9 Fiecare trebuia să își elibereze sclavul și sclava care era evreu sau evreică. Nimănui nu i se permitea să mai țină pe fratele lui iudeu în postura de sclav.
9 pentru ca fiecare să-i lase liberi pe slujitorul său și pe slujitoarea sa, evreu sau evreică, ca nimeni dintre ei să nu-l mai slujească pe fratele lui iudeu.
9 ca fiecare să lase slobod pe robul său și fiecare pe roaba sa, evreu sau evreică, pentru ca nimeni să nu facă robi din ei, din vreun iudeu, fratele său.
Un om, din cei care scăpară Din luptele ce se purtară, În mare grabă, a plecat Și pe Avram l-a înștiințat De ceea ce s-a petrecut, Mărturisind tot ce-a văzut. Avram fusese așezat În locul care s-a chemat „Stejarii lui Mamre” – cel care Fusese Amorit și-l are Pe Eșcol și Aner, drept frați – De-Avram, cu toți fiind legați Prin înțelegeri multe – toate, De pace și vecinătate.
Primindu-l, fata s-a grăbit Să îl deschidă și-a găsit Un băiețel, în sicriaș. Plângea sărmanul copilaș, Iar ei, milă, i s-a făcut Și-a zis atunci când l-a văzut: „Priviți copilul, fetelor! El este al Evreilor!”
Ei au s-asculte și-mpreună Cu toți bătrânii ce se-adună, La Faraon o să plecați Și astfel o să cuvântați: „Cel cari i-e Domn ăstui popor – E Dumnezeu Evreilor – Cu noi, acum, S-a întâlnit. De-aceea iată, am venit La tine, ca să te rugăm Să ne îngădui să plecăm, Cale de trei zile-n pustie, Unde vor trebui să fie Aduse jertfe, Domnului.”
Neamuri puternice și mari, Precum și alți împărați tari, Le vor supune și pe ele, Atunci, în timpurile-acele, Căci după cum ele-au lucrat, Răsplată, Eu le voi fi dat.”
Astfel, oricare-mpărăție Va fi supusă-n fața lui, Precum și-n fața fiului Și al nepotului ce-l are, Până veni-va vremea-n care Și țara lui are să fie Supusă de o-mpărăție Și de un neam cu mult mai mare, Ce se va dovedi mai tare.
Atunci Eu – Domnul oștilor – Sfarm jugul cel apăsător, De pe-al său gât, căci rupe-voi Și legăturile apoi, Iar cei străini nu vor mai pune Alt jug pe el, spre a-l supune.
Poporul și aceia cari Se dovedeau a fi mai mari Au făcut astă învoială, Legatu-s-au – fără-ndoială – Să-și slobozească fiecare Pe frații pe cari, robi, îi are. Apoi, cu toții au făcut Așa precum li s-a cerut, Căci robii și i-au slobozit.
Oare, ăști oameni sunt Evrei? Și eu sunt – sunt, la fel, ca ei! Israeliți s-au dovedit? La fel, sunt și eu, negreșit! Sunt ei, sămânța lui Avram? Și eu, astă sămânță, am!
„Dacă din frații tăi Evrei – Fie bărbați, fie femei – În strâmtorare, au să vie Și au să ți se vândă ție, Doar șase ani să te slujești De ei și să îi slobozești În anu-al șaptelea apoi, Ca să se-ntoarcă înapoi. Liber să plece, de la tine, Căci slugi, mai mult timp nu-i vei ține.
Eu – printre toți ceilalți, din jur – Tăiat mă aflu, împrejur; De neam, mă trag, din Israel, Și sunt Evreu, de al meu fel; Ca seminție, negreșit, Din Beniamin, eu am ieșit, Iar după Lege, Fariseu Am fost, întotdeauna, eu.
S-au înțeles astfel și-apoi, La Filisteni s-au dus cei doi. Străjile cari i-au observat, În acest fel, au cugetat: „Evreii care s-au pitit Prin găuri, iată-i, au ieșit.”
Strigătul fost-a auzit De Filisteni, care-au gândit: „Ce-nseamnă strigătele care Se-aud acum, atât de tare, Din tabăra Evreilor?” Ajunse la urechea lor, Apoi, un zvon ce i-a-ngrozit, Cum că chivotul a sosit În tabăra lui Israel.
Acuma, întăriți-vă! Fiți oameni! Pregătiți-vă Oameni ai Filistenilor, Ca nu cumva, Evreilor, Robi să le-ajungeți mai apoi, Așa cum i-ați robit și voi!”