22 „Uneltele vor fi luate Și-n Babilon vor fi mutate. Acolo, ele-au să rămână O vreme-ndelungată, până Am să le caut Eu și-apoi, Le voi aduce înapoi, Aici, unde sunt azi aflate, De unde ele-au fost luate. Așa va fi căci – negreșit – Domnul e cel care-a vorbit!”
22 «Ele vor fi duse în Babilon și vor rămâne acolo până în ziua când voi veni Eu după ele, zice Domnul. Atunci le voi aduce înapoi și le voi pune în locul acesta»“.
22 Ele vor fi duse în Babilon; și vor rămâne acolo până în ziua când voi veni Eu după ele. Acestea sunt cuvintele lui Iahve. Atunci le voi aduce înapoi și le voi pune în acest loc.»”
22 ‘Ele vor fi duse în Babilon și vor rămâne acolo până în ziua când le voi căuta Eu’, zice Domnul, ‘când le voi ridica iarăși și le voi aduce înapoi în locul acesta.’”
22 Ele vor fi duse la Babilon și vor fi acolo până în ziua când le voi cerceta eu, zice Domnul, și când le voi sui iarăși și le voi aduce îndărăt în locul acesta.
Apoi, Haldei-au sfărâmat Stâlpii pe care i-au aflat În Casa Domnului, căci ei – Adică toți stâlpii acei – Erau turnați doar din aramă. Și temelii – de bună seamă – Atunci, mai fost-au sfărâmate, Căci din aramă erau toate. Marea de-aramă-apoi, și ea Spartă a fost, de-asemenea. Arama fost-a adunată, Fiind, în Babilon, mutată.
În felu-acesta, s-a-mplinit Cuvântul care-a fost rostit, De Domnul, prin prorocul Lui. Acel proroc al Domnului, Drept Ieremia, s-a chemat. Totul așa s-a întâmplat, Până când țara și-a ținut Sabatele ce le-a avut, Până când ea s-a odihnit Cât timp fusese pustiit Al ei ținut, și până când Ani șaptezeci s-au scurs, la rând.
Erau cinci mii și patru sute Lucruri din aur doar făcute Și din argint. Toate-așadar, Luate-au fost de Șeșbațar, Din Babilon când a plecat Înspre Ierusalim, urmat De către-ntreaga seminție Care scăpase din robie.
Când luna-ntâia începea – Fiind întâia zi din ea – Ezra, din Babilon, ieșise Și spre Ierusalim pornise. A cincea lună începea – Fiind întâia zi din ea – Când Ezra, drumul, și-l sfârșise, Căci la Ierusalim sosise. El fost-a însoțit, mereu, De către Domnul Dumnezeu.
Iar bogățiile-adunate, Avute de astă cetate – Prin truda-ntregului popor – Și-averea împăraților Din Iuda, vor avea să cadă În mâinile vrăjmașe, pradă Și-n Babilon ele vor duce Tot ceea ce au să apuce.
Iată dar, ce a cuvântat Cel care e încoronat Drept Domn al oștilor – Acel Ce-i Dumnezeu în Israel – Despre uneltele pe care, Azi, la Ierusalim, le are Atât casa-mpăratului, Precum și Casa Domnului:
Astfel, oricare-mpărăție Va fi supusă-n fața lui, Precum și-n fața fiului Și al nepotului ce-l are, Până veni-va vremea-n care Și țara lui are să fie Supusă de o-mpărăție Și de un neam cu mult mai mare, Ce se va dovedi mai tare.
În urmă, Domnu-a cuvântat: „După ce se vor fi-ncheiat Cei șaptezeci de ani, să știți Precum că fi-veți izbăviți. Îi voi aduce înapoi Pe prinșii voștri de război, Așa cum am făgăduit.
Ai zis că-n Babilon, apoi, Eu am să fiu prins de război Și că acolo mă vor ține Până-Și va aminti, de mine, Domnul, cari zis-a: „Nu cătați, Contra Haldeilor să stați! Dacă cu ei vă războiți, Izbândă n-o să dobândiți!”
„Așa vorbește Domnul, Cel Ce-i Dumnezeu în Israel: „La Zedechia – cel aflat În Iuda, ca și împărat – Du-te și spune-i: „Acest loc Are să fie ars, în foc, Căci îl dau pradă celui care, În Babilon este mai mare.
De-asemenea, ia seama bine, Că te privește și pe tine! Nici tu nu vei avea scăpare. Vei fi luat, fără cruțare, Și-n Babilon ai să fii dus. Față în față vei fi pus, Cu cel ce este așezat În Babilon, drept împărat.
În pace ca să te sfârșești. Iar după cum îți amintești Că pentru-ai tăi părinți aflați Peste popor ca împărați, S-au ars miresme, să știi bine, Că tot la fel și pentru tine Are să ardă ăst popor. Jelit, în fața tuturor, Tu ai să fii. Au să se-adune Și-apoi „Vai, doamne!” îți vor spune. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”
Tu – precum văd – ai cutezat Acuma, de te-i ridicat În contra Celui cari, mereu, E-al cerurilor Dumnezeu. Vasele-aflate-n Casa Lui – Vase-nchinate Domnului – ‘Naintea ta, tu ai cerut A fi aduse și-ai băut Din ele, tu și toți cei cari Sunt slujitorii tăi cei mari, Cu soațele-mpăratului Și țiitoare de-ale lui. Ați băut viu și-ați lăudat Idolii care s-au turnat Din aur, fier, argint și-aramă. Ați lăudat – de bună seamă – Și dumnezei-nchipuiți, Din piatră sau din lemn, ciopliți, Care nu văd, n-aud nimic Și n-au pricepere, vă zic! Nu ai dat slavă Domnului, Cel care are-n mâna Lui Suflarea ta. Căile tale Se află în mâinile Sale!
În primul său an era el, Atuncea când eu, Daniel, Citind în cărți, am priceput Cât timp urmează-a fi trecut Peste cetatea ruinată, Care-i Ierusalim chemată. În ani, timpul acesta deci, Se număra la șaptezeci, Așa precum Domnul vestise, Prin Ieremia când vorbise.