Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 2:17 - Biblia în versuri 2014

17 Nu ești tu singurul cel care Aceste lucruri ți-ai făcut, Atuncea când tu nu ai vrut Să Îl urmezi pe Domnul tău, Cel care te-a ferit de rău Și care vrut-a să te pună, Mereu, doar pe o cale bună?

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

17 Nu ți-ai provocat tu singur lucrul acesta pentru că L-ai părăsit pe Domnul, Dumnezeul tău, când El te conducea pe cale?

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

17 Nu ți-ai provocat tu personal acest lucrul, pentru că L-ai abandonat pe Dumnezeul tău care se numește Iahve, când El te conducea pe drum(ul bun)?

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

17 Oare nu ți-ai făcut-o singur, părăsindu-l pe Domnul Dumnezeul tău când el te conducea pe cale?

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

17 Nu ți-ai făcut tu singur lucrul acesta pentru că ai părăsit pe Domnul Dumnezeul tău, când te îndrepta pe calea cea bună?

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

17 Oare nu singur ți‐ai făcut aceasta, părăsind pe Domnul Dumnezeul tău în vremea când el te povățuia pe cale?

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 2:17
28 Mawu Ofanana  

Iar ție, Solomon, doresc, Un sfat să îți mai dăruiesc: Învață să-L cunoști, mereu, Pe-al tatălui tău Dumnezeu. Din inimă să Îi slujești, Poruncile-I să le păzești Cu suflet binevoitor, Mereu, în fața tuturor. Căci Domnu-i Cel cari cercetează În inimi, și care scrutează În ceea ce ne-nchipuim Și-n tot ceea ce ne gândim. Dacă tu Îl vei căuta, Aproape, El – mereu – va sta. O să se lase – să știi bine – Astfel, a fi găsit de tine. Dar dacă o să-L părăsești, Atuncea poți să te gândești Că lepădat vei fi, mereu, De către-al nostru Dumnezeu.


Atunci, Azaria s-a dus La Asa și astfel i-a spus: „Ascultă Asa! Iar apoi, Iudei, să ascultați și voi! S-asculte și cei care vin Din ramura lui Beniamin! Dacă sunteți cu Dumnezeu, Și El va fi cu voi, mereu! Dacă aveți să-L căutați, Atuncea o să Îl aflați! Dar dacă o să-L părăsiți, Și El vă va lăsa, să știți!


Pe cei mari cari s-au abătut De pe-al Lui drum. Ei au făcut


Căci după câte am văzut, În acest fel li s-a făcut Doar celor care au arat Fărădelegi și-au semănat Nelegiuiri, pe-al lor ogor, Căci ei seceră roada lor!


Pe un drum drept i-a însoțit Și-apoi un loc de locuit, Într-o cetate, El le-a dat.


Pe-Acel care, cu măiestrie, Și-a dus poporul prin pustie, Căci îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!


Poporul, Ți-ai povățuit, Ca pe o turmă. Negreșit, Prin Moise și Aron apoi, Tu ne-ai călăuzit pe noi.


Cel care lasă calea Lui, E aspru pedepsit; la fel Se va-ntâmpla și cu acel Care mustrarea o urăște: Pe-acela moartea îl lovește.


Vai ție, neam nenorocit, Popor rău și nelegiuit, Sămânță de copii stricați Și de păcate încărcați! Pe Domnul, ei L-au părăsit, Pentru că L-au disprețuit, Întorcând spatele la Cel Cari îi e Sfânt, lui Israel…”


Noi, vinovați, de la-nceput, Față de Domnul, ne-am făcut. Necredincioși ne-am dovedit, Pentru că noi L-am părăsit Pe-Acela care e, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu. Cu apăsare am vorbit Și răzvrătire am vădit. Numai cuvinte mincinoase, Din al nost’ cuget, au fost scoase.


Și dacă întâmpla-se-va, Să-ți zici, în inimă, cumva, „De ce mi se întâmplă mie, Lucrul acesta?”, atunci ție Ți se va spune, negreșit: „Pentru că ai păcătuit! De-aceea, ți s-au ridicat Poalele hainelor, de-ndat’, Și-acum silit te pomenești, Călcâiele să-ți dezgolești.


Necazul îi va fi lovit, Pentru că ei M-au părăsit Și pentru că ei au spurcat Ținutul care le-a fost dat. Astfel, tămâie au ars ei, În cinstea altor dumnezei, Pe care nu îi cunoșteau Și-ai lor părinți nu îi știau. Prin tot ceea ce au făcut, Locul acesta l-au umplut Cu sângele nevinovat Care a fost de ei vărsat.


„Iată că-ntreg poporul Meu Mare păcat a săvârșit Și-al său păcat e îndoit. L-au părăsit pe Domnul lor – Pe al apelor vii izvor – Și-n urmă puțuri și-au săpat, În care apa nu a stat.”


Tu însuți doar, te pedepsești Și iată, singur te lovești Cu răutatea ta cea mare Și necredincioșia-ți tare. Vei ști, astfel, cât e de rău, Să-L părăsești pe Domnul tău. Vedea-vei dar, că nu e bine Că n-ai avut teamă de Mine. Așa a spus cel cari, mereu, E al oștirii Dumnezeu.”


„Acesta e rodul promis, E rodul de pe a ta cale, Precum și a faptelor tale. Dacă-i amar rodul acel Și-n inimă-ți pătrunde el, De vină pentru-acestea toate, Este doar marea-ți răutate.”


Totul – să știți – s-a petrecut Din pricină că am văzut Cu câtă răutate mare, Mereu, cătat-a fiecare, Mânia ca să Mi-o stârnească Atunci când vrut-au să slujească În fața altor dumnezei Care erau străini de ei, Pe care nu i-ați cunoscut Și-ai voști’ părinți nu i-au știut. În fața ăstor dumnezei, Tămâie-au dus și au ars ei.


„Din pricina nelegiuirii, Nu vin, peste cuprinsul firii, Orânduielile lăsate, Iar ale voastre mari păcate, Neîncetat vă fac să fiți, De aste bunătăți, lipsiți;


Așa după cum s-au vădit Relele ce le-au săvârșit – Necurățiile făcute Și făr’delegile avute – Și Eu le fac de-asemenea, Căci li-e ascunsă Fața Mea.”


Israele, tu să ai știre, Precum că stă a ta pieire, În faptul că te-ai arătat În contra Mea, neîncetat. Ești împotriva Celui care Poate să-ți dea ajutorare.


Pricina ăstor lucruri toate, Sunt nesfârșitele păcate Pe cari le are Israel Și făr’delegile – la fel – Făcute pe acest pământ, De cei care din Iuda sânt. Dar ce nelegiuire are Neamul ieșit din Iacov, oare? Nu e, cumva, Samaria? Nelegiuirea, nu e ea? Și nu-i Ierusalimul, oare, Păcatul pe cari Iuda-l are?…


Dar dacă n-o să împliniți Ceea ce-ați spus, atunci să știți Că, vinovați, vă faceți voi, Față de Dumnezeu și-apoi, Păcatul ce l-ați săvârșit Vă va ajunge, negreșit.


Poporu-acesta, rătăcit Într-un pustiu, El l-a găsit. Doar urlete înfricoșate, În marea lui singurătate, Se auzeau, necontenit. El l-a luat și l-a-ngrijit, Cu dragoste, pe-acel popor; Ca pe lumina ochilor, El l-a păzit, neîncetat –


Poporul Său, S-a mâniat; Pe-ai Săi copii, S-a supărat


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa