului. N-a ascultat porunca Lui Și-atunci, El, pradă, l-a lăsat, Leului ce l-a sfâșiat. Cuvântul care l-a rostit Domnul, acuma s-a-mplinit!”


Femeia merse la Ilie Și-l întrebă: „Spune-mi dar, mie, Ce am cu tine – oare – eu, Omule al lui Dumnezeu? Iată, la mine ai venit, Iar Dumnezeu Și-a amintit De relele ce le-am făcut. Lucrul acesta, Tu l-ai vrut? Ai vrut să-mi fie omorât Copilul, când te-ai pogorât Și ai venit în casa mea?”


Femeia zise-atunci: „Văd eu, Că ești om al lui Dumnezeu, Pentru că tot ce ai vestit, Adevărat s-a dovedit!”


Omul lui Dumnezeu s-a dus Pân’ la Ahab și-astfel i-a spus: „Eu vin din partea Domnului”, Să îți aduc cuvântul Lui: „Toți Sirieni-au zis, mereu, Precum că „Domnul Dumnezeu E dumnezeul munților Și nicidecum al văilor.” Pentru că astfel au vorbit, Iată, cu cale am găsit, Să dau oștirea lor cea mare, În mâna voastră. Fiecare, Atuncea, va vedea că Eu Sunt Domn, cu-adevărat, mereu.”


Îndată, împăratu-a pus Un căpitan care s-a dus, Cu oamenii ce îi avea – Căci, peste cincizeci, stăpânea – Pân’ la Ilie. L-a găsit, Pe munte stând și i-a vorbit: „Hei tu, om al lui Dumnezeu! Te cheamă împăratul meu! Pogoară-te la el, cu mine!”


Când date-au fost aste porunci, O ladă mare-a fost adusă, De Iehoiada, și-apoi pusă, Lângă altar – la dreapta lui – Pe drumul Casei Domnului. O gaură-n capac avea Lada, spre a se pune-n ea, Argintul strâns de la popor, Argintul dat preoților. Toți preoții care păzeau Al casei prag – în ea – puneau Argintul Casei Domnului.


Nebuzardan – acela care, Peste străjeri era mai mare – Cu sine-n urmă l-a luat Și pe Seraia, cel aflat Drept preot mare, iar apoi, L-a mai luat, prins de război, Pe-al doilea preot, cel chemat Țefania. A mai luat Trei păzitori ai pragului Cari este-al Casei Domnului.


Naman, atuncea, a făcut Așa precum i s-a cerut: Când, în Iordan, el a intrat, De șapte ori s-a scufundat Și-n urmă s-a tămăduit, Așa după cum a vorbit Prorocul Domnului. Astfel, Carnea care era pe el, Părea precum e cea pe care Numai un copilaș o are.


Pe când se-ndepărtase bine, Ghehazi își zise în sine: „Stăpânul meu nu a primit Nimic din ce i-a dăruit Oșteanu-acela Sirian, Care, chemat este, Naman. Dar viu e Domnul Dumnezeu, Căci am să capăt, ceva, eu, Din a lui parte, negreșit.”


Mai marele lui Israel, Slugi a trimis, să cerceteze, Voind să se încredințeze Dacă ce-a spus e-adevărat. Ăst lucru nu s-a întâmplat O dată sau de două ori, Ci tot mereu. Pe slujitori,


La poartă-atunci, a fost chemat, Spre-a fi, de pază, așezat, Chiar călărețul cel pe care, Drept sprijin, împăratu-l are. A fost o mare-nvălmășeală – Căci fiecare-a dat năvală – Iar omu-acela a picat Și în picioare-a fost călcat De gloata ce s-a îmbulzit. În felu-acesta, a murit, După cuvântul Domnului, Rostit prin slujitorul Lui, Atunci când a venit la el, Mai marele din Israel.


Când călărețul cel pe care, Drept sprijin, împăratu-l are, Aste cuvinte-a auzit, Plin de dispreț, a glăsuit: „Peste putință! Nu cred eu! Chiar de va face Dumnezeu, Mâine, ferestre-n cer, cumva, Cum să se-ntâmple-așa ceva?” Prorocul zise-atunci: „Nu crezi? Ei bine, mâine ai să vezi Tu însuți lucrurile-acele, Însă nu vei mânca, din ele.”


În jurul Casei, ei stăteau – Noapte, de noapte – și-o păzeau, Iar dimineața, ușa ei, O deschideau oameni-acei.


A pus apoi, în slujba lor, Și cetele preoților, Cum cerea rânduiala dată De către David, al său tată. Leviții fost-au așezați În slujbe și însărcinați Să-L laude pe Dumnezeu Și să-L cinstească, tot mereu. Cetele ușierilor Puse au fost la locul lor, Așa precum a poruncit David, pe când a-mpărățit.


O zi, cu Tine, se vădește Că mult mai mult ea prețuiește, Decât o mie, rânduite În altă parte-a fi trăite. În pragul Casei cea pe care Al nostru Dumnezeu o are, Aș vrea, mereu, să locuiesc, Decât să mă adăpostesc În corturi bine pregătite, De răutăți doar locuite!


Cuvântul spus de Ieremia, Când împăratul Zedechia Trimis-a pe Pașhur – cel care După-al său neam, părinți îi are Pe Malchia, Țefania, Precum și pe Maaseia. Cuvintele prorocului Erau din partea Domnului. Preot, Pașhur se dovedise, Iar împăratul îl trimise Pân’ la prorocul Domnului, Voind să afle planul Lui.


Când căpitanii cei pe care Neamul Iudeilor îi are Au auzit ce s-a-ntâmplat, Grabnic, la Templu-au alergat Și s-au îngrămădit apoi, În fața porții celei noi.


Atunci, cu mine l-am luat Pe cel care este chemat Iazania – acela care, Pe Ieremia, tată-l are Și-apoi pe Habazinia – Pe frații pe care-i avea, Precum și toată casa lor, Ce este-a Recabiților.


Nebuzardan – acela care Peste străjeri era mai mare – Cu sine-n urmă l-a luat Și pe Seraia, cel aflat Drept preot mare, iar apoi L-a mai luat prins de război Pe-al doilea preot, cel chemat Țefania. A mai luat Trei ușieri ai Templului, Aflați la Casa Domnului.


De-asemenea, se mai găsea Și o odaie ce dădea Spre tinda porții. În ăst loc, Jertfele cari arse în foc Urmau a fi, erau aduse Și în astă odaie puse. Aicea doar erau spălate Acele jertfe adunate, Acelea care se socot A fi drept ardere de tot.


Ca și în vremea când veneau Și al lor prag și-l așezau Lângă al Meu, iar stâlpii lor Erau alături stâlpilor Care se dovedeau ai Mei, Când între Mine și-ntre ei Numai un zid fusese-aflat. În acest fel, neîncetat, Numele-Mi sfânt L-au pângărit, Prin urâciuni ce-au săvârșit. De-aceea, în mânia-Mi mare, I-am mistuit, fără cruțare.


Iată dar, binecuvântarea Pe care, toată adunarea Copiilor lui Israel A căpătat-o, de la cel Cari era omul Domnului, ‘Nainte de pieirea lui.


Iar tu, om al lui Dumnezeu, Fugi de acest lucru, mereu, Și caută neprihănire, Evlavie și cu iubire, Blândețe și-o credință mare, Încununată de răbdare.


Ca toți acei care, mereu, Sunt oameni ai lui Dumnezeu, Să poată fi desăvârșiți, Destoinici, gata pregătiți Ca al lor umăr să îl pună, Pentru orice lucrare bună.”


Fiii lui Iuda au venit La Iosua și i-au vorbit, Pe când el, la Ghilgal, a stat. Caleb li s-a alăturat Și i-a-nsoțit. El e cel care, Drept tată, pe Iefune-l are – Cel ce fusese Chenizit. Caleb s-a dus și a vorbit: „Eu cred că-ți mai aduci aminte De-ale lui Dumnezeu cuvinte, Spuse lui Moise, despre mine Și totodată, despre tine, Pe vremea-n care ne găseam La Cades-Barnea și-așteptam.


Un om al Domnului s-a dus, La Eli și așa i-a spus: „Așa vorbește Dumnezeu: „Nu M-am descoperit dar Eu, Pentru a tatălui tău casă, Mai înainte ca să iasă Din a Egiptului robie?


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa