Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 30:6 - Biblia în versuri 2014

6 Mergeți, căci trebuie-ntrebat, Dacă nu naște vreun bărbat! De ce, bărbații voștri au, Pe coapse, mâinile și stau Asemenea femeilor În ceasul chinurilor lor, Când vremea facerii sosește? Fața, de ce, le-ngălbenește?

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

6 Întrebați și uitați-vă bine! Poate un bărbat să nască? Atunci de ce-i văd pe toți bărbații cu mâinile pe coapse, ca o femeie în durerile nașterii? De ce au pălit?

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

6 Întrebați și fiți atenți! Poate un bărbat să nască? Atunci de ce îi văd pe toți bărbații cu mâinile pe șolduri, stând ca o femeie înainte să nască? De ce li s-a îngălbenit fața?

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

6 Întrebați și vedeți dacă naște vreun bărbat! Atunci de ce-i văd pe toți bărbații cu mâinile pe șolduri, ca una care naște, și toate fețele au devenit palide?

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

6 Întrebați și vedeți dacă nu cumva naște vreun bărbat! Pentru ce văd pe toți bărbații cu mâinile pe coapse, ca o femeie la facere? Pentru ce s-au îngălbenit toate fețele?

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

6 Întrebați acum și vedeți dacă are bărbatul dureri de facere? De ce văd pe orice bărbat cu mâinile pe coapse ca o femeie în facere și toate fețele îngălbenite?

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 30:6
19 Mawu Ofanana  

I-a apucat un tremur mare, Ca și durerile pe care Doar o femeie le simțește, În clipa-n care zămislește.


Când aste lucruri le-am văzut, Inima mea s-a și umplut De mari neliniști. De îndat’, Niște dureri m-au apucat, Asemenea celor pe care Doar ceasul nașterii le are. De zvârcoliri, nu am putut Să mai aud. Nici n-am văzut Nimic, căci m-a împiedicat Tremurul ce m-a apucat.


Domnul, cari l-a răscumpărat Pe-Avram, a zis casei pe care Iacov urmașă-n lume-o are: „Iacov, în vremea care vine, Nu va mai fi plin de rușine. Obrazul n-o să-i mai roșească, Fața n-o să-i îngălbenească, Căci el nu va mai fi precum Se dovedește-a fi acum.


Ce ai să zici, când se vor ține A fi mai mari, puși, peste tine, Străini pe cari obișnuiai Ca drept prieteni să îi ai? N-au să te ia dureri pe care Doar ceasul nașterii le are?


Chiar de-n Liban tu locuiești Și cuib în cedri-ți rostuiești, Vei geme de-o durere mare Cum ceasul nașterii doar are.”


Căci Eu aud țipătul care Doar chinul facerii îl are. E țipătul cel de durere, Pe care nașterea îl cere. Cea cari dă glas țipătului, Este fiica Sionului. Ale ei brațe, tremurând, Se-ntind când zice suspinând: „Nenorocită sunt și mor De mâna ucigașilor!”


Nici Cheriotul n-a scăpat Pentru că și el e luat. Cetățile cele-ntărite Fost-au, cu toate, cucerite, Iar inima străjerilor Din al Moabului popor Este ca a unei femei În ceasul chinurilor ei, Când prinsă-i de dureri pe care Doar vremea facerii le are.


Exact așa după cum zboară Un vultur, iată – bunăoară – Că și al Boțrei crunt vrăjmaș, În zbor, pornit-a din sălaș. Aripile sale-au cuprins Boțra, atunci când s-au întins, Iar inima vitejilor – Din al Edomului popor – Este ca a unei femei În ceasul chinurilor ei, Când prinsă-i de dureri pe care Doar vremea facerii le are.”


Iată, Damascul e topit: Se-ntoarce, fuge încolțit De groaza care-l urmărește. Neliniștea îl bântuiește, Asemenea unei femei În ceasul chinurilor ei, Când prinsă-i de dureri pe care Doar vremea facerii le are.”


Cel care e încoronat În Babilon drept împărat, Aude vestea, se-ngrozește, Vlaga din brațe-l părăsește Și-l doare spaima ce îl paște, Ca pe-o femeie care naște…


„La vuietul venirii lor, Scade tăria brațelor Și-o groază mare-apoi ne paște, Ca pe femeia care naște.”


A-ngălbenit – fără-ndoială – De spaimă, marele-mpărat, Iar gândul i s-a tulburat. Spaima aceea a făcut, pe loc, De i s-a desfăcut Strânsoarea-ncheieturilor Ce sunt ale șoldurilor Și-unul de altul, negreșit, Genunchi-atunci i s-au izbit.


Iată că-i vin dureri pe care Doar ceasul nașterii le are. E un copil cari – negreșit – De-nțelepciune e lipsit, Și se vădește-n acest fel, Că nu poate să nască el Așa precum e nimerit, La timpu-anume sorocit.


Înspăimântat, orice popor Se-arată, înaintea lor, Iar fețele îngălbenesc Îndată de cum îi zăresc.


Iată că este jefuită, Stoarsă de tot și pustiită! Mâhnită-n inimă era; Genunchi-i prind a tremura, Coapsele sufăr îndoit, Iar fețele-au îngălbenit.


Să știți dar, că atuncea când, „Pace și liniște!”, vor zice, O prăpădenie o să pice, Pe ne-așteptate, peste ei, Precum îi vin, unei femei Însărcinate – fără veste – Durerile, când zămislește. Când prăpădenia va apare, Nu va mai fi chip, de scăpare.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa