Ieremia 2:13 - Biblia în versuri 2014

¹³ „Iată că-ntreg poporul Meu Mare păcat a săvârșit Și-al său păcat e îndoit. L-au părăsit pe Domnul lor – Pe al apelor vii izvor – Și-n urmă puțuri și-au săpat, În care apa nu a stat.”

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

¹³ „căci poporul Meu a comis două lucruri rele: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, și și-au săpat fântâni, fântâni sparte, care nu țin apa.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹³ pentru că poporul Meu a comis două fapte rele: M-au abandonat pe Mine care sunt Izvorul apelor vii; apoi și-au săpat puțuri. Totuși, acele puțuri sunt sparte. Ele nu pot să țină apă în ele!

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹³ Căci poporul meu a făcut două rele: m-au părăsit pe mine, izvorul de apă vie, ca să-și sape cisterne, cisterne crăpate, care nu pot [să țină] apă.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹³ „Căci poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate, care nu țin apă.

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹³ Căci poporul meu a făcut două rele: M‐au părăsit pe mine, izvorul apelor vii și și‐au săpat puțuri, puțuri crăpate, care nu țin apă.

Ieremia 2:13 Mawu Ofanana

2 Regi 22:17

Oamenii care-au locuit, În acest loc, M-au părăsit. Astfel, tămâie-au adus ei, Spre cinstea altor dumnezei. Lucrările mâinilor lor, Nu mi-au plăcut. Acest popor, Prin tot ce-a făcut înadins, A Mea mânie a aprins, Iar focul ei îl va încinge, Pentru că ea nu se va stinge.”

Psalmi 36:9

Izvorul vieții e la Tine. Lumina care-n lume vine, Noi – cei cari pe pământ suntem – Numai prin Tine o vedem.

Qohelet 1:14

Și eu, la rându-mi, m-am trudit În acest fel, căci am voit Ca să văd tot ce e sub soare – Tot ce se face – după care, Am judecat cu-nțelepciune Că totul e deșertăciune. Că tot ce este pe pământ E numai goană după vânt, E ceea ce am constatat.

Qohelet 1:2

Văd lipsă de înțelepciune – Totul e doar deșertăciune! E orice lucru, pieritor – Supus deșertăciunilor.

Qohelet 12:8

„O, lipsă de înțelepciune! Totul este deșertăciune!” – A zis, precum un om deștept,

Qohelet 2:11

Când am privit atent, ‘napoi, La toate câte le-am făcut Cu mâna mea, am priceput Că doar deșertăciune sânt Și numai goană după vânt Cu toate – trăinicie n-are Nimic ce e aflat sub soare.

Qohelet 2:21

Căci câte-un om care-a muncit, Pricepere a dovedit Și-și lasă tot ce-a adunat Omului care l-a urmat, Deși el nu s-a ostenit Deloc, ci doar a moștenit Ce altu-a strâns, cu-nțelepciune. Și-aceasta-i o deșertăciune, Iar după câte mi se pare, Este un rău destul de mare.

Qohelet 2:26

Căci Domnul, precum am văzut, Îi dă celui ce-I e plăcut Înțelepciune, veselie, Știință, multă bucurie. Însă pe păcătos îl pune, Îngrijorat, ca să adune, Să strângă, să agonisească Și la sfârșit să dăruiască Ce-a adunat – al său avut – Celui lui Dumnezeu plăcut.

Qohelet 4:4

Îndemânarea tuturor – Munca – își are-al său izvor, Numai în pizma unuia Pe iscusința altuia. Deci îndrăznesc din nou a spune Că și-asta e deșertăciune, Precum e totul pe pământ, Adică goană după vânt.

Isaia 1:3

Boul își știe – negreșit – Stăpânul care îl hrănește. La fel, măgarul se vădește, Că își cunoaște-al său stăpân Și ieslea-n care-i pune fân. Dar Israel, precum văd bine, Nu Mă cunoaște, căci nu ține Seamă de ceea ce i-am spus, De legile pe cari le-am pus.

Isaia 1:4

Vai ție, neam nenorocit, Popor rău și nelegiuit, Sămânță de copii stricați Și de păcate încărcați! Pe Domnul, ei L-au părăsit, Pentru că L-au disprețuit, Întorcând spatele la Cel Cari îi e Sfânt, lui Israel…”

Isaia 12:3

Izvorul mântuirii, iată, Vă va da apă-mbelșugată. Din el, apoi, cu bucurie, Voi o să scoateți apă vie.

Isaia 5:13

Pe ne-așteptate, o să fie Al meu popor dus în robie. Bogații cari erau în țară, Atunci, de foame au să piară, Iar gloatele nenumărate De sete-ajunge-vor uscate.

Isaia 55:2

De ce, mereu, voi vă grăbiți, Argintul să îl cântăriți Pentru ceva ce se vădește Că nici măcar nu vă hrănește? De ce vă place ca să dați Tot ce prin muncă câștigați, Ceva pentru a cumpăra, Ce nu vă poate sătura? Să ascultați dar, ce vă spun Și veți mânca ce este bun, Iar al vost’ suflet va putea, Hrană gustoasă, a avea.

Isaia 63:8

Domnul a zis: „Tot neamul lor Alcătuiește-al Meu popor. Necredincioși, față de Mine, Acești copii nu se vor ține!” Și astfel, El – pentru popor – A devenit Mântuitor.

Ieremia 1:16

Căci judecățile rostite, De Mine, fi-vor împlinite, Pentru că ei M-au părăsit Și răutăți au săvârșit: Tămâie dăruit-au ei, În fața altor dumnezei Și-n urmă toți s-au închinat La idolii ce i-au lucrat

Ieremia 14:3

Trimiși de cei mari, la fântână, Cei mici cu vedrele în mână Se duc grăbiți, însă apoi, Vin fără apă înapoi. Vin rușinați și înroșiți Și sunt, pe cap, acoperiți.

Ieremia 15:6

„M-ai părăsit și M-ai uitat” – Domnul a zis. „‘Napoi ai dat. De-aceea, mâna Îmi va sta, Întinsă, împotriva ta, Căci vreau ca să te nimicesc! Sătul de milă, Mă vădesc.

Ieremia 17:13

Doamne, nădejdea cea pe care Neamul lui Israel o are! Cei ce Te părăsesc pe Tine Acoperiți sunt, de rușine.” „Cei care, de la Mine, cată – Necontenit – să se abată, Scriși au să fie, pe pământ, Că-L părăsesc pe Domnul Sfânt, Pe Cel care – din veșnicie – Este izvor de apă vie.”

Ieremia 18:14

Dar stânca, în ogoare-aflată, Va părăsi oare, vreodată, Zăpezile Libanului? Sau seacă apa râului, Cea proaspătă și curgătoare, Ce vine de la depărtare?

Ieremia 19:4

Necazul îi va fi lovit, Pentru că ei M-au părăsit Și pentru că ei au spurcat Ținutul care le-a fost dat. Astfel, tămâie au ars ei, În cinstea altor dumnezei, Pe care nu îi cunoșteau Și-ai lor părinți nu îi știau. Prin tot ceea ce au făcut, Locul acesta l-au umplut Cu sângele nevinovat Care a fost de ei vărsat.

Ieremia 2:11

Vreun neam, vreodată, s-a văzut Ca idolii ce i-a avut Să-i fi schimbat, măcar că ei N-au fost și nu sunt dumnezei? Poporul Meu, doar, și-a schimbat Slava și-n locu-i a luat Ceva ce-i nefolositor, Căci nu îi e de ajutor!

Ieremia 2:17

Nu ești tu singurul cel care Aceste lucruri ți-ai făcut, Atuncea când tu nu ai vrut Să Îl urmezi pe Domnul tău, Cel care te-a ferit de rău Și care vrut-a să te pună, Mereu, doar pe o cale bună?

Ieremia 2:26

Așa precum sunt de uimiți Hoții, când sunt descoperiți, Mirați vor rămânea, la fel, Și cei ce sunt din Israel, Cu împărați, cu toți cei cari Se află-n neamul lor mai mari, Cu căpetenii, cu preoți, Precum și cu prorocii toți.

Ieremia 4:22

„Poporul Meu este nebun. Nu Mă cunoaște. Pot să spun Că ai poporului Meu fii La fel sunt ca niște copii. N-au minte, iar priceperea, La ei, nu are loc să stea. Meșteri în rău pot a se ține, Dar nu știu ca să facă bine.”

Ieremia 5:26

Pentru că în poporul Meu, Se află oameni răi, mereu. Asemeni păsărarului, Întind ei, lațuri, omului.

Ieremia 5:31

Minciuni, prorocii prorocesc, Iar preoții le folosesc Pentru a stăpânii în pace. Poporului Meu mult îi place Lucrul acesta. Dar apoi – În urmă – ce veți face voi?”

Езекиел 14:5

Să-i prind pe cei din Israel – Care de Mine au uitat Și care s-au îndepărtat Din pricina idolilor – Atunci, chiar în inima lor.

Езекиел 47:1

Am fost luat și dus apoi, La ușa casei, înapoi. Și iată că eu am privit La pragul casei și-am zărit O apă care se scurgea De sub al ei prag și venea Din partea-n răsărit aflată, Căci casa fost-a așezată Cu fața către răsărit. Apa aceea a ieșit Din partea dreaptă și-apoi ea Către altar se prelingea, Spre partea lui ce se vădește, În miazăzi, că se găsește.

Miheia 2:8

De multă vreme-l socot Eu, Vrăjmaș, pe-acest popor al Meu. Mantalele, voi le răpiți, Celor care trec liniștiți, Pe drum, iar gânduri de război, Nu au nutrit față de voi.

Miheia 6:3

„Ce ți-am făcut, popor al Meu? Cu ce te-oi fi ostenit Eu? Haide, răspunde-Mi negreșit!

Zaharia 13:1

În acea zi, casei pe care David în stăpânire-o are, Și celor care se vădesc Că în Ierusalim trăiesc Li se deschide un izvor. Acel izvor al tuturor, Pentru păcat are să fie, Dar și pentru necurăție.

Ioan 4:10

El ascultă al ei cuvânt Și zise: „De ai fi știut! O, dacă ai fi cunoscut Darul lui Dumnezeu, și Cine E Cel ce spus-a către tine „Dă-Mi ca să beau”, I-ai fi cerut Tu, ca să-ți deie, de băut, Iar El, atunci, ți-ar fi dat ție, Pe săturate, apă vie.”

Ioan 4:11

„Apă, cu ce să scoți, nu ai!” – Zise femeia – „Cum îmi dai – Adâncă e fântâna – mie, Așa cum spus-ai, apă vie?

Ioan 4:14

Însă, din apa ce-o dau Eu, Acela care o să bea, În veac, nu va simți setea, Căci apa Mea se va preface – În cel care o bea și-i place – Într-un izvor ce-o să țâșnească În viața veșnică, cerească.”

Ioan 7:37

Praznicu-aproape se sfârșise. Ultima zi, a sa, venise, Ea fiind ziua cea mai mare, A sărbătorii. În picioare, Iisus, atunci, S-a ridicat Și zise: „Cel ce-i însetat, Vină la Mine, ca să bea!

Deuteronom 31:16

Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Iată că vremea a sosit, Iar viața ta o să apună. Ai să adormi și împreună Cu-ai tăi părinți te vei afla. Oameni-acești se vor scula Și vor curvi cu dumnezei Necunoscuți, străini de ei, Pe care-n țară-au să-i găsească. Pe Mine-au să Mă părăsească, Iar legământul încheiat, Cu Mine, fi-va încălcat.

2 Petru 2:17

Oameni-aceștia, fântâni, sânt, Adânc săpate în pământ, În care, apa nu se-adună. Ca norii sunt, duși de furtună, Căci pentru ei, a fost păstrată Doar negura întunecată.

Revelația 21:6

Când a sfârșit de cuvântat – „S-a isprăvit, s-a terminat!” – Adăugat-a Cel Prea Sfânt. „Eu, Alfa și Omega, sânt. Eu, Începutul sunt numit, Și tot Eu sunt chemat Sfârșit. Celui ce-i este sete, iată, Îi dau să bea, fără de plată, Din apa vieții, negreșit.

Revelația 22:1

„Apoi, un râu, eu am văzut, Iar apa lui, mi s-a părut A fi de-o limpezime care, Numai cristalul o mai are. Aceasta era apa vie, Ieșind din jilțul de domnie, Cari este al lui Dumnezeu, Precum și-al Mielului, mereu.

Revelația 22:17

Și Duhul și Mireasa-apoi, Îmi spun: „Doamne, vino la noi!” Cei ce aud, apoi și ei Să spună „Vino!”. Toți acei Care, pe drum, au însetat, La Mine pot să vină-ndat’. Cel care, apa vieți-o vrea, Să vină-acuma, ca să bea, Pentru că are a-i fi dată, Fără să i se ceară plată!

Judecători 10:13

Dar voi, mereu, M-ați părăsit, Ca să slujiți alți dumnezei. Acuma dar, mergeți la ei – Așa precum ați mai făcut – Căci Eu n-am să vă mai ajut.

1 Samuel 12:10

De Dumnezeu, și-a amintit, Din nou, poporul asuprit Și, către El, iar a strigat, Când a fost tare apăsat: „Iată că am păcătuit, Pe Domnul, când L-am părăsit, Ca să slujim doar Baalilor, Precum și Astarteelor. Spre noi – o Doamne – să privești Acum și să ne izbăvești De-ai noști’ vrăjmași, pentru că noi Te vom sluji pe Tine-apoi!”