Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 25:34 - Biblia în versuri 2014

34 Strigați și gemeți voi, păstori! Ai turmei povățuitori, Jos, la pământ, vă prăvăliți Și în cenușă vă-nveliți! Venit-au zilele în care Nu mai aveți nici o cruțare. Iertare, nu mai căpătați Acum, ci fi-veți judecați. Căci astăzi, am să vă zdrobesc Și la pământ vă prăbușesc, Asemenea unui vas care, Cândva, fusese la preț mare.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

34 Gemeți, păstori, și strigați! Tăvăliți-vă în cenușă, voi, cei măreți ai turmei! Căci a venit ziua să fiți înjunghiați; veți zăcea împrăștiați și căzuți asemenea cioburilor unui vas prețios.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

34 «Voi care sunteți păstori, bociți și strigați! Voi care sunteți conducători ai turmei, tăvăliți-vă în cenușă; pentru că a venit ziua să fiți înjunghiați. Veți cădea și veți fi striviți ca un vas de mare valoare.»

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

34 Văitați-vă, păstori, strigați și tăvăliți-vă, voi, călăuze ale turmei, pentru că s-au împlinit zilele înjunghierii voastre! Veți fi împrăștiați și veți cădea ca un vas de preț.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

34 Gemeți, păstori, și strigați! Tăvăliți-vă în cenușă, povățuitori ai turmelor! Căci au venit zilele înjunghierii voastre. Vă voi zdrobi, și veți cădea la pământ ca un vas de preț.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

34 Urlați, păstorilor, și strigați! Și tăvăliți‐vă, voi cei măreți ai turmei! Căci s‐au împlinit zilele junghierii voastre și ale împrăștierii voastre și veți cădea ca un vas de preț.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 25:34
34 Mawu Ofanana  

Tot Nebucadențar ședea La Babilon și-mpărățea. În anul următor, apoi, S-a pregătit pentru război Și către Iuda a plecat. Pe Ioiachin, rob l-a luat Și-a strâns uneltele pe care Casa lui Dumnezeu le are. Pe toate-n care, el le-a pus Și-apoi la Babilon le-a dus, Iar peste Iuda l-a lăsat Pe Zedechia, împărat, Căci Zedechia e cel care, Pe Ioiachin, drept frate-l are.


Asemeni vaselor de lut Ce-au fost de un olar lucrate, Cu un toiag din fier făcut, Tu le vei sfărâma pe toate.”


Dar după ce-o să împlinească Domnul, toată lucrare Lui, Pe muntele Sionului – Și la Ierusalim, la fel – Are a-l pedepsi pe cel Care se află așezat Peste Asiria-mpărat, Pentru trufia lui cea mare Și pentru a lui îngâmfare,


E împotriva tuturor Corăbiilor mărilor Care în Tarsis sunt aflate Și-a lucrurilor minunate Care astfel au fost făcute, Încât sunt, la privit, plăcute.


Este zdrobit, cum e sfărmat Un vas care a fost făcut, De către un olar, din lut. Spart, fără milă, este el, Încât apoi, din vasu-acel Nu mai rămâne chiar nimic. Un ciob măcar, oricât de mic, Nu mai rămâne, ca să poți, Foc, dintr-o vatră, să mai scoți, Sau ca să mergi cu el în mână, Și să iei apă din fântână.”


Pustiitorule, îți vine Timpul când fi-va vai de tine, Chiar dacă n-ai fost pustiit Și încă n-ai fost jefuit Tu, cel care te dovedești Precum că știi să jefuiești. Când îți vei duce la-mplinire Lucrarea ta de pustiire, Ai să ajungi ca, negreșit, Să fii la rându-ți pustiit. După ce ai să isprăvești Ce-ai început să jefuiești, Ai să ajungi ca, negreșit, Să fii tu însuți jefuit.”


Plină de sânge-i sabia, Pe care Domnul o avea. Tăișul ei, ce strălucește, Uns cu grăsime se vădește. Grăsimile berbecilor – Aflate pe rărunchii lor Au uns tăișul sabiei – Pe care sângele – de miei Și cel de țapi – o colorează În roșu, parcă scânteiază. Domnul, un mare praznic, ține – Cu jertfe și la Boțra vine Căci în Edom, în timpu-acel, Pornit-a marele măcel.


Bivolii cad răpuși și-apoi – Alături – cad tauri și boi. Sângele curge, ca o apă, Și-ntreaga țară o adapă Țărâna este frământată Și-i cu grăsimi amestecată.


Fă Doamne, ca din a lor casă, Țipete mari, numai, să iasă, Când cetele – de Tine puse – Asupra lor vor fi aduse! Căci ei, o groapă, au săpat, În fața mea și-au căutat, Necontenit, să îmi întindă Lațuri, ca astfel să mă prindă.


Cel cari Ieconia-i numit Este un vas disprețuit? Este un vas ce-i sfărâmat? Este un lucru ne-nsemnat, Fără de preț? De ce-s luați El și ai lui, și-s aruncați Pe un pământ necunoscut, În care ei nu s-au născut?


„Vai de păstorii cei pe care Sărmana Mea turmă îi are, Pentru că ei Îmi risipesc Turma și-apoi o nimicesc!”


Dar după ce vor fi-mpliniți Cei șaptezeci de ani, să știți Că Eu, pe cel care-i pe tron, Drept împărat în Babilon, Am să îl pedepsesc. La fel, Se va-ntâmpla cu neamu-acel Care acolo e aflat. Pe toți îi pedepsesc de-ndat’, Pentru nelegiuirea lor. Apoi, țara Haldeilor, O voi preface în ruină.


Pe la Dedan, am mai umblat, Apoi la Buz și la Temei, Unde vorbit-am cu acei Cari își rad colțul bărbilor.


Se-aude strigăt de păstor Precum și geamătul celor Cari turma o povățuiesc, Pentru că ochii lor zăresc Cum Dumnezeu le pustiește Pășunea și le nimicește


Astfel, oricare-mpărăție Va fi supusă-n fața lui, Precum și-n fața fiului Și al nepotului ce-l are, Până veni-va vremea-n care Și țara lui are să fie Supusă de o-mpărăție Și de un neam cu mult mai mare, Ce se va dovedi mai tare.


În gânduri adâncit eram Și în a Mea sine ziceam: „Cum să te pun printre acei Cari se vădesc aleși ai Mei Și să te trec la moștenire, Ca să poți pune stăpânire Pe țara ‘ceea minunată Care-i podoabă nestemată – Podoabă a podoabelor – A tuturor neamurilor? Credeam că Îmi vei spune „Tată!” Și n-ai să te abați, vreodată, Din calea Mea și-al Meu cuvânt.


„Hei! Voi, cu toți, să căutați Ca pe Moab să-l îmbătați, Pentru că el a îndrăznit, Acum, să se fi semețit, Fiind în contra Domnului! Pentru nelegiuirea lui, Moabul să se prăvălească, S-ajungă să se tăvălească În vărsătura lui și-astfel, De râs s-ajungă a fi el!


„Doar bocetele stăpânesc Pe-acoperișurile-aflate În a Moabului cetate Și în piețe, ne-ncetat, Pentru că Eu am sfărâmat Moabul, ca pe vasul care E de nimic, căci preț nu are” – Spusese Domnul. „M-am uitat


Prindeți toți taurii aflați În el și îi înjunghiați! E vai de ei, căci – negreșit – Vremea pedepsei a venit!


Astfel, tu – fiica cea pe care Sărmanul meu popor o are – Numai în sac te învelește, Stai în cenușă și jelește! Plânge amar, până târziu, Ca după singurul tău fiu! Pe negândite, cade-apoi Pustiitorul, peste noi.”


„Saltă – mereu – cu veselie Și chiuie de bucurie Tu, fiică a Edomului, Stăpână a ținutului Din țara Uț, în care stai Și unde locuință ai! Însă potirul, să știi bine Că o să treacă și la tine. Vei bea și-ai să te amețești Și tu și-ai să te dezgolești!


De-aceea, Cel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, A zis în felu-acesta: „Iată Că am să fac o judecată, Între cele mai grase oi Și între cele slabe-apoi,


Va ridica, din locul lor, Oameni și în Egipt apoi, Îi va muta, prinși de război. De-asemenea, vor fi mutate Și chipurile lor turnate, Precum și toți idolii cei Care le sunt lor, dumnezei. Au să mai fie strămutate Vasele scumpe, ce-s lucrate Din aur și argint. Astfel, În pace îl va lăsa el, Vreo câțiva ani, pe cel aflat În miazănoapte, împărat.


Israelul e nimicit! Printre popoare-i risipit Și e un vas lipsit de preț.


Pentru că în picioare, voi Călcați pe cel sărac și-apoi – După ce v-ați purtat astfel – Luați și grâul de la el, Iată dar ce o să pățiți: Degeaba, case vă zidiți Din pietrele cele cioplite, Căci n-au să fie locuite! Măcar că vii bune aveți, Din vinul lor, nu o să beți!


„A Mea mânie s-a aprins Și-apoi către păstori s-a-ntins. Iată dar că acum voiesc, Pe țapi, ca să îi pedepsesc.” Al oștii Domn turma-Și veghează. Casa lui Iuda cercetează, Căci El are s-o facă-apoi, Cum e al Său cal de război, De slavă plin neîncetat Și-n bătălie încercat.


Păstorii rătăcesc pe cale Și scot doar strigăte de jale, Căci nimicită-i fala lor. Iată că puii leilor Privesc soarta desișului Din văile Iordanului. Plini de tristețe au mugit, Văzându-l cum s-a prăpădit.


Doar în plăceri, voi ați trăit Și-n desfătări, cât v-ați aflat, Pe-acest pământ. V-ați săturat Inima voastră-n acest fel, Chiar și în ziua de măcel.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa