9 Te-a auzit atâta lume, Vorbind în al Domnului Nume. Dar oare, cum de îndrăznești Să vii și să ne prorocești, Zicând că „Tot ce s-a-ntâmplat La Silo-n timpu-ndepărtat Se va-ntâmpla Casei pe care Al nostru Dumnezeu o are? Și-apoi, cetatea nimicită Ajunge-va și pustiită?” Poporul l-a înconjurat Pe Ieremia, de îndat’. S-au strâns cu toți în jurul lui, În curtea Casei Domnului.
9 De ce profețești în Numele Domnului, zicând: „Casa aceasta va ajunge ca Șilo și cetatea aceasta va fi pustiită și lipsită de locuitori?“. Tot poporul s-a adunat în jurul lui Ieremia, în Casa Domnului.
9 De ce profețești în numele lui Iahve și zici: «Această casă va ajunge ca Șilo și acest oraș va fi devastat și lipsit de locuitori.»?” Tot poporul s-a adunat în jurul lui Ieremia, în casa lui Iahve.
9 De ce profețești în numele Domnului și zici: «Casa aceasta va fi ca Șílo și cetatea aceasta va fi pustiită, fără locuitori»?”. Tot poporul s-a adunat împotriva lui Ieremía în casa Domnului.
9 Pentru ce prorocești în Numele Domnului și zici: ‘Casa aceasta va ajunge ca Silo și cetatea aceasta va fi pustiită și lipsită de locuitori’?” Tot poporul s-a îngrămădit în jurul lui Ieremia în Casa Domnului.
9 Pentru ce ai prorocit în numele Domnului, zicând: Casa aceasta va fi ca Silo și cetatea aceasta va fi pustiită, fără locuitor? Și tot poporul s‐a adunat împotriva lui Ieremia în casa Domnului.
Pe când prorocul mai vorbea, Îi zise: „Pleacă de la mine! Te-am făcut sfetnic eu, pe tine? Oare la mine ai venit Pentru că vrei să fii lovit?” Prorocu-a zis, când a plecat: „Acuma sunt încredințat Că Dumnezeu te-a părăsit Și astfel, fi-vei nimicit, Pentru că rău, tu te-ai purtat Iar de-al meu sfat, n-ai ascultat.”
Pieri-vor cei ce-i osândeau Pe alții, cei cari întindeau Curse celor ce-au cutezat – Cumva – să îi fi înfruntat, Și toți cei care s-au vădit Precum că l-au năpăstuit Pe cel ce e nevinovat.
Când împăratul Zedechia L-a-ntemnițat pe Ieremia, L-a întrebat: „Ce tot vorbești? De ce, în ăst fel, prorocești, Spunându-le la toți că, „Iată, Astă cetate va fi dată În mâinile celui pe care, În frunte, Babilonu-l are”? Cuvintele care le-ai spus, Ai zis că-s de la Cel de Sus.
Așa vorbește Domnul: „Iară, O să se-audă-n astă țară, În vremile de mai târziu – Chiar dacă ziceți că „pustiu Are să fie-al ei pământ, Căci dobitoace nu mai sânt Pe-ntinsul lui și-asemenea, Nici oameni nu vor mai putea Să-l locuiască, niciodat’, Căci în ruină e lăsat” – Are să se audă iară, În orice loc din astă țară – Atât de-a lungul drumului Ce-i al Ierusalimului, Pe ulițele răsfirate Cari în cetate sunt aflate, Cât și-n cetățile pe care Iuda, pe-al său cuprins, le are –
Lui Ioiachim, așa să-i spui: „Iată cuvântul Domnului: „Tu ai ars cartea și ai zis: „De ce, în cartea ta, ai scris: „Acela care e pe tron Drept împărat în Babilon, Țara are s-o pustiască. Oamenii n-au s-o locuiască. Nici dobitoace nu mai sânt Aflate pe al ei pământ”?”
În vremea care o să vie, Ierusalimul va să fie Doar un morman de pietre-n care Șacalul locuință-și are. Cetățile-n Iuda zidite Vor fi cu toate, pustiite, Căci nimeni n-o să mai cuteze, În ele, ca să se așeze.
Faptul acest e rodul lor – A tuturor păcatelor – Făcute de ai săi preoți, Precum și de prorocii toți, Pentru că-n el, ei au vărsat Sângele cel nevinovat!
Dar preoții cei mai de seamă – Care-ncepură să se teamă Că ar putea fi scos Iisus, Din temniță – gloatei i-au spus Să ceară-a fi eliberat Baraba, de către Pilat.
Aste cuvinte-atunci, Iisus, În Templu când era, le-a spus – Când împărțea norodului, Cu drag, învățătura Lui. Ședea chiar lângă vistierie, Dar nimeni n-a-ndrăznit să vie, Să-L prindă – cum s-ar fi dorit – Căci ceasul Său n-a fost sosit.
Când a sfârșit de cuvântat, Ei, pietre-n mână, au luat, Ca să-L lovească, dar Iisus Se-ascunse, iute, și S-a dus, Din Templu-apoi, trecând ușor Și sigur, prin mijlocul lor.
Iudei-atunci s-au mâniat Și, grabnic, au întărâtat Pe toți fruntașii, din cetate; De-asemeni, fură-ntărâtate Femeile cucernice, Cu vază, și puternice. Astfel, cu toții au stârnit Prigoana, și i-au izgonit, Iute, din ale lor hotare Pe Pavel și Barnaba, care
Toți, pân-aici, l-au ascultat, Însă, apoi, și-au ridicat Glasul, strigând: „Nevrednici sânt, Astfel de oameni, pe pământ! La moarte, să îl osândească! Nu-i vrednic ca să mai trăiască!”
Pentru că omul i-a urmat Pe Petru și Ioan, mirat, Întreg norodul s-a grăbit Spre-acel pridvor ce s-a numit Drept „al lui Solomon” fiind, La Petru și Ioan, privind.
Noroadele se adunau Lângă apostoli, căci vedeau Minuni și semne-nfăptuite, Prin ei, și boli tămăduite. În al lui Solomon pridvor Ședeau, în fața tuturor,
„Dar nu v-am poruncit noi, oare, Ca în ăst Nume, să-ncetați, Pe oameni, să-i mai învățați?! Voi, dimpotrivă – ce-ați făcut? – Ierusalimul l-ați umplut Cu-nvățături și căutați, Asupră-ne, să aruncați Sângele omului acel.”
Și-a Legii. Prin al său cuvânt, El a vestit cum că Iisus, Nazarineanul, ar fi spus Că are să dărâme, El, Locașul sfânt. În acest fel, Și obiceiurile date, De Moise, ne vor fi schimbate.”
A lui Israel adunare La Silo-a stat, în așteptare Și-acolo fost-a așezat Al întâlnirii cort, de-ndat’. Supus, întreg cuprinsul țării Se întindea în largul zării.