Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 2:11 - Biblia în versuri 2014

11 Vreun neam, vreodată, s-a văzut Ca idolii ce i-a avut Să-i fi schimbat, măcar că ei N-au fost și nu sunt dumnezei? Poporul Meu, doar, și-a schimbat Slava și-n locu-i a luat Ceva ce-i nefolositor, Căci nu îi e de ajutor!

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

11 Și-a schimbat vreo națiune dumnezeii, cu toate că ei nu sunt Dumnezeu? Poporul Meu însă și-a schimbat Gloria cu ceva care nu-i este de niciun folos.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

11 Și-a schimbat vreun popor zeii – chiar dacă ei nu sunt (ca) Dumnezeu(ul vostru)? Și totuși, poporul Meu și-a schimbat Gloria lui cu ceva care nu îi oferă niciun ajutor!’

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

11 Și-a schimbat oare vreun neam dumnezeii, deși ei nu sunt dumnezei? Dar poporul meu și-a schimbat gloria cu ceea ce nu-i este de folos.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

11 și-a schimbat vreodată un popor dumnezeii, măcar că ei nu sunt dumnezei? Dar poporul Meu și-a schimbat Slava cu ceva care nu este de niciun ajutor!

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

11 A schimbat vreun neam dumnezeii săi? Și ei nu sunt dumnezei; dar poporul meu a schimbat slava sa cu ceea ce este fără folos.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 2:11
23 Mawu Ofanana  

Pentru că el s-a-ndepărtat De Domnul său și a urmat Pe calea Sidoniților Slujind astfel, zeiței lor Cari, Astarteia, s-a chemat; Și pe Milcom, el l-a urmat – Pe urâciunea cea pe care Neamul de Amoniți o are; Pe Chemoș, zeul Moabit – De-asemenea – el l-a slujit. N-a ascultat de glasul Meu: Poruncile ce le-am dat Eu Și legile, nu le-a păzit Așa precum le-a împlinit Tatăl său David – robul Meu – Care M-a ascultat, mereu.


Îngerul Domnului s-a dus, Pân’ la Ilie și i-a spus: „Scoală și du-te-n graba mare, În fața solilor pe care I-a trimis cel cari, împărat, Este-n Samaria aflat. Când înaintea lor sosești, În acest fel să le vorbești: „Nu este – și n-a fost, mereu – În Israel, un Dumnezeu? De ce mergeți la cel pe care, Drept dumnezeu, Ecronu-l are? De ce lui Bal-Zebub apoi, Vreți, întrebări, să-i puneți voi?


Dar oare, n-ați alungat voi, Preoții Domnului, apoi? N-ați alungat pe cei pe care, Aron, drept fii, în lume-i are? N-ați alungat voi, pe Leviți, Ca-n locul lor, preoți, să fiți, Așa după cum ați văzut Că alte neamuri au făcut? Oricine era omu-acel Care venea cu un vițel Precum și cu șapte berbeci, Era sfințit drept preot deci, Spre a-l sluji apoi, mereu, Pe cel cari nu e Dumnezeu.


Au schimbat slava Domnului, Atunci, pe chipul boului Care cu iarbă se hrănește.


Iată că idolii avuți De neamuri, sunt de mâini făcuți. Mâini omenești i-au întocmit. Ele argint au folosit, Precum și aurul curat, Atunci când idoli au turnat.


Dar Doamne, Tu ești scutul meu! Tu îmi ești slava, Tu ești Cel Care-mi salți capul, ne-ncetat. La Domnul strig, oriunde sânt;


Pradă au dat, flăcărilor, Zeii de pe cuprinsul lor. Aceia n-au fost dumnezei: Din lemn și piatră fiind ei, Erau lucrări – cum s-a văzut – Pe care omul le-a făcut.


Cum poate oare-un muritor Să-și facă idoli, dintre cei Care nu pot fi dumnezei?”


„De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Dacă voiți ca să aflați, Pe neamuri să le întrebați! Poate să spună cineva, C-a auzit așa ceva? Iată, fecioara – cea pe care, Neamul lui Israel o are – Blestemății mari a făcut, Cum nicăieri nu s-au văzut.


Domnul a zis: „Ce au găsit? Ce a părut nelegiuit, În Mine, pentru-ai voști’ părinți? Ce au gândit ale lor minți, Atuncea când s-au depărtat De Mine și au căutat Nimicuri, până când – se știe – Nimicuri au ajuns să fie?


Preoții Mei n-au întrebat: „Unde e Domnul, așezat?” Păstorii Legii n-au știut De Mine. Nu M-au cunoscut Păstorii sufletești ai Mei, Căci necredință-au vădit ei. Prorocii care au venit, Numai prin Baal au prorocit, Iar cei la care-au alergat, Nicicând un sprijin nu le-au dat.”


„Cum așteptai să te iert Eu?” – Întreabă Domnul Dumnezeu. „Copiii tăi M-au părăsit. De cuviință au găsit, Să jure pe alți dumnezei Cu toate că idoli-acei Nu au ființă și nici minte. Făcutu-Mi-au ei jurăminte, Dar s-au dedat la preacurvie Și-au mers în casa de curvie!


Să-i prind pe cei din Israel – Care de Mine au uitat Și care s-au îndepărtat Din pricina idolilor – Atunci, chiar în inima lor.


De-aceea, Domnul Dumnezeu A zis: „Pentru că voi, mereu, Mai îndărătnici v-ați vădit Decât cei care-au locuit, În jurul vostru ne-ncetat, Pentru că voi nu ați urmat Legile ce le-am poruncit Și pentru că n-ați folosit Nici legea care – bunăoară – E-a celor cari vă înconjoară;


Când după dumnezeii lor Umblă popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ, Iată, la fel facem și noi, Pentru că vom umbla apoi, În Numele Domnului care E Dumnezeul nostru mare Și tot El are să ne fie, De-acum și până-n veșnicie!”


Ei au schimbat slava pe care Veșnicul Dumnezeu o are, Cu o icoană – fraților – Care, cu omul muritor, Se-aseamănă, cu păsări sau Cu dobitoace care au – Așa cum știți – patru picioare, Ori seamănă cu târâtoare.


Acuma dar, despre mâncare, Din toate lucrurile care, La idoli, au ajuns jertfite, Vă voi da sfaturi, potrivite. Deci, fiți atenți, la ce vă zic: Un idol nu este nimic, Căci doar un singur Dumnezeu Există și va fi, mereu.


„Odinioară, nu-L știați Pe Dumnezeu și robi erați, La cei ce n-au fost dumnezei Și îi slujeați, astfel, pe ei.


A reușit – pe-această cale – Să-L întărâte-apoi, mereu, Pe al său Domn și Dumnezeu. Prin dumnezei străini de el – La gelozie – pe Acel Care e Domn adevărat, Acest popor L-a ațâțat. Prin urâciunea săvârșită, Mânia Lui a fost stârnită,


La gelozie – ne-ncetat – Aceștia M-au întărâtat, Prin tot ce nu e Dumnezeu. Prin idolii deșerți, mereu, Au vrut a Mă întărâta. De-acum, și Eu voi căuta Să-i întărât la gelozie Și să stârnesc a lor mânie, Printr-un popor cari nu-i popor Și printr-un neam neștiutor.


Israele, ce pot a zice – Acuma – eu, decât, ferice! Ferice că îți este bine! Cine mai este ca și tine? Tu ești poporul Domnului, Ești mântuit de brațul Lui. Mereu, pentru al tău popor, El este scut și ajutor. El este sabia prin care, Slăvit ești tu, printre popoare. Vrăjmașii tăi, cei dușmănoși, Au să se-arate prietenoși; Are să calce-al tău popor, Mereu, peste-nălțimea lor.”


Pe voi, nu va răscumpărat Cu aur și argint curat – Care, cum știți, sunt trecătoare Și sunt lipsite de valoare – Din felul vost’ de viețuire, Cari l-ați avut drept moștenire, De la părinții voști’; ci voi


Apoi, copilului, i-a pus, Drept nume, „I-Cabod”. Astfel, „Nu mai e slavă”-nseamnă el. În urmă, a adăugat: „Iată, acum s-a depărtat Slava pe care Israel, Oriunde, o avea cu el.” În felu-acesta a vorbit, Doar pentru că a fost răpit – Atunci – chivotul Domnului, Și pentru moartea socrului Și-al soțului ce îl avuse.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa